luni, 21 ianuarie 2013

Prima întrunire a anului 2013

S-a consumat prima întrunire a anului 2013 char în zi de 13. Cenacliştii nu le au cu superstiţiile sau bucuria revederii, în noul an, le-a adormit vigilenţa. Oricum s-a meritat efortul şi „riscul”.





Pe scenă s-au produs Ioan Henţ cu poezie şi Mihai Arcadie Comănici cu, premieră în istoria cenaclului, scenariu de film.



Priceput în ale versificaţiei, textele lui Ioan Henţ pleacă de la meditaţii privind slăbiciunile omeneşti şi efemeritatea existenţei umane, au o doză fină de satiră şi umor dar şi o accentuată notă moralistă. Cultivă cu succes tableta, catrenul şi haiku-ul. Este un autor cu spirit de observaţie puternic dar care se lasă sedus de propria-i spontaneitate. De aici, probabil, unele texte mai puţin elaborate, cu clişee şi un limbaj mai puţin adecvat. Dar pentru că a reuşit să distreze, chiar să stârnească hohote de râs, i s-a iertat totul.



Prozatorul, decanul de vârstă al cenaclului, aflat într-o vervă literară comparabilă doar cu a prozatorului Marius Golea, a pus în încurcătură asistenţa prin al său scenariu de film; o premieră absolută în istoria cenaclului nostru, domeniu în care nimeni nu are experienţă, mai puţin tânărul Iulian Petrescu.



Ideea scenarului este interesantă şi chiar originală. Prozatorul îmaginează o localitate în febra pregătirii pentru a fi vizitată, întâi de rege, apoi de Nicolae Ceauşescu şi apoi de o comisie europeană care urma să aducă ajutoare. Din motive, care nu au fost explicitate, vizitele nu au mai avut loc, mai puţin ultima, despre care aflăm că s-a anulat pentru că s-au furat şinele de la calea ferată şi trenurile nu au mai putut circula. Ideea scenariul o are cu zeci de ani în urmă, dar, e de înţeles, că nu era posibil să o facă publică. Derularea scenariul mi s-a părut puţin încurcată şi prin felul cum a fost prezentat textul dar, un regizor vede altfel lucrurile, în schimb i-am apreciat calităţile prozastice. Ar putea fi o reuşită nuvelă intitulată „Vizitele”
La discuţii au participat: Dacian Don, Cristian Pop, Rely Tarniceri, Iulian Petrescu şi Vladimir Beliy.

Din textele prezentate am ales:

Ioan Henţ

Patronului stelist

Are firme cu prestanţă;
Şi un club de performanţă
De-ar avea un lup maseor
Ar mai fi Gigi păstor?

Sărăcie

Cred că nu îmi fac păcate
Când zic: viaţa-i un calvar,
În ţară deşi-s de toate
Vântul bate-n buzunar!

*
Vin colindători,
În casa bătrânului
Greierele mut

**
Noaptea târzie;
La masa tăcerii...
Luna de veghe.

Mihai Arcadie Comănici

TEXT:-ALO! Mi-au mâncat toate merele măi Pompiliane. Alooo! Am înţeles, trenul special n-a ajuns nici la staţiile dinspre Bucureşti.
Secvenţa 14. La fântână e moarte de om. Cei tari îi dau în lături pe ce mai slabi, cei răi de gură înjură. Deasupra ciuturei se izbesc câte cinci capete deodată. Palmele în formă de cupă se îndeasă să ia apa ce se scurge pe jos. Setea este potolită cu greu. Murmurând, mulţimea se împrăştie pe peron, alţii trec liniile sau se aşează la umbra salcâmilor. Copiii se fugăresc pe sub vagoanele de marfă garate pe o linie moartă. Se ascund în gheretele frânarilor. Unii mai îndrăzneţi împing un vagon pe şinele ruginite. Iar alţii aruncă cu pietre în paharele albe de pe stâlpii de telegraf. Fetele şi flăcăii merg spre lunca râului din apropiere şi se ascund pe după răchite. Aşezat pe bordura peronului un moşneag povesteşte unui om mai tânăr:
TEXT: Moşneagul:-Eu am apucat şi când urma să vină regele. Eram elev şi învăţătorul ne-a învăţat imnul. Eram aşezaţi în rând pe peronul ăsta şi tocmai cînd cântam noi: „ în pace şi onor, apărător de ţară „ intră ca un trăznet trenul regal în gară speriindu-ne pe noi şi pe cei ce jucau „răţuşca”. N-a oprit în staţie şi fetele au rămas cu buchetele de flori în mână, iar bucuria s-a transformat în teamă de viteza trenului zburând pe lângă noi. N-am reusit să văd decăt nişte mănuşi din piele albă fluturănd la o fereastră deschisă.Cel care avea să devină Carol al II-lea peste un timp, probabil că a trecut la fel de repede frontiera la Odesa impreuna cu amanta sa Lupeasca, riscându-şi tronul Pe Ceauşeşti n-am apucat să-i mai vedem, vizita lor de lucru prăbuşindu-se în praful ultimului lor drum sub tirul automatelor paraşutiştilor. Să vedem împreună cea de-a treia vizită cu ajutoare europene.

Observator de serviciu, Constantin Butunoi.

luni, 7 ianuarie 2013

Se apropie sfârșitul anului...

Apropierea sfârșitului de an nu pare să descurajeze pe cenacliști, ci, din contra, duminica trecută s-a petrecut una dintre întrunirile ce pot fi considerate printre cele mai reușite , mă refer la cele care au avut loc în anul acesta.
 






Drept protagoniști i-a avut pe Rely Tarniceri și pe cunoscutul ziarist Lucian Valeriu.



Rely Tarniceri scrie o poezie ce s-ar putea încadra în tiparele clasice. Versurile sensibile, într-o montură din care nu lipsește „bărbăția”, alcătuiesc scenarii ce țin de un orizont poetic dominat de meditație și melancolie.

 

Lucian Valeriu prin diversitatea formulelor prin care și-a prezentat textele, mai ales prin grafia și spontaneitatea lor, pare să fie adeptul așa-zisei„literatura net”. Cele mai multe dintre ele sunt caracrerizate de concizie și fluență. Pe lângă inteligență, scriitura sa are vădite note ironice iar prin amestecul controlat a prozei cu poezia se anunță un perpetuu avangardist. În cele ce urmează, redau, pe scurt, părerile exprimate de cei care au participat la discuții :



Petru M.Haș - Rely Tarniceri scrie versuri melodice și este evidentă abordarea clasică a prozodiei. O poezie de meditație, sensibilă, în care cititorul se regăsește. Lucian Valeriu nu face distincție între proză și poezie, de fapt asta este tendința literaturii actuale, la el totul se petrece sub zodia fragmentariului, sintagme întrutotul deosebite, termeni imprevizibil și un stil aforistic din care nu lipsește ironia.



Ioan Matiuț - Rely e pe linia stilului ei, poezie plăcută la ureche, are abilitatea versificării. La Lucian lucrurile se schimbă, s-a prezentat cu tot felul de texte care-l anunță mai degrabă ca prozator și-i recomandă proza scurtă.



Vlad Belity – poezia lui Rely este în progres, a remarcat că a făcut unele retușuri la unele texte care au mai fost prezentate cu alte ocazii și consideră că o prinde mai bine exprimarea în modalitate clasică. Textele prezentate de Lucian i s-au părut modalități de exprimare fulgurantă, pline de inteligență ce par a fi sențințe, aforisme.
Ioan Henț le-a dedicat câte un catren, din păcate, nu le-am putut reține.

Din cele prezentate am ales:

Rely Tarniceri

Citadină

În orașul pădure,
unde copacii sunt beton
iar crengile, cabluri
de înaltă tensiune,
țiglele se cred păsări
ce-au uitat zborul...

Confesional

mi-e timpul catedrală-n care ceasurile
sunt rugi însoțite de tic-tacul cuvintelor

pe treptele pustii nu sunt nici măcar cerșetori,
nu cred în dumnezeul meu încremenit

negustorii de icoane au dat faliment
lumânările abia mai pâlâie, fumegânde

sub bolta imensă doar vocea mea îngânată de ecou
dă notă explicativă existenței

Lucian Valeriu

Anunț interesant
-Repar karme;
-Operez evadări din penitenciare anonime;
-Mint eficint;
-Înfloresc;
-Dau iluzii pe gratis;
-Revând și răscumpăr;
-Nu ofer acte;
-Prestez declarații de independentă;
-Pup libertăți.

*
La cinci dimineață făceam autostopul și...
Cum să nu te iubesc , viață?”...

Mai ales când știu că va urma și habar n-am ce
bunăziuă ne așteaptă.

**

Lasăți poeții să conducă apocalipsa!...că va fi mai bine și
pentru politicieni, și pentru oamenii de știință cu grave handicapuri emoționale,
și pentru popi, și pentru soldați, și pentru confrați!





Observator de serviciu:Constantin Butunoi