Intrunire agitata

După ședința de început a noului sezon, se părea că „luceferii” mai tânjesc după vacanță și încă nu și-au intrat în ritm, dar întrunirea recentă(02.10.2011) a dovedit contrariul. La ordinea de zi a fost un singur punct: proză – Eugen Pădureanu.

Necriticul Horia Șt.Simon își continuă absența iar președintele cenaclului Vlad Belity a venit, din motive personale,la spartul târgului, adică la sfârșit când „luptele” se consumaseră. Cu mare greutate am moderat această întrunire agitată și cu tente de răzvrătire, afișate fățiș de Rodica Dehelean, Mircea Iovi, Ghiță Vesa și Mircea Pascariu. Totul a început de la concluziile susținute ferm de Mircea Pascariu și cu o exigență ieșită din comun, în legătură cu proza lui Eugen Pădureanu. Dar mai bine să prezentăm, în rezumat, opiniile celor care au luat parte la dezbateri și se va face lumină privind agitația care a cuprins întrunirea: Rodica Dehelean – proza îi place, crede că e cel mai bun text citit în cenaclu până în prezent de către autor; Lucia Cuciureanu – scriitură în linie clasică, satul apare într-o notă tradiționalistă pe urmele lui Slavici, proza este densă, încărcată cu întâmplări semnificative dar nu este lipsită de stângăcii stilistice; Marius Golea – stilul alert, atmosfera specifică nu lasă cititorul să aleagă, caracterul personajelor se deduce din modul de acțiune și în multe zone textul alunecă spre proza poematică; Lia Faur – redarea sub formă cinematografică și ritmul alert dă o notă de modernitate, lumea despre care se vorbește în proză a dispărut sau e pe cale de dispariție, motiv de meditație pentru autor când își caută cititorii; Lavinia Ionoaie – o lume suspendată, scoasă din scurgerea zilei de ieri, centrată pe un sat prezentat nostalgic și atacul brutal al lupilor compun substanța epică a prozei, despre stilistică sunt multe de spus, dar o va face în mod particular; Mircea Pascariu – este un început de nuvelă cu structura și stilistica în suferință, text scris la prima inspirație, fară idei filozofice, i-a plăcut pasajul cu vaca-poștaș;(pe marginea acestei intrevenții au avut loc mai multe reveniri și completari pe care nu le mai consemnăm) Ghiță Vesa – îi place textul, îl găsește natural, lumea satului e o lume specifică, s-a convertit, dar Pădureanu rămâne la lumea pe care o știe el; Mircea Iovi – o proză excepțională și ia poziție față de afirmațiile lui Mircea Pascariu comițând unele insolențe la adresa lui determinând reacțiile îndreptățite ale acestuia; Rely Tarniceri – o proză diferita de cele anterioare, care erau poeme in proza, de data aceasta autorul rezumandu-se la un singur gen literar, proza, dar presarand pe alocuri metafore poetice superbe, dintre care citeaza „izbind-o de zidul noptii”. Redăm, mai jos, un fragment din proza intitulată „Raveca – poștaș”: „Vreo zece căruțe încarcate cu nuntași plecară în goană spre stână. Pe drum aflară vești proaste: lupii se-ndreptau pe Valea Hodobanei spre Piatra scriată. Ajunși pe culmea Hodobanei, nuntașii înlemniră și câinilor care-i însoțeau le înghețaseră lătratul în gâtlej. Sub razele acelea roz-liliachii ale sfârșitului de zi, pe bruma de zăpadă urca spre „Piatra scriată” haita de lupi. În urma lor se contura o dâră subțire sângerie. La început oamenii au crezut că sunt reflexele pe zăpadă ale soarelui. Doisprezece lupi, doi câte doi târau câte o oaie, unele moarte, altele horcăind și sângerând a moarte. În spatele haitei, al treisprezecilea lup bătea cu coada o oaie care se căznea să țină pasul cu haita. ..................................................................................................................................................................... Atunci se petrecu ceva straniu, nemaivăzut: lupul conducător, hâșind oaia și bătând-o cu coada o obligă să se urce pe piatra aceea pătrată. Sări și el lângă ea și de acolo cu mârâituri scurte aranjă haita în cerc, în jurul lui, alături de oile moarte. Nuntași prea mulți se-ncurcară în coase. Atunci înșfăcară furcile. Așezați pe cozi, sub razele începutului de amurg, lupilor le luceau ochii ca un jăratec. Lupul conducător scoase un urlet de le îngheță sângele nuntașilor și haită se aruncă clățănind. Câțiva se târâră înapoi înroșind zăpada dar și buzele câtorva nuntași fură sfârtecate. Fără nicio comandă nuntași strânseră cercul izbind sălbatic și lupii fură hăcuiți. Singurul, cel de pe piatră, într-un salt al deznădejdii, se aruncă peste umărul lui Gusti Buhă, șficuindu-i cu colții umărul obrazului și evitând furcile se pierdu în pădure. Pe piatră oaia cea, vie încă, privea tâmpă spre discul roșu al soarelui.(...)Din ziua aceea Gusti fu ciufulit „Lupitu”.” Ședința următoare va avea loc în data de 16.10.2011 cu ordinea de zi: 1)Poezie – Natalia Micalona; 2)Proză – Mihai Arcadie Comănici Cronicar de serviciu, Constantin Butunoi.