joi, 1 decembrie 2011

Incantație

- Mega-mirco -poem antologico – cenaclier –
- Un alt fel de recenzie la „Borna de la kilometrul 2010”, antologie a Cenaclului Literar Luceafărul din Arad -
Visare despre moartea noastră dar şi despre vieţile noastre, ale tuturor, aşa cum ni le-am scris!

Notă:
- Căci, până la urmă, toate scrierile sunt despre moarte, ca fiinţare a vieţii, nu vedeţi?!
- Şi iată că despre moarte se poate vorbi şi frumos. Că moartea se poate trăi şi frumos. Chiar aflându-ne împotriva ei!...

*
*    *
Cât pe-afară cea fanfară
Trage mortul, înspre groapă
Cu alămi ademenindu-l
Şi cu-alai îmbrobodindu-l
„Geaba spui să nu se ducă
El dispare, ca nălucă
Nu te-ntreabă dacă vrei...
În sicriu bat patru cuie
N-ai ce spune nimănuie”
Din imboldul cel al sorţii
Cu alai ne pleacă morţii
Şi din ramuri de stejar
Le alcătuim altar
Peste mări şi peste zări
Prin cuvinte şi cântări
Peste zări, spre depărtări...

*
*    *

Ce fel de moarte o mai fi şi asta,
Zurlia?! ... Îngânând cântări
Cu-alămuri ce descântă-n gând năpasta
Şi lacrimile care curg şuvoi...
„S-au dus iubirile, s-au dus,
De-acum sunt amintiri uitate,”
Iar prin eter „stropi de lumină”
„Bat stâncile” „câte-s în soare”
Iar dinspre zări se suie mări
În depărtări, şi-n depărtare
Câte furtuni ce ne-au înfrânt
Şi câte braţe sunt în mare!
Şi câte-acum la piept ne strâng?!...”

*
*    *

Afară, prin luminile jucăuşe şi nostalgice ale soarelui, fanfara cu alămurile ei strălucitoare, păşeşte într-o cadenţă măsurată, conducând trupul neînsufleţit spre ultima sa oprire. Doiniţa privea toată întâmplarea prin deschizătura aproape închisă a uşii. Peste curtea în care paşii se împiedicau în lujerii bujorilor, privirile aruncate ale micuţei prinţese întâlniră pe cele ale sufletului aceluia, fără de vârstă, dar copil, care îşi ţinea mâinile înroşite de frig – Doamne, atunci de ce era aşa de cald afară, în praful uliţei?!... –; să se încălzească la foc şi cerea, de foame, pâine; dar nu numai pentru el ci şi pentru tatăl său!...
„Căruţaşul, om fără de vârstă, punea fân cailor în traistele agăţate de grumazuri şi pături pe spinările aburinde. Puiul de om se agăţa de el fără o vorbă, privind”   spre fată „cu frică”.
Ea „se întoarse în grabă, intră în casă, adună tot ce putu şi ieşi în uliţă. Înveli gâtul puiului cu un fular de lână pestriţ”, de ce?!, doar era vară!. Sufletul acela de pui de om mi-a sfâşiat de durere şi de dragoste sufletul meu de om...
„Drum bun!
Ochii mamei jucau în lacrimi iar mâinile bătucite de lucru se frângeau a neputinţă.”
Dinspre capătul acestei zări, printre ramurile încărcate de ghinde ale stejarilor, dinspre capătul mărilor îndepărtate, suiau spre depărtarea cerurilor gânduri...

*
*    *

„mă crede (moartea) un ingrat
un pretenţios plin de nazuri”
care nu ar trebui să fie tras spre locul răsădirii
în trupul acestei patrii, care nu mai vrea să ştie de militari,
de niscaiva marşuri, sunate din alămurile unei nenorocite de fanfare.
Nu vreau să fiu ademenit pe orişiunde!
am „străzi preferate
(discriminare condamnabilă)”
căci sunt „unul care se lasă agasat
de aglomeraţii
de mulţimea maşinilor
unul care acuză veşnic oxidul de carbon
reclamă lipsa oxigenului
...
un ofuscat un pierde-vară
care visează la umbra copacilor
din parcuri imaginare”
un îndepărtat care se apropie de capătul acestei mări ce vuieşte
suind spre apropiere
gândurile
ca pe nişte pescăruşi furtunind furtuna...
către o mare, pe care, în loc de vapoare
plutesc tramvaiele
pe care nu au mai apucat să le învăţ să zboare.

*
*    *

„Fulgerul cu obraji necopţi
căutându-şi culcuş
îşi topeşte flacăra
prin ungherele norilor.”
Dedesubt, o fanfară
Trage un mort spre groapă,
Ademenindu-l cu alămuri.
Timpul pierdut „stabileşte într-o clipă
dinastia craterelor,
arzândele timpane ale pământului
parcă ascultând
ce se mai întâmplă pe afară.
Fulgerul scurt şi tăios
Ca o idee semeaţă,”
Izbeşte ramurile vechiului stejar
Din ochii cărora
Plouă cu ghindă
Peste străvechiul altar
Îngeri ca nişte prinţi
Ai unui martor ocular.

*
*    *

„Un om bun
Îl vede pe altul
Mai bun;”
Un om viu
Îl vede pe altul
Mult mai viu decât el
Însă acea fanfară
Cânta
„Muzica lui Vivaldi
Pură, senină,
Strop de veselie
În inimă”
Dar nu o puteau auzi
Cei care erau de faţă
Şi nici el
                           ***
„Îndeosebi primăvara
Ne gândim la cei dragi,
Când facem plimbări lungi....”

*
*    *

„Preaiubiţilor, Moartea a murit! De-acum vom trăi veşnic!”  Ce caută Acesta, acel El care se lasă târât atât de prozaic de larma acelei fanfare de-a dreptul indecent de mortificante, care trage un corp mort, de-a dreptul indiferent faţă la lipsa lui de suflet, lipsit deci de suflet până la indiferenţă, spre groapa aceea proprie, ce i-a fost dăruită, care se pare că din cauza creşterii nestăvilite a populaţiei, nici măcar nu va mai fi foarte personală!...
Fraţilor, vă destăinui că mi s-a arătat că la capătul mării, de vom avea curajul traversării, vom găsi stâlpnicul altar al lumii, peste care un stejar destul de neglijent sădit, cerne dinspre ramuri spre pământ ghinde. Căderea lor, suie din depărtare, gânduri...
Iată sunetul lor, lăcrimat în cuvinte:
Pe-afară, o fanfară,
trăgea un mort spre groapă
ademenindu-l cu alămuri.
Şi-n fruntea tristului alai
curgea din viaţă râul morţii
şi crâncenul imbold al sorţii.
Iar ramurile vechiului stejar
ploau cu ghindă stâlpnicul altar
şi lumea.
Iar dinspre capătul acelei mări
suiau a depărtare gânduri, zări...  

*
*    *

Moarte
„În livadă
despletită umblai
cu voal de cais
şi cireşe de mai
nălucă erai
fluturi coloraţi
aşteptai
petale cădeau
decoruri oprite
în rai
dormeai
mă rugam
la destin”
Unde
Iubito
să fie
în viaţa noastră
loc
pentru
moarte?!...

*
*    *

„Mi-e dor de tine, casă părintească,
De şcoala şi de dascălul din sat,
De aşezarea vetrei (...) de culesul viei
(...) De-ntinsele coline-ale Şiriei (...)
Încerc acum să vă trimit o carte
Dar mă iertaţi: e scrisă prea târziu!”
Căci de din calea muzicii alaiul
Nu mă mai poate rătăci acuma
Chiar de ridică, abătute gânduri, muma
Din cer, din ramuri de stejar, din ghinde
Spre capăt, văd curgând spre zare, marea...

*
*    *

„O tonă de nisip pe mine
Capul deasupra
În gât emoţia mai salivează
Mai lasă un bob zăbavă,
Ce s-ar mai putea întâmpla cu această arşiţă?
Deşertul
Ca o ultimă lecţie cea mai importantă:
„- Fericirea e scopul moral al vieţii”
Şi-acum ce a mai rămas
În amiază
Siliciul străluceşte pe urechi, pe pleoape,
Într-o linie curbă care se strecoară
Mi-te teamă de noapte
Când frigul coboară şi-ngheaţă
Firicelele de siliciu
De pe faţa mea.”
Aşa că
„ să rupi eticheta de pe sticla” aceasta „ca şi cum ţi-ai pierde identitatea”
ducă-se naibii fanfarele cu muzica lor de îngropăciune cu tot!
eu sunt un stejar din ramurile căruia
ning ghindele poeziei cu altarele iubirilor împlinite cu tot!
rămâneţi voi aici! eu voi fugi spre depărtările zărilor ascunse în gânduri
spre poeziile singurătăţilor ce se aştern pe aleile unui cimitir populat cu zei...

*
*    *

„În Rusia pe un munte de gheaţă trăia un vultur frumos şi rar. O dată lumea a vrut un vultur din acesta dar vulturul era numai unul.” ...
Pentru ce speriaţi, voi, nechemaţilor, zborul acestui vultur cu sunetele alămurilor acestei fanfare dezacordate?! Este oare vinovată partitura marşului, decrepită?!... Ori este marşul, cuprins în notele ca nişte ghinde ale partiturii,  învechit?!...
Vă rog! Nu aruncaţi cu suferinţa vestustelor voastre nemărginiri mărginite, ca nişte pietre ale unor mori pitice, înspre zborul vulturului acestuia, în care s-au ascuns valurile mării mele proprii. Îi veţi frânge avântarea... dacă voi vreţi cu tot dinadinsul, n-aveţi decât să muriţi de moartea pe care v-aţi   ales-o! Dar, lăsaţi-mă pe mine să trăiesc viaţa ce mi-am ales!!!....

*
*    *

Am viat copilul acesta frumos! Ce greu îmi va fi! Ce frumos o să-i fie! Dar, până atunci, voi n-aveţi decât să risipiţi toate fanfarele, aruncând în ele cu pietrele cuvintelor!  Căci:
„înfăşurată în tulburătoare fermitate
prefirata noastră alcătuire
memoria spin între dinţi sentinţa de argilă
spiralele de sare
răcoarea râsului biciuit între vitralii”
care cern lumina colorată
printre crengile ghindite ale vechiului stejar.
în sufletul fiului meu
am clădit un altar
în care el va păstra amintirea
mea.

*
*    *

„Fântâna necunoaşteri-i adâncă,
Întunecimea ei te înfioară
Iar gândul e-o unealtă prea plăpândă
Să-i lumineze-adâncu-ntâia oară.”
E viaţa mea, un început al morţii?
E moartea, spre murire grea?!...
Ori viaţa e-un imbold al sorţii
Spre lumea zidurilor, rece, grea
Căci gândul va sui spre depărtări
Durând cunoaşterii altare – căi.

*
*    *

moarteo! tu! cea cu piele reptilă
nu-ţi voi privi curgerea, nesfârşirea!
„voi începe să-mi rod interiorul...
nu contează cât mă schilodesc
nu contează abisurile cu miros de sulf
nu contează patul cu şerpi şi lipitori
nu contează noaptea ce o trăiesc...
mi-ai omorât soarele
contezi doar atât
cât din rănile mele tot mai numeroase
mai picură sânge”
ia-ţi fanfara asta de-aici
cu-alămurile ei cu tot
îngăduie-mi o trecere fără de ştirea
celor care mă vor uita.
doar cei puţini îmi vor căuta altarul ascuns
printre ramurile stejarului acestuia atât de frumos
încât ţine în rădăcinile lui marea
şi şi-a cufundat ramurile în cer
în rest: depărtări, gânduri, zări...

*
*    *

Nu-mi va fi teamă de această zi
A îngropării mele
Căci prea cuminte, gândul meu va şti
Să zboare şi să spere.
„Ca un cimitir de stele
Lângă noi se-ntinde cerul.
Mă pătrunde adevărul
Lumea nu are podele.
O continuă cădere
E şi timpul e şi viaţa...
Ne aşează dimineaţa
Pe un drum de lut şi miere”
Dar în astă zi voi merge
Pe cărări de strigăt aspru
Scos de-alămuri printre ramuri
De stejar înalt, albastru
de lumina cea cerească,
Şi din ramuri or să-i crească
Depărtări, şi zări, şi doruri...

*
*    *

prin noroiul acesta de suflete
nicio fanfară nu ar putea răzbate
şi-ar păta doar, lucirile, cu apa bălţilor
în care s-a topit pământ
nu sunt eu cel pe care fanfara ar trebui să-l poarte
triumfală, ca spectacolul ursului jucat de ţigani!
eu, de fapt:
„scriu... mă văd toate becurile de pe Aleea Amara
Fuck you clopot, striga iarba din hârtia lipită cu scuipat
de Eminescu a tinerei poete cimentul de pe care eu număr
pietricelele
în loc de bani”
dar să ştiţi că am şi eu altarul meu
în care, stejarul ţine printre ramuri poezia
precum un zeu.
şi din aceste mucegaiuri şi noroi
vom trăi, vom trece prin moarte
noi!

*
*    *

Ce spune fanfara
Asta
Cu sunete coapte?!:
„Cât eşti în viaţă
Şi
După moarte,
Invidia-ngheaţă,
Invidia
Arde”
Aşa că
Suflete
Te rog
Treci mai departe
Marea aceasta a vieţii
de moarte te desparte
Găseşte-ţi şi tu un altar
la care să te închini
Turnat fiind
la rădăcina
stejarului acestuia
ca un vin
ce se dă pomană
răcorind sufletul
celui plecat
spre zări,
spre alte mări.

*
*    *

Nu suport să mor singur
Iubito!
Împrăştie fanfara aceasta!
Rupe portativele cântecelor
şi vino
mai bine
„să dormim o noapte în lan de porumb
să-ţi iei un sfeter
chiar dacă e vară.
te voi ţine în braţe,
vom lenevi în aburii pănuşilor
aşa, ca şi cum ne-am reîntâlni după un drum lung,
şi întinşi lângă milioane de plante,
îţi voi spune o poveste probabil
noi suntem cumva puişorii ei negri,
să încercăm să ne confundăm cu natura,
ea e altfel, ţi-am spus povestea,
apoi ne vom învârti în cerc,
şi când ameţim ne oprim şi plecăm spre ce vedem în faţa noastră”
Şi aşa nici măcar nu vom vedea
stejarul acesta enigmatic
care ne umbreşte sufletele.
Ori în care parte alergăm
nu vom înţelege
că suntem prizonierii lui
ai celui care vrea cu tot dinadinsul
să ne folosească sufletele pentru a clădi un altar.
Să fugim iubito, spre mare, spre zări!...
Dar...?!...

*
*    *

Când m-a ademenit fanfara aia,
Spre cimitirul prea aproape pus
În zări credeam că voi fi dus
Spre-a ridica pe-altare gânduri, doruri!...
Zac în schimb la umbra verdelui de iederă
„Doar eu îi aud plânsul clorofilei,
Târându-se ca şarpele-n ţărână,
Căutând perechea.
Doar eu îi aud râsul verde – de – venin
Urcând vertical, statornică îmbrăţişare
Pe stejarul verde
Înverzind verdele”
Timpul va cerne istorie
Iar trupul iederii va deveni puternic
Rădăcinile şi le va înfige în marea
Aceea de smarald. Iar trupul stejarului uitării
Va muri în strânsoarea verde.
Din această mortală îmbrăţişare
Vor rămâne doar gânduri, doruri,
Zări...

*
*    *

„La mormânt garda de onoare a tras salve în aer dar lui nu-i trebuiau alţi plumbi, îi erau suficienţi cei din trup.” În acele clipe fanfara tăcuse, înfricoşată de gloanţele şuierânde, de puştile bubuinde, de frica împuşcării. Apoi, după ce plecară cu toţii, nişte pisici cât de poate de sălbatice în domesticia lor, apărură mieunând franţuzeşte şi îşi făcură culcuş printre florile mirosind a moarte ale coroanelor. Atât... 

*
*    *

Fanfară cu alămuri
soarele topind uşor
trupul lumii
„Dealul verde
şi soarele deasupra
asortând imaginea
Cimitir fără rost;
stânci cu nume,
suflete fără suflet.
Viaţă în obstacol;
câte-o avalanşă –
un corb în auz.”
Stejarul deasupra
vitralii printre crengi
altare în suflete.



*
*    *

„Parcă ghicindu-i gândul, craniul cu glugă şi coasă rosti cu aceeaşi voce cavernoasă, dar care de astă dată îi păru lui Petrică cea mai frumoasă şi melodioasă cu putinţă:
- Nu-ţi fie teamă, nu pentru tine am venit!...
De bucurie, aburii alcoolului, alungaţi de sperietura anterioară, începură  să revină în privirea, glasul şi creieraşul petrecăreţului Petrică.
- Eşti dulce, tu, hai să te pup!...”
- Am venit însă, ca să te văd la lucru. Adică râzând. De mine! Uite, priveşte în zare, spre cimitir. Uite fanfara aceea, cam dezacordată desigur, căci fanfaragii au băgat la căiţă ceva ţuică rămasă de la priveghi. Uite şi carul acela mortuar, de pe care, pentru că n-au fost bine prinse, la fiecare hurducătură, mai cade în praful uliţei câte o coroană, iar vreunul din cei prezenţi, oprindu-se din bocit, se repede să o arunce iarăşi peste tine... Ia zi, îţi mai vine să râzi acum?!...
- Ştii ceva? N-ai niciun haz.
Şi umoristul întoarse spatele morţii. Plecând... Şi gândind:
- Cum poate moartea asta să-ţi taie toată pofta de viaţă!!!
Apoi râse...

*
*    *

„Mai pleacă încet câte-un dac
Cărările se îngustează
Cadranele clipelor tac
Cenuşile-n noi se aşează
Se duc toţi ai noştri pe rând
Rămânem doar noi!” 
Sub lacrimi de ploi.
Fanfara cea tristă
Prin trista povară
Ne scoate din lume
Şi suflete-afară
O poză e viaţa
Şi viaţa e-o poză
Noroaie aşterne-n
Petale de roză...

*
*    *

În urma morţii-aduse de acea fanfară
Am fost ademenit de cântece ca de urale
Dar iată că de fapt nici n-am plecat afară
Ci doar trăiesc un timp ascuns, în depănare
„Şi nopţile au început din nou să doară
Prin vene curg învolburate vise.
Subconştientul macină precum o moară
Grăunţele acestei fericiri promise
Ce m-a ţinut până acum în reverie. (...)
Demoni şi îngeri duc o cruntă luptă
pe ringul oniric în pieptul meu
o avalanşă de voci pe panta abruptă
se prăvăleşte spre dimineaţa
ce-am aşteptat-o mereu.”
Uitând de stejarul acesta
cu ramuri înfipte în cer
cu umbre-aşezate pe marea
altarului, în sufletul meu.

*
*    *

De o vreme încoace mă tot întreb de ce mă întristează aşa de mult sunetele fanfarelor ce ademenesc spre groapă vreun trup pregătit pentru a fi răsădit în pământul scump al patriei!... Şi îmi imaginez, auzind sunetele acelea, uşor dezacordate ale alămurilor, cum mă vor duce cu alai şi îmi vor săpa mormântul la rădăcina unui stejar uriaş, ale cărui ramuri vor susţine vitraliile cerului şi ale cărui rădăcini vor fi izvorând de-a dreptul din marea nesfârşitelor depărtări, pe care plutesc doar întrebările fără răspuns, dorurile neîmplinite şi gândurile, ele însele, ca nişte corăbii... Poate că şi voi vreţi să ştiţi!...:
„Ce este un scriitor?”
Asta vreţi să ştiţi? Păi, cum să vă explic?... e un om care scrie mereu. (...) Când i s-a scurs toată cerneala din cap, scriitorul e aruncat în apele clocotitoare ale criticii şi scuturat din gogoaşa cononului său viemicol, iar firul de cerneală se preface în ciorapi de mătase, pentru nevasta crescătorului de scriitori!... Sunt unii care se miră de acest fapt” ...
Dar staţi de ascultaţi întrebarea mea, la care poate veţi da voi răspunsul:
Dacă scrie, scriitorul mai moare?!...


*
*    *
Dispari, fanfară-amăgitoare,
Cu-alămurile tale, cu tot cântul!
De ce nu-ţi zbori spre nori acum avântul?!
De ce nu-ţi curgi în mare răul, plânsul?!...
Căci eu nu am de gând să te ascult
Nici să urmez a ta chemare
În astă primăvară-nfloritoare
Şi în aceste culmi de vise de demult...
„A ruginit frunza din vii pe dealuri...
Ciorchinii grei de aur şi rubin
Ca nişte ugere mustind a vin
Stau gata să se scurgă în pocaluri.”
Am construit altar singurătăţii
Sub ramurile unui vechi stejar
Şi-arareori îngăduit-am prieteniei
Să ardă piedicile cu-al său jar!
„Nu sunt ce-aş vrea să fiu dar niciodată
N-am fost ce credeţi voi că sunt acum...
M-a poticnit adeseori pe drum
Şi nici trecutul meu nu-i fără pată.” 
Dar spre uitarea asta nu mă duc!
Chiar de ar fi o cale spre nemărginire...
Căci încă mai adăst în pomenire
Şi-n marea versurilor încă eu mă duc.
De voi muri, voi trece înspre viaţă
Şi viaţă voi primi de voi muri
Cum orice seară are-o dimineaţă,
Şi dimineaţa veşnică-mi va fi!...


Autor,  E.L.S.E. alias  Marius Golea



miercuri, 30 noiembrie 2011

Un prozator si o debutanta pe scena cenaclului.


Ca deobicei, duminica trecută, s-au reunit membrii cenaclului „Luceafărul” pentru a se delecta cu produsele literare ale debutantei Denisa Krantz și ale prozatorului Marius Golea.
Denisa, o debutantă curajoasă, s-a prezentat doar cu două texte, pentru a convinge și-a asumat un mare risc.

Marius, unul dintre cei mai productivi prozatori ai cenaclului, n-a mai surprins pe nimeni când a anunțat că lansează o nouă carte, „Viața ca un vis” și că în viitor va folosi pseodonimul E.L.S.E.
Prezențele lui pe scena cenaclului au fost mereu interesante și atractive. Proza prezentată „Arta șezutului” pare un eseu care, spre sfârșit, alunecă în pamflet. Să trecem la consemnarea discuțiilor ce au avut loc, după ce protagoniștii și-au prezentat produsele. Rodica Oros – crede că Denisa are talent și că este destul de matură pentru vârsta biologică pe care o are(19 ani), remarcă metaforele din texte și consideră că are ceva din Blaga, îi prevede un drum în literatură; se bazează și pe flerul ei de profesoară de limbă română când face asemenea afirmații. Din cele citite de M.G., nu-i cunoaște cărțile publicate, se pare că relaționează oximoronic cu realitatea. Ghită Vesa – îl interesează libertatea pe care și-o ia în scris D.K. și mesajul transmis, este O.K. Despre M.G. afirmă că este un observator care digeră viața într-un anumit fel. Mihai Arcadie Comănici – mulțumește lui M.G. că i-a dedicat soției sale, aflată-n suferință, o povestire, despre D.K. încă nu are o părere dar se întreabă dacă mai are și alte perle(piersing) decât cea montată sub buză? Rodica Dehelean – i-au plăcut poemele, a simțit tristețea autoarei pentru că nu poate schimba relitatea dură cu care se confruntă. M.G.este un prozator de succes și i-a citit cu plăcere cărțile. Ioan Henț - tine un discurs despre importanța cenaclului, are cuvinte de laudă cu privire la creațiile celor doi dedicându-le câte o tabletă. Mircea Iovi – e un câștig pentru cenaclu apariția unor tineri, remarcă mai multe metafore în textele lui D.K. pe care le consideră originale. „Arta șezutului” i-a amintit de„Lupta cu inerția” a lui Labiș, la români inerția e o boală grea; scrierile lui M.G. ,mai toate, par niște cursuri de gnoză. Marius Golea – se simte onorat că a citit alături de o tânără debutantă, este sigur că are mai multe lucrări, poezia lui D.K. este suculentă, se citește cu plăcere. Rely Tarniceri – o părere certă nu se poate contura după numai două texte dar, se vede că D.K. se străduiește să-și pună gândurile în pagină frumos și expresiv . Despre M. G. afirmă că a explodat într-o avalanșă de cărți de bună calitate și colaborarea cu Dragoș Ceahoreanu devine din ce în ce mai benefică. Natalia Micalona – poezia spune ceva iar D.K. își pune probleme care țin de realitatea înconjurătoare și este în căutarea rezolvării lor . Ședința viitoare are pe ordine de zi : 1)poezie – Denisa Krantz; 2)poezie – Sebastian Eclejan: Redăm, mai jos, fragmete din cele prezentate de cei doi. Denisa Krantz „............................................
Miroși a moarte M, a moarte, Nebunie,a pâine caldă și fum de țigară. Privesc trecătorii cu brazii lor pleșuvi, privește cerșetorii cu Monopolul la gură cum beau 500 ml de neagră uitare așteptând ca cineva, oricine să soarbă în tăcere iarna sufletelor lor, iarna sufletelor noastre.” (Pentru M) Marius Golea „Chiar și educația pe care am primit-o în cei paisprezece ani de acasă(de fapt e vorba de vreo treisprezece ani și jumătatea, că atunci când am plecat, pentru totdeauna, la liceu, nu aveam încă buletin; doamne cum mi-au schingiuit copilăria trimițându-mă la școală așa devreme, nelăsându-mi timpul necesar să mai fac și celelalte prostioare pe care aveam de gând să le lucrez cu atâta râvnă...), educația deci, tot cam la asta se reducea:„ stai pe fundul tău, că te faci de râs, și ce o să spună lumea?!...
.....................................................................................
Bună-mea avea o vorbă:„ Nu miști buca, nu lingi buza!”. Iată ce frumoasă legătură între bunăstare și șezut, ca parte a corpului de data asta și nu ca acțiune condamnabilă, de stare – imuabilă, dar total nefolositoare – a corpului uman, ținut nefolosit deci, nefolositor.” (Arta șezutului)
A cronicarit Constantin Butunoi

duminică, 20 noiembrie 2011

În lipsa necriticului

În lipsa necriticului(Horia Șt. Simon pentru cine a uitat) s-a desfășurat și întrunirea de duminica trecută, care a avut ca actanți pe Domnica Pop – poezie și Ioan Henț - tot poezie. Dacă ar fi fost prezent, cu siguranță, cu un ochi ar fi râs și cu celălalt ar fi plâns. Nu aveai cum să nu te bucuri de frumusețea și eleganța micropoemelor Domnicăi Pop și să nu te apuce plânsul de prestația jalnică a lui Ioan Henț din care redau două mostre:„Ora cinci indică ceasul/Trenul încă n-a sosit!/Mișcări lente fac cu pasul/neputând a sta clintit”(Călătorie în zori) și „Într-o zi de Mai./Într-un colț de plai!/Mândra stațiune/Cu renume-n-lume/Mă-ndeamnă să sui/Pe coama muntelui/La mănăstire/Pentru pomenire.(Mândră stațiune)
Înainte de a consemna, în rezumat, discuțiile ce au avut loc precizăm că, din motive personale, Domnica Pop i-a încredințat prezenterea textelor Luciei Cuciureanu, care s-a achitat cu brio de „sarcina” primită.
Domnica Pop fiind un haijn reputat - are mai multe carți de haiku publicate- scrie o poezie esențializată, distihurile prezentate astăzi proclamă dreptul la trăire într-o notă expresionistă semănând, în unele cazuri, cu aforismele(Lucia Cuciureanu) Au frumusețe și gingășie în exprimare(Marius Golea) dar se face uz excesiv de semne de punctuație și au fost intonate inadecvat(Petru M. Haș); semnele de punctuație traduc intențiile autorului- amprentă personală(Rodica Oros)
Ioan Henț este un binecuvântat ce își tăiește cu bucurie creația care se apropie de cronica rimată, are șanse în domeniul epigramei(Petru M.Haș); un om bine dispus care se distrează la masa de scris, nu-și pune probleme privind rezultatul(Gh.Vesa)
Redăm, în cele ce urmează, câteva Poeme Phelyx din volumul Domnicăi Pop ,în curs de apariție, intitulat „Albastru”:

„În piața de păsări,
tristețea are aripi...

Mama-ngălbenită;
ca actul de naștere...

Imi duc zile, precum,
lemnele pe foc...

Scriu ceva despre cer;
o pasăre intră în verb”
O debutantă – Denisa Krantz - și prozatorul Marius Golea se vor produce în ședința următoare ce va avea loc în data de 27.11.2011.

A cronicărit Constantin Butunoi.

luni, 7 noiembrie 2011

După vacanță



Se pare că cenacliștii încă nu și-au intrat în mână, ședința care a avut loc duminica trecută, actanți Karina Gehl și Marius Nicula (proză ambii), a fost fără istorie și aproape nu ai ce „cronicări”.



Mă gândesc cum ar fi procedat necriticul Horia Șt. Simon, în cazul în care ar fi fost prezent, ce
șarje de umor ar fi lansat când nu era nimic de râs, ci de plâns. O fi avut el vreo premoniție și și-a pus coada pe spinare și s-a dus unde a văzut cu ochii, numai la cenaclu să nu nimerească.
Dar să revenim la cele întâmplate în ultima reuniune a „luceferilor”. Karina ne-a arătat că are laptop de pe care ne-a citit trei texte (proză scurtă) puțin gustate de participanți iar Marius ne-a
povestit că are să scrie, în limba engleză, un roman în cinci volume, care să aibă ca personaje eroi din lumea basmelor românești. Pentru membrii cenaclului îl va traduce și în limba română, dar eu nu cred că e cazul, până îl termină, o să învățăm, cu toții, limba engleză.


La discuții au participat, unii mai drastici (Lucia Cuciureanu), alții mai puțin drastici fiind: Ghiță Vesa, Rodica Dehelean, Ioan Henț, Rely Tarniceri și Natalia Micalona, dar toți au atras atenția asupra seriozității necesare, privind pregătirea celor care doresc să se producă în cenaclu, chiar și la debut, fapt neglijat de protagoniști.

Redau integral o tabletă , autor Ioan Henț,
dedicată Karinei și lui Marius:
„Masa la care ați citit
Era atât de asortată,
Încât abia ați reușit
Să mă îmbătați cu apă.”

Ședința viitoare (Duminică,13.10.2011):

1)Ioan Henț - poezie

2)Domnica Pop - poezie




A cronicărit Constantin Butunoi

vineri, 21 octombrie 2011

Presedintele si-a intrat în atribuții

În sfârșit, Vlad Belity președintele cenaclului, terminându-și „treburile”  și-a intrat în atribuții, rămâne de recuperat  necriticul (Horia Șt. Simon) care își continuă absența cu o fermitate demnă de o cauză mai nobilă, am zice noi, cei care nu știm toate dedesubturile.
Recenta reuniune a cenaclului a avut loc, ca deobicei, la Casa de Cultură a Sindicatelor și pe scenă au urcat o debutantă, Natalia Micalona – poezie și cunoscutul prozator, Mihai Arcadie Comănici care a prezentat un capitol din noua sa carte „Pescărușul Amiral”, ed.Concordia, Arad, 2011.
După  ce protagoniștii și-au expus textele, președintele cenaclului a făcut  mici considerații pe marginea lor și apoi a invitat participanții la dezbateri, pe care le vom reda, pe scurt, în cele ce urmează:
Ioan Henț  - se arată încântat de versurile tinerei debutante și-i dedic ă o tabletă iar despre M.A.C. afirmă că este un prozator de forță  și-i dedică și lui un catren;
Rodica Dehelean –N.M.scrie o poezie care impresionează și citează versuri din textele care i-au plăcut într-o măsură mai mare, despre proza lui M.A.C. va avea o părere bine conturată după ce va citi cartea;
Marius Nicula – face unele observații în legătură cu punctuația și remarcă poezia „Scrie-mi”,în legătură cu proza lui M.A.C.  nu se poate pronunța pentru că nu a avut în față scriitura;
Mircea Iovi – poezia lui N.M. are substanță lirică, versurile sunt frumoase și originale, face analogie, puțin bizară, cu scrierile lui Panait Cerna, proza lui M.A.C. l-a încântat ca și în alte ocazii;
Lucia Cuciureanu – o poezie scrisă la prima mână, cu imagini alcătuite în stil baroc, prea multe explicații care devin deranjante și cuvinte în plus ce trebuie eliminate în urma unui proces de elaborare, poezia nu se scrie doar la inspirație iar despre M.A.C. afimă că este un autor care și-a câștigat statutul de prozator, noua sa carte are ca temă confruntarea dintre viață și moarte,cea naturală  și  cea provocată; personajele sunt credibile, există mai multe voci narative și momente de suspans care plac și stârnesc interesul cititorului;
Karina Gehl – o găsește unidimensională ca exprimare poetică dar nu i-a displăcut ceea ce scrie N.M.,afirmă despre  M.A.C. și personajele sale i se par un James Bond postcomunist;
Ghiță Vesa – poeta vrea să ne facă părtași la bucuria generală pe care o trăiește, M.A.C. a reușit să ne delecteze și azi cum a făcut-o și în alte dăți;
Președintele cenaclului a dat cuvântul protagoniștilor după care a anunțat ordinea de zi a viitoarei întâlniri din 30.10.2011: 1) Carina Gehl  - proză; 2) Marius Nicula – proză;
Din creațiile prezentate am ales:
Natalia Micalona
 „Când ne-am întâlnit mi-ai dăruit
penița cu care ai scris tu deceniile,
Așteptând răspunsuri din părți
unde nu erai înțeles, nici măcar ascultat,
Când ți s-a terminat cerneala albastră
am venit eu cu răspunsurile
Și ți le scriu în fiecare noapte,
cu penița ta și cerneala mea roșie,
Deși ești obosit să le mai citești...
Poate crezi că e târziu,
De fapt e devreme,
Pentru că e doar începutul
continuării tale...” 
(Scrie-mi)
Mihai  Arcadie Comănici
„ - De multă vreme m-am tot gândit să-mi schimb viața. Am fugit prea mult după femei frumoase,după lucruri scumpe. Luxul m-a sufocat în palatul meu. Odată cu faima oarecum ratată a afaceristului de„buzunar”, mi-a pierit și pofta să mă mai bucur de ceva. Lupt pe mai multe fronturi, cu la fel de multe îndoieli, dar sper să ies bine din ghemul acesta încurcat ca cel rostogolit de pisicile copilăriei.
.........................................................................................................................................................
-Sunt  amenințat cu moartea. Vor să împuște „Varanul”. Sunt ținta lor. Unul m-a jignit supunându-mi „Varanule ești un manelist al afacerilor!” de-atunci cred că am devenit paranoic. Nu mă pot plânge nimănui. Aici n-am nicio putere.
-De ce nu te adresezi poliției, justiției?
-N-ați văzut-o ? Justiția-i oarbă, e legată la ochi, nu vede nimic, chiar dacă ești amenințat. Ei așteaptă să fii mai întâi ciuruit, abia apoi cercetează, ce și cum a fost.
-Dar ai dovezi, ai biletele cu amenințările.
-Știu o vorbă de la bunicul „până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”. Acum calc parcă pe-un lac cu gheața nu prea groasă, o aud tot timpul cum crapă în urma pașilor mei.” 
                                                                                                                                                                           Constantin Butunoi

marți, 4 octombrie 2011

Intrunire agitata

După ședința de început a noului sezon, se părea că „luceferii” mai tânjesc după vacanță și încă nu și-au intrat în ritm, dar întrunirea recentă(02.10.2011) a dovedit contrariul. La ordinea de zi a fost un singur punct: proză – Eugen Pădureanu.
Necriticul Horia Șt.Simon își continuă absența iar președintele cenaclului Vlad Belity a venit, din motive personale,la spartul târgului, adică la sfârșit când „luptele” se consumaseră. Cu mare greutate am moderat această întrunire agitată și cu tente de răzvrătire, afișate fățiș de Rodica Dehelean, Mircea Iovi, Ghiță Vesa și Mircea Pascariu. Totul a început de la concluziile susținute ferm de Mircea Pascariu și cu o exigență ieșită din comun, în legătură cu proza lui Eugen Pădureanu. Dar mai bine să prezentăm, în rezumat, opiniile celor care au luat parte la dezbateri și se va face lumină privind agitația care a cuprins întrunirea: Rodica Dehelean – proza îi place, crede că e cel mai bun text citit în cenaclu până în prezent de către autor; Lucia Cuciureanu – scriitură în linie clasică, satul apare într-o notă tradiționalistă pe urmele lui Slavici, proza este densă, încărcată cu întâmplări semnificative dar nu este lipsită de stângăcii stilistice; Marius Golea – stilul alert, atmosfera specifică nu lasă cititorul să aleagă, caracterul personajelor se deduce din modul de acțiune și în multe zone textul alunecă spre proza poematică; Lia Faur – redarea sub formă cinematografică și ritmul alert dă o notă de modernitate, lumea despre care se vorbește în proză a dispărut sau e pe cale de dispariție, motiv de meditație pentru autor când își caută cititorii; Lavinia Ionoaie – o lume suspendată, scoasă din scurgerea zilei de ieri, centrată pe un sat prezentat nostalgic și atacul brutal al lupilor compun substanța epică a prozei, despre stilistică sunt multe de spus, dar o va face în mod particular; Mircea Pascariu – este un început de nuvelă cu structura și stilistica în suferință, text scris la prima inspirație, fară idei filozofice, i-a plăcut pasajul cu vaca-poștaș;(pe marginea acestei intrevenții au avut loc mai multe reveniri și completari pe care nu le mai consemnăm) Ghiță Vesa – îi place textul, îl găsește natural, lumea satului e o lume specifică, s-a convertit, dar Pădureanu rămâne la lumea pe care o știe el; Mircea Iovi – o proză excepțională și ia poziție față de afirmațiile lui Mircea Pascariu comițând unele insolențe la adresa lui determinând reacțiile îndreptățite ale acestuia; Rely Tarniceri – o proză diferita de cele anterioare, care erau poeme in proza, de data aceasta autorul rezumandu-se la un singur gen literar, proza, dar presarand pe alocuri metafore poetice superbe, dintre care citeaza „izbind-o de zidul noptii”. Redăm, mai jos, un fragment din proza intitulată „Raveca – poștaș”: „Vreo zece căruțe încarcate cu nuntași plecară în goană spre stână. Pe drum aflară vești proaste: lupii se-ndreptau pe Valea Hodobanei spre Piatra scriată. Ajunși pe culmea Hodobanei, nuntașii înlemniră și câinilor care-i însoțeau le înghețaseră lătratul în gâtlej. Sub razele acelea roz-liliachii ale sfârșitului de zi, pe bruma de zăpadă urca spre „Piatra scriată” haita de lupi. În urma lor se contura o dâră subțire sângerie. La început oamenii au crezut că sunt reflexele pe zăpadă ale soarelui. Doisprezece lupi, doi câte doi târau câte o oaie, unele moarte, altele horcăind și sângerând a moarte. În spatele haitei, al treisprezecilea lup bătea cu coada o oaie care se căznea să țină pasul cu haita. ..................................................................................................................................................................... Atunci se petrecu ceva straniu, nemaivăzut: lupul conducător, hâșind oaia și bătând-o cu coada o obligă să se urce pe piatra aceea pătrată. Sări și el lângă ea și de acolo cu mârâituri scurte aranjă haita în cerc, în jurul lui, alături de oile moarte. Nuntași prea mulți se-ncurcară în coase. Atunci înșfăcară furcile. Așezați pe cozi, sub razele începutului de amurg, lupilor le luceau ochii ca un jăratec. Lupul conducător scoase un urlet de le îngheță sângele nuntașilor și haită se aruncă clățănind. Câțiva se târâră înapoi înroșind zăpada dar și buzele câtorva nuntași fură sfârtecate. Fără nicio comandă nuntași strânseră cercul izbind sălbatic și lupii fură hăcuiți. Singurul, cel de pe piatră, într-un salt al deznădejdii, se aruncă peste umărul lui Gusti Buhă, șficuindu-i cu colții umărul obrazului și evitând furcile se pierdu în pădure. Pe piatră oaia cea, vie încă, privea tâmpă spre discul roșu al soarelui.(...)Din ziua aceea Gusti fu ciufulit „Lupitu”.” Ședința următoare va avea loc în data de 16.10.2011 cu ordinea de zi: 1)Poezie – Natalia Micalona; 2)Proză – Mihai Arcadie Comănici Cronicar de serviciu, Constantin Butunoi.

joi, 22 septembrie 2011

Cenaclul și-a reluat activitatea

Duminică, 18.09.2011, membrii Cenaclului „Luceafărul” s-au întrunit în prima ședință de după vacanță.

Deși s-au înregistrat câteva absențe notabile precum Vlad Belity președintele cenaclului care a „ pus” de o nuntă, Horia Simon necriticul care se pare, continuă greva, Rely Tarniceri care umblă pe la maghiari cu aparatul foto
să-i „tragă-n chip” etc., întrunirea s-a desfășurat excelent  sub conducerea prozatorului Marius Golea având la ordinea de zi următoarele: 1)poezie – Carla Ivănescu; 2)poezie – Constantin Butunoi ; 3)lectură proză – Mihai Arcadie Comănici.
 Au participat la discuții, cu păreri pro și contra: Lucia Cuciureanu, Mircea Iovi, Eugen Pădureanu, Marius Golea, Ghiță Vesa,  Arcadie Mihai Comănici. În rezumat am reținut următoarele – Carla Ivănescu scrie o poezie a esențializării, cu tente triste, în care se arată tot mai matură, versurile cu amprentă personală au profunzime și plac; Constantin Butunoi  și - a făcut un stil propriu pe care îl continuă cu obstinație, tandrețea, melancolia și ironia fac casă bună în versurile sale, care deși  par ușoare, au mereu un tâlc ascuns. 
Lectura prozatorului Mihai Arcadie Comănici, din noua sa carte publicată „Pescărușul amiral”, a surprins plăcut audiența și cei care au participat la discuții au subliniat calitățile volumului.
Din textele prezentate am ales:
Carla Ivănescu
neguri 4
câteodată îmi vine să mă duc
tot mai des
rătăcirile încep și se sfârșesc
în același loc
împortantă e mișcarea continuă
lumea e alta
când nu o văd de aproape
neguri 6
simt cum straturile mele inferioare
mi se scurg prin tălpi
sunt un balon cu aer viciat
știu doar să poluez cu realism
lumea ta luminoasă și roz
neguri 16
legătura cu pământul
e sângele meu
ca o sfidare

Constantin Butunoi
la microscop
sunt de fapt un țaran
dar mă dau născut pe asfalt
ce mai dojană îmi trăgea tata
nu mai zic de bunicul care își pusese-n mine nădejdea
de a-i duce peste ani faima de horticultor
îmi intrase în cap că rostul meu
trebuie căutat între sticle și betoane
cunoștințele mele care știu adevărul
ce se mai distrează
când le spun poveștile copilăriei mele mutată-n stradă
aventuri cu autobuze și tramvaie
lupte cu hoți prin subsoluri și scări de blocuri
descoperiri surpriză prin gropile de gunoaie
dar nu-mi fac probleme
nu trebuie să-i pui la microscop
pentru a găsi
în fiecare urme de țăran
eu sunt omul orașului
și iubesc betonul
îmi amintesc cu plăcere
cu cât entuziasm locatarii au votat
împrejmuirea blocului în care locuiesc cu gard
administratorul din inițiativă proprie
a adăugat și un rând de sârmă ghimpată
                                        Constantin Butunoi

joi, 16 iunie 2011

Pe scena cenaclului s-a tras cortina

Creația presupune efort, care duce la oboseală, apoi, vin moleșitoarele căldurii ale verii și o vacanță e chiar binevenită. Ne vom vedea la sfârșitul lui septembrie, poate atunci și necriticul se va scălda în ape mai bune! Adică, să fiu mai explicit, va înceta greva și-și va face treaba de necritic, cum numai el știe s-o facă.


Ultima ședința, din acest sezon, a avut la ordinea de zi următoarele: 1.Lansare de carte, autor Maria Aiftincăi; 2.Proză, Mihai Arcadie Comănici.


Cartea Mariei Aiftincăi, intitulată „Mi-e dor de satul meu”,Ed.Nigredo, Arad, 2011, conține versuri de factură populară, care descriu viața de la țară, într-o modalitate de cronică rimată, fără o încadrare în timp. Sunt încropite mici scenarii despre obiceiuri și tradiții, despre calități și defecte, despre lene și harnicie, despre dragoste și ură, de cele mai multe ori, cu scop moralizator. Un acut regret, după satul natal, străbate mai toate paginile cărții.
Mihai Arcadie Comănici și-a susținut numărul cu două proze: „Dansând, văranul”și „Zboară porcul”, ambele făcând parte din noul roman în lucru. În prima, Ovidiu Teodoriu, un tip, într-o anumită măsură, corect dar, în fapt, un oportunist, trăiește o neașteptată aventură la mare; în cea de- a doua, construiește un pandant la zicala „când o zbura porcul”, plin de umor, foarte savurat de asistență. Porcii zboară și lumea se prăpădește de râs. Trebuie remarcat și efortul făcut de M.A. pentru a decora interiorul cu minunate motive populare, relizate de mână,
cu multă măiestrie.
Opiniile exprimate le consemnăm, pe scurt, în cele ce urmează:
Rodica Dehelean- M.A. este un creator popular autentic, consideră că are talent nativ pentru vesificare și îi apreciază deprinderile pentru lucru de mână iar despre scrierile lui M.A.C. afirmă că sunt o dovadă concludentă a talentului cu care este înzestrat;
Lucia Cuciureanu – cu ajutorul viersului popular, M.A. traduce stări sufletești ca cele întâlnite în doine, multe amintiri din sat, care ar trebui, într-o măsură mai mare, personalizate, despre M.A.C. spune că este un prozator profesionist, la el narațiunea curge fără poticnire și povestește cu farmec, cea de a doua povestire, care ar putea fi intitulată și „Porcul zburător” o găsește extrem de inspirată;
Rely Tarniceri- o numește pe M.A. „Doamna noastră de culoare populară”, care , în urma isprăvilor comise, a devenit Cetățean de Onoare al comunei Vladimirescu

iar despre M.A.C. spune că este un prozator de talent, care știe să capteze atenția cititorului și crede că i se potrivește celebra cugetare: „Visează ca și cum ai trăi veșnic, dar trăiește ca și cum ai muri azi”(James Dean)
Mircea Iovi – a recitat o poezie, foarte frumoasă, autor Mircea Micu, intitulată „Astă noapte am visat că sunt țăran”, fiind aplaudat de întreaga asistență.
Vadimir Belity - a concluzionat cu aprecieri legate activitatea celor doi și a anunțat următoarea întrunire, care va avea loc în data de 19 sept. A.c.
Din cele prezentate de cei doi am ales următoarele fragmente:
Maria Aiftincăi

„Rău-mi pare-n astă viață
C-am lăsatsat cu verdeață,
Păduri înalte, umbroase
Cu izvoare răcoroase.”
(Mi-e dor de satul meu)

„Măi bărbate, nu mai bea
Că ne râde-n sat lumea.
Să te lași de băutură,
Dacă vrei să tac din gură.
.......................................
Când se stinge focu-n vatră,
Tu vii beat, câinii te latră,
Ușa găsești încuiată,
Dormi pe prispa înghețată.”
(Măi bărbate nu mai bea!)

Mihai Arcadie Comănici

„ – Vezi c-am avut dreptate, uite-i că zboară. Urra! Am dezlegat misterul!
Deasupra lor se aflau acum trei godaci mișcând din codițele scurte, rotindu-le performant pentru păstrarea formației, a direcției de zbor a alcătuitei escadrile. Păgubosul zootehnist, scoase celularul și sună la postul de miliție al comunei.
-Aloo!, aici e ferma zootehniei, veniți repede, iar avem probleme grave!
Întorcându-se spre Aurel îi zise:
-Trebuie să fac din nou inventarul la cotețele astea. Se duse grăbit la paznicul ce moțăia pe un scaun cu spătar.
-Ce faci aici omule, nu vezi că ne zboară porcii?
-Nu-i văd, dar dacă dumneavoastră așa ziceți, probabil au zburat să trăiți, să trăiți!
În câteva minute sosi sergentul major încins cu centiromul și cu arma din dotare. Deasupra, pluteau guițând alți doi porci, mai mici, ca avioanele de vânătoare ce însoțesc escortând un bombardier mare, precum scroafa deja suită-n copac.
-Cum le-ați permis să decoleze? se rosti milițianul. N-avem pistă betonată, lipsește și vama. Poate vor să treacă la vecini , peste frontieră.
.....................................................................................Zeci de porci se înălțau fericiți spre stele înaintând în formație perfectă, aliniați ca la festivitățile oficiale. Milițianul scoase arma din dotare, pistolulsău și, după ce trase câteva focuri de avertisment între picioarele asitenței, începu să strige către contravenienți.
-Stop! Înapoi! Zboru-i interzis! Ne-mai având glas, scoase fluierul din buzunarul de la piept și începu să-și facă totodată și îndatorirea de dirijare a circulației...”
(Zboară porcul)



Constantin Butunoi


Rely Tarniceri (fotografii)

Din isprăvile unei „Luceferițe”

Acum ,când toată lumea se pregătește de vacanță, Rely Tarniceri lansează o carte de poezii, concomitent cu vernisarea unei expoziții personale foto. Dublul eveniment a avut loc joi, 09.06.2011, la Galeriile Turnului de Apă Arad.
După o scurtă introducere privind activitatea protagonistei, în calitate de amfitrion, Horea Truță a lansat invitații încrucișate, pentru comentarea celor două evenimente.

Despre cartea lansată, intitulată „Perpetum efemer”, au vorbit presedintele cenaclului literar Luceafarul, Vladimir Belity, prozatorul Horia Șt.Simon si subsemnatul,


iar pictorii Ioan Kett-Groza si Mihai Takacs și președintele Clubului Foto Arad, Mircea Boran despre expoziția foto.

Asistența, destul de numeroasă, peste o sută de persoane, a urmărit cu atenție comentariile făcute de cei anunțați mai sus.

Rely Tarniceri, membră a Cenaclului literar „Luceafărul”, după mai multe apariții în volume colective, publică individual o carte de poezii, realizată în condiții tehnice excelente. Poemele , de cele mai multe ori, sunt scrise în stil clasic și au ca tematică, în marea lor majoritate, dragostea.
Ca fotograf, deși această pasiune și-o manifestă doar de 3-4 ani, a obținut numeroase premii și în cadrul Clubului Foto Arad este foarte apreciată, mai ales pentru modul cum și-a însușit tehnicile fotografiei artistice și desigur, pentru reușitele sale în competiții. Au fost evidențiate multiplele sale preocupări artistice, s-a afirmat chiar că nu ar fi exclus să încerce și pictura.
În final, Rely Tarniceri a mulțumit pentru aprecierile făcute în legătură cu activitatea sa artistică și a invitat întreaga asistența la așa-zisul „protocol”, ce avut loc la următorul etaj, unde a binevoit să acorde autografe. Gustările din belșug, stropite cu Cabernet de Măderat și discuțiile aprinse au contribuit la deliciul serii.


P.S.
După ce am acceptat să ne aducem obolul la lansarea cărţii colegei noastre Tarniceri, i-am propus prietenului meu Horia, zis necriticul, să facem ceva nonconformist şi interactiv, pe scurt : eu arunc cartea la el, el la mine, de câteva ori şi apoi o aruncăm în public, un aparat foto surprinde, pentru eternitate , această aruncare simbolică.
-Dar dacă nimeni nu prinde cartea şi ajunge la pământ, zice Horia, care este întotdeauna circumspect, vrei să avem probleme cu Rely?
Am hotărât atunci, să recurgem la discursul consemnat pe hârtie, să nu ne încurcăm, dar, foarte scurt, să nu aibă lumea timp să ne fluiere.
Oricum aşa a fost mai bine, cu aruncatul cărţii, poate ne alegeam şi cu vreo bătaie!

Constantin Butunoi

In final, dar nu in ultimul rand, doresc sa multumesc, in mod special valoroasei poete Monica Rodica Iacob, care a avut bunavointa si sensibilitatea de a face prefata volumului de versuri.

De asemenea multumesc pe aceasta cale tuturor celor care au fost alaturi de mine la acest eveniment.

Rely Tarniceri

duminică, 5 iunie 2011

Lansare volum versuri si vernisaj expo personala fotografie

Un eveniment la care va invitam sa participati:

Necriticul se ține de cuvânt


Continuă greva și tot mie îmi revine obligația de a „cronica” penultima întrunire a „luceferilor” ( cenaclul va intra în vacanță), desfășurată cu un singur combatant pe scenă, Marius Golea, care a reușit, pe tot parcursul reuniunii, să țină trează atenția auditoriului, oferind surprize după surprize: este cunoscut ca prozator dar a prezentat și poezie, nici mai mult, nici mai puțin decât nouă poeme, din caietul său secret, ne-a făcut cunoscute scurte caracterizări, extrem de reușite, pentru fiecare cenaclist în parte și surprizele au culminat cu oferirea noului volum publicat, semnat împreună cu Dragoș Ceahoreanu, tuturor participanților. Asupra acestei cărți, curioase într-un fel, are două ISBN-uri, vom reveni cu o altă ocazie.

M.G. a citit, într-un ritm foarte alert, prozele scurte, „Musca”, „Anunțul mortuar” și poeme într-un număr anunțat mai sus. Să le luăm pe rând: prima proză, deși reia motivul destul de uzitat „musca deranjantă”,reușește cu succes să persifleze tabieturile și relațiile conjugale și chiar pretinsa creație literară care are ca scop doar obediența, cea de a doua, mai profundă, descrie drama în cazul unei dispariții și avatarul afișului mortuar, care devine o adevărată tragedie.
Versurile, marea majoritate într-o formulă clasică, sonetul fiind preferat, pline de imagini îndrăznețe dar păcătuind prin sonuri din clasici, conțin și un remarcabil poem intitulat „Vioara”, în care drama unui artist ce își distruge, într-o clipă de rătăcire, instrumentul cu care își comunica desăvârșirea, atinge cote impresionante.
Vom consemna, în cele ce urmează, pe scurt , intervențiile participanților la dezbateri:
Rodica Dehelean – povestirea „Musca” o găsește oarecum obișnuită, mai originală este cealaltă, adică „Anunțul mortuar”,poemele le consideră frumoase și citează din cele care au impresionat-o;
Horia Șt.Simon – prozele sunt o dovadă că M.G. nu și-a pierdut dexteritatea din prozele lui scurte anterioare și un nou argument că autorul este un bun prozator, apoi face ample referiri în legătură cu versurile citite, pigmentate cu umorul de rigoare, remarcând, în mod deosebit poemul „Vioara”;
Mihai Arcadie Comănici – prozele l-au satisfăcut, sunt chiar pe gustul lui, despre versuri nu are cuvinte de laudă;
Eugen Pădureanu – i-au plăcut poeziile, în legătură cu prozele nu are de adăugat ceva în plus, față de cele ce s-au spus;
Gherghe Vesa – autorul este un observator fin al realității și este plin de inspirație;
Vlad Belity – M.G. surprinzător prin tematică abordată și curaj, se dovedește mai matur și mai profund în „Afișul mortuar” iar poeziile sunt de atitudine moralist-religioasă și remarcă poemul „Vioara”;
Rely Tarniceri – autorul este un bun observator, cercetează cu atenție lucrurile și a devenit mai profund, fapt ce i-a adus reușita în aceste proze, poemele i-au plăcut și crede că va scrie altele și mai bune.
Voi incheia prin a cita din creațiile protagonistului reuniunii, Marius Golea:
”Mi-am spart vioara
într-un moment de neagră nepăsare
sau, poate,
de-adâncă și sălbatică orbire
de sine...
Nici nu mai știu măcar dacă am vrut
nici bine nu mai știu
dac-am știut!...
O clipă doar în palmă i-am simțit
gâtul prelung, lucios, aproape viu,
gât ca de lebădă...
Și nu mai știu!...
Când brațul aruncă lovirea...
dementă!
oarbă!...
stearpă!...
în urma ei rămase doar uimirea
pe chipul meu, în mine prăbușit
ce plânge-acum durerea
și dorul cântecului rătăcit...
Lemnul fragil – nici lemn măcar:
Odată bucurie și durere,
și cântec, și suspin, și geamăt trist –
vioara mea e toată-acum surcele!...
Un țipăt lung al coardelor plesnite
un țipăt doar,
înalt
și ascuțit,
fier roșu în rană de cuțit
pe trupul lumii ce vibrează încă...
(Vioara)
„ (...) În anunț se spunea ceva despre o îndelungată suferință și despre o mare pierdere pentru familie. Chenarul negru îi dădea un aspect lugubru. Iar hârtia îi fusese udată de ploaie, așa că cerneala cu care era caligrafiat textul se împrăștiase în pete albastre, ce păstrau în mijlocul lor tăieturile crude, împersonale, ale literelor. Poate că cerul, într-un acces de sentimentalism, plânsese pierderea acelei vieți... ”
(Anunțul mortuar)
„(…) În loc să scrie urmărea cu privirea musca, plănuind o răzbunare cruntă, Oare cu ce scop au fost create muștele ori țânțarii,să-i chinuiască pe cei ce vor să aibă un moment de liniște,(...)
Simte că urăște din tot sufletul musca ce bâzâie ostentativ, făcându-l să simtă că o să-i crape creierii, Gata cu scrisul mă duc să caut pliciul. Când se întoarce constată că musca a dispărut, Mama ei de vietate inervantă, se așează la scris și chiar reușește să descrie cum personajul, enervat dincolo de limitele enervării obișnuite, ucide musca strângând-o în palmă până îi pocnește chitina,”
(Musca)

Ultima întrunire(12. O6.2011) , din acest sezon, va avea pe„scena” cenaclului pe următorii actori: Maria Aiftincăi și Mihai Arcadie Comănici.


Constantin Butunoi

duminică, 22 mai 2011

Necriticul în grevă


După derularea formalităților ce țin de începutul de ședință, când protagoniștii, Rodica Dehelean și Eugen Pădurean se pregăteau să-și prezinte noile „produse” literare, în sală și-a făcut , pe neașteptate, apariția necriticul, stârnind o adevărată rumoare. Bucuria se putea citi pe fețele participanților iar eu am răsuflat ușurat, crezându-mă scăpat de o obligație care îmi dă destulă bataie de cap.
Dar să vedeți ce a urmat – necriticul se așază la locul său, stă liniștit și ascultă citirea textelor, își expune părerea și dă să plece, când îl întreb cum rămâne cu blogul, răspunde că nu-l interesează, are prea multe pe cap.
Gurile rele spun că ar lucra la un nou roman și fiind numai două ședințe până la intrarea în vacanță, s-a gândit să lase totul pe mine. Ce om mai e și necriticul asta, nu e în stare să mâzgălească o „fițuică” pentru blog dar… se înhamă la un roman!

Să revenim la ședința propriu-zisă și să consemnăm, pe scurt, părerile exprimate în cadrul dezbaterilor ce au urmat:

Rodica Dehelean scrie o poezie de o naivitate ciudată(Mircea Pascariu)in care meditațiile adolescentine par a sta alături cu banalul(Horia Șt.Simon); scrieri scurte de o puritate copilărească, care trădează un suflet inocent (Rely Tarniceri);
Textele propuse de poetă , în general scurte, au tentă aforistică dar, în cele mai multe cazuri, sunt lipsite de profunzime, fapt ce pare intrat în obișnuință.
Eugen Pădurean, cu poemul în proză „Dor de Terra”, a vrut să spună parcă prea mult, dând impresia de ceva prea încărcat dar are nu puține versuri inspirate și chiar sclipitoare(Horia Șt.Simon); mitologic și contemporan, autorul scrie descătușat, știe să dăscălească dar și să plictisească(Mircea Pascariu); are o mare ușurință în tratarea ideilor dar se cam pierde în amănunte(Constantin Grigoroșcuță);
Poemul amplu prezentat de autor , în care liricul este dominat de epic, trece în revistă motivele dintotdeauna ale poeziei, avatarurile eului poetic, precaritatea ființială, femeia eterna poveste, dragostea cu trădările ei, moralitatea etc; derularea secvențială a poemului, precum și limbajul utilizat, uneori neadecvat, în ilustrarea ideilor emise, provoacă dificultăți în receptarea textului care este inegal din punct de vedere al realizării artistice.
Din cele prezentate de susnumiții am ales:

Rodica Dehelean:

„Gândul te poartă/prin roua fanteziei”

„Trec din pruncie într-o altă copilărie”

„Nu sunt ca tine,/dar e loc și pentru mine”

Eugen Pădurean:

„Să cobori chiuind pe arcul unui curcubeu ca pe un tobogan
Sau coplărindu-te, pe o auroră boreală ca pe faldurile rochiei bunicii.
………………………………………………………………………………………………………….
Pe bunicul, care o viață-ntreagă a arat în jurul satului
Până s-a scufundat încet cu cai cu tot, îl auzi și acum
Arând și dojenind blând caii
Și parcă ametistul inelului tău srălucește mai vesel.
……………………………………………………………………………
Te duci la vânătoare, vezi vânatul, în loc de bubuitura puștii
Tu auzi:ta-ta-ta-taa! – primele acorduri din Simfonia a-V-a
Din țeavă țâsnesc grâne – răsar în urma ta lanuri
Și te-ntorci acasă fericit, cu tolba plină de vânat: iepuri și potârnichi
Din carton.”

Următoarea întrunire va avea loc în data 29.05.2011 și ordinea de zi va avea un singur punct: proză , autor Marius Golea.

Constantin Butunoi

vineri, 13 mai 2011

Necriticul lipsește dar, lansările nu se opresc


E vorba de lansările de carte, care continuă într-o veselie. O fi bine, o fi rău, cenacliștii își fac datoria și salută colegii, care, în condițiile dificile de azi, reușesc să-și pună în lumina tiparului gândurile ce-i frământă, cum s-a întâmplat si-n ședința din duminica trecută, când poetul Lazăr Magu și-a lansat noul său volum de versuri„Cartea cu cinci anotimpuri”, cu subtitlul – poezie pentru vreme târzie – ed. Rebeca, 2011, Arad.

La invitația președintelui cenaclului, fără nicio introducere, Lazăr Magu și-a declamat poemele alese cu mult aplomb, într-o tonalitate plăcută, cu efecte hipnotice asupra participanților, ca într-un număr de magie.
Versurile sale, bine structurate, de cele mai multe ori în stil clasic, au greutate și limpezime, exprimând trăiri ce denotă o mare sensibilitate. Scenariile, care se derulează filmic într-o curgere liturgică, dublate de un discurs ceremonios, par a nu ține cont de tendințele poeziei actuale.
Dar să vedem ce părere au cei care au cerut cuvântul, pentru a-și face cunoscută opinia, în legătură cu cartea mai sus amintită:
Gheorghe Vesa – vede în poezia lui Magu multă trăire și sensibilitate, o carte de poezie care trebuie citită;

P.M.Haș - poetul avea chef de vorbă și după ce ne-a informat în legătură cu treburile pe care le-a are de făcut pe acasă, inclusiv spălatul ciorapilor, a afirmat că a scris despre Lazăr Magu rânduri; poemele citite azi conțin dimensiunea cosmică a durerii noastre, reformează ce trebuie reformat în creștinism, care ne-a dat a falsă imagine despre Iisus; cu siguranță cartea reprezintă o nouă treaptă în evoluția liricii sale;
Marius Golea – l-a surprins plăcut rostirea solemnă a versurilor, jocurile de cuvinte și metaforele curajoase ce definesc originalitatea autorului;
Lucia Cuciureanu – afirmă că L.M. scrie o poezie tulburătoare animată de un suflu classic,plină de trăiri, rondelul, care este practicat cu obstinație, deși nu-i respectă cu strictețe regulile, i-a adus multe reușite și remarcă pe cel intitulat„Limba mea”,care poate face parte din orice antologie;
Rely Tarniceri – făcând referi în legătură cu celelalte volume publicate de L.M., afirmă că de data aceasta poetul se situează pe cealaltă parte a baricadei și că „predica de la amvon” a devenit un cântec al iubirii;
Monca Rodica Iacob – aduce elogii autorului, îl felicită și citește un poem care i-a plăcut în mod deosebit;
Constantin Grigoroșcuță – zice că autorul știe să valseze cu metaforele iar cuvintele și ideile ar executa marșuri poetice” prin cartea lansată , încheie cu un catren pe care nu l-am reținut;
Vladimir Belity – consideră că autorul a reușit o carte de poezii care îi face cinste, prin ea mai urcă o treaptă în evoluția sa lirică, fapt remarcat și de alți cenacliști, îl felicită urându-i succes în viitor;

În final am să vă citez din câteva poeme, pe care le consider deosebite, o provocare pentru a vă procura cartea, dar nu înainte de a vă anunța că la „repriza a-III- a” a sosit și necriticul, care, după cum bănuiți, n-a avut nicio părere:

„Mi-ai spus că iubirea e-o ancoră târzie
ce ține marea-n porturi, să nu se risipească,
să nu se-ntoarcă-n râuri, să nu se poticnească,
sa cadă peste maluri de păsări și hârtie.

Mi-am spus că ești o mare și am simțit talazuri,
lovindu-mă năpraznic în inimă și-n tâmple…
un naufragiu tandru urma să se întâmple
și mi-ai căzut în brațe ca ploaia caldă-n iazuri.”
(Ancoră)

„ Trupul iubitei – o ediție de lux
scrisă artizanal,
cu cele mai frumoase poeme„
(Cartea cu poeme)

„Vinul cumparat de la alimentară,
apă de ploaie.
Cafeaua băută la cofetărie,
apă de ploaie.
Cartea citită săptămâna aceasta ,
apă de ploaie.
Cuvintele șefului
………………………………………
apă de ploaie.
Promisiunile guvernanților
……………………………………..
apă de ploaie.
La Calafat,
oamenii înalță diguri de protecție.
(Dunărea în creștere)
ps. L.M. a oferit fiecărui cenaclist câte un volum cu autograf.

Constantin Butunoi

joi, 21 aprilie 2011

Necriticul întrece măsura

Și mă pune la încercare în a-i suplini lipsa. Știu că are probleme și deplâng acest lucru. Îl rog, prietenește, să nu întindă coarda, nu de alta, dar, mă obligă, într-un fel, să-i iau locul și, zău, nu mi-ar face cinste un asemenea act, care, de departe, ar fi necolegial și cine știe ce… antipatii mi-aș putea atrage.
Noua reuniune a „luceferilor”, după tipic, a luat în dezbatere două puncte:

1)poezie, susținut de Olteanu Iulia Ramona;

2)proză, susținut de Mihai Arcadie Comănici, decanul de vârstă al cenaclului.
Tânara Olteanu Ramona, care recent a debutat în cenaclul, s-a grăbit să-și prezinte noile producții : texte neconcludente, în care decorul sumbru, imaginile, aproape apocaliptice și sintagmele forțate precum : „zahăr acrit”, „trădare mieroasă”, „calm iritat”etc. impresionează neplăcut.
Mihai Arcadie Comănici, un prozator apreciat, a ales, din noua sa cartea, pe care o va lansa pe 2 iunie, a.c.(ziua de naștere) una din povestirile cele mai reușite intitulată „Cascadorii, sărutări și semințe de elită”, în care autorul se arată intrigat, chiar revoltat, de mistificările și sofisticările dăunătoare utilizate în tehnologia producerii pâinii și militează pentru pâinea sănătoasă și sfântă, făcând uz de toate cunoștințele în domeniu, amintindu-și de profesia sa, inginer agronom. Acțiunea este alertă, cu multe suspansuri, în stil detectivist , narațiunea se desfășoară pe mai multe planuri și e susținută de cele mai noi tehnici prozastice dar să consemnăm părerile celor care au participat la dezbateri :
Marius Golea – asemenea poezie se scrie de multă vreme, dar e important modalitatea stilistică de abordare pentru reușita artistică, crede că mai trebuie lucrate și recomandă lecturi intense tinerei poete, despre proza lui Comănici are numai cuvinte laudative: arhitehtonică complexă , acțiune trepidantă susținută de tehnici narative moderne,se declară foarte încântat și felicită autorul;
Gheorghe Vesa – Ramona scrie sinistru și antagonic, îi recomandă să-și aleagă teme și motive care includ și frumosul iar despre proză afirmă că i-a indus o stare de parcă ar fi participat personal la acțiune și felicită autorul;
Lucia Cuciureanu – ca poezie nu merge, nu surprinde, nu emoționează , îi recomandă câțiva autorii obligatorii pentru lectură și să încerce și proză, despre Comănici afirmă că a crescut, ca valoare, de la o carte la alta, în prezent este pe primul loc între prozatorii arădeni și face referiri ample la tehnicile narative utilizate;
Rodica Dehelean - textele sunt triste datorită problemelor cu care se confruntă tânăra generație dar asta nu înseamnă c ă nu trebuie lucrate și îi recomandă tinerei să mediteze mai mult și mai multă atenție la redactore, în legătură cu proza se arată surprinsă de modernitatea și „tinerețea” autorului și a textului;
Rely Tarniceri – compară textele propuse de Ramona cu o partitură muzicală, în care o anumită notă se repetă cu obstinație, producând monotonie și plictiseală, proză a încântat-o și așteaptă o nouă carte;
Constantin Grigoroșcuță - nu trebuie să dispere, tânăra are sensibilitate și este în căutare expresiei poetice adecvate care să aibă un mesaj clar și îi dedică o tabletă:„Cum să aflăm într-o zi/Că ne-a dat gata boala/Ce-n natură poate fi/Blondă și-albă ca…smoala?”, proza lui Comănici este foarte reușită, acțiunea este condusă cu o mână sigură, autorul știind să capteze cititorul;
Vladimir Belity – se referă la unele titulaturi nepotrivite precum:„ Strălucire îndepărtată”, „Greață”etc. după care, făcând analize pe texte, remarcă existența embrioanelor poetice ce puteau fi dezvoltate benefic dar se pierd în verbiaj și se declară de acord cu cele afirmate despre proza lui Mihai Arcadie Comănici și-l așteaptă cu o nouă carte.
Din textile propuse am ales frgmentele de mai jos :

Olteanu Iulia Ramona
„Sunt un suspin greu
Un obosit ce-și târăște
Cu greu corpul,
Un cuget în neant,
O frunză ucisă,”
(GOALĂ…GREU)

Mihai Arcadie Comănici
„ Inimile celor trei bat cu putere. Urechile ca niște antene de releu ascultă îngrijorate. Aud la un moment dat un zgomot. Un obiect a căzut la podea.
-Ce-i, ce s-a întâmplat?
-Nu-i nimic, a fugit o pisică. Avem noroc cu ea, altfel șoarecii n-ar fi ros probele, spuse Andrei.
Vorbesc în șoaptă. Probele de grâu erau din soiurile de elită.Iau fiecare câțiva săculeți ascunzându-i cum pot, într-o plasă, pe sub haine. Rămân atenți, bănuitori. Probabil un paznic se află undeva în uriașa clădire, privind la televizor sau bând liniștit o bere, întins într-un fotoliu. Continuară să caute deschizând cu grijă alte uși. Una scârțâie puternic. Se auzi ca un vaiet prelung, în sumbra atmosferă a laboratorului distrus. Rămân împietriți, în tăcere și nemișcare”
(Cascadorii, sărutări și semințe de elită)


Constantin Butunoi

miercuri, 6 aprilie 2011

Când necriticul lipsește…

Măgăreața cade pe mine, eu trebuie șă mă „sforțez”, pentru a reda cât mai veridic noua ședință a cenaclului în care s-a produs un nou debut, susținut de tânărul Marius Nicula.

Pe necritic nimeni nu îndrăznește să-l ia la refec, răspunde imediat cu o șarjă umoristică de-ți îngheață cuvintele și … necuvintele pe buze.


Marius Necula ne-a propus două texte: primul considerat poezie de autor, intitulat „Dulce rană de toamnă” și al doilea proză, intitulat „O întâlnire de tineret” și care face parte dintr-un roman în lucru.
Măi, ar zice necriticul, curajos tânăr, atacă literarura pe două fronturi. Musai să reușească pe unul. Și nu cred că nu ar remarca faptul, că pentru prima dată, în cenaclu, textele propuse au intrigi ce includ motive religioase și că autorul mizează totul pe sinceritatea confesiunii. Dar să consemnăm părerile celor
ce s-au încumetat la dezbateri:
Mircea Iovi : credința și religia sunt teme extreme de vaste și apreciază faptul că un tânăr le abordează ; îl felicită pentru preocupările pe care le are în legătură cu scrisul; îi recomandă să-și păstreze toate scrierile, chiar și cele mai puțin reușite, că nu se știe la ce vor fi bune și ele o dată;
Constantin Grigoroșcuță: este impresionat de problemele de viață reflectate în texte; face unele recomandări în legătura cu redactarea și punerea în pagină, I se pare că lipsește dialogul;
Mihai Arcadie Comănici: vede în texte influențe ale literaturii americane, poezia este prozaică, proza este poematică; din textele prezentate nu se pot trage conluzii certe legate de stilistică, cu siguranță este nevoie de multă muncă;
Marius Golea: afirmă că există potențial în scrierile cu care s-a prezentat M.N., perfecționarea survine prin exercițiu și continuarea lecturii; consideră debutul reușit pe care trebuie să-l onoreze în viitor;
Rodica Dehelean: subiectele alese de autor sunt de mare actualitate; povestirea este coerentă, deși se desfășoară lent e bine condusă, îl felicită;
Gheorghe Vesa: autorul este un sensibil, convins de importanța comunicarii are curajul sincerității și aceasta este foarte important ; poate că este nevoie să dea mai mare importanță unor reguli ce țin de alcătuirea textelor;
Mircea Pascariu: poezia nu i-a trezit acel fior ce-l declanșează genul liric, scrisul trebuie să individulizeze, să personalizeze; drumul scriitorului este foarte dificil și trebuie să fie pregătit să-i înfrunte greutățile;
Vladimir Beliy: sinceritate și curaj în exprimarea ideilor; proza este poematică, reușește și utilizează bine timpul verbelor, asta îl face mai apt pentru proză; în poezie nu i-ar strica să încerce formele poeziei clasice; îl felicită pentru debut;
Am ales, pentru final, câte un mic fragment din cele două texte cu care și- a făcut debutul în cenaclu, tânărul Marius Nicula:

„Mi- ai povestit numeroasele și fascinantele povești
povestite pe scurt despre tine și el.
Mi-ai umplut capul de romantism
când tot ce voiam eu era să-ți văd fericirea-n zâmbet și lacrimi.”
(Dulce rană de toamnă)

„Ceasul bătuse ora nouă și clopotele catedralei își prezentau pașnica melodie, completându-se armonios unul pe altul asemenea unui duet. Parcul era ușor luminat de lună și de felinarele așezate cu prilejul apropierii sărbătorilor. O mireasmă dulce de cozonac cu scorțișoară străbate calea necesară pentru a ne înlănțui în frumusețea lui. Iunia mă strângea de braț, încercând să se încălzească. Ne-am plimbat în liniște un timp îndelungat, deși ceasul voia să ne mintă, spunându-ne că a fost mult mai puțin. Pentru mine acele momente nu puteau fi marcate de timp și spațiu. Fiecare secundă avea anii ei și fiecare minut secolele lui. (...)Vântul bătea încet, dând tonul frunzelor uscate ce împodobeau cărarea. La dreapta Mureșul ne înșela, prezentându-ne o imagine distorsionată a cerului, mereu în mișcare, mereu fără regret. ”(O întâlnire de tineret)
Următoarea ședință a cenaclului are înscrise pe ordinea de zi următoarele: poezie – Olteanu Ramona și lansare de carte – Mihai Arcadie Comănici.



Constantin Butunoi