Iarna a devenit îngăduitoare

Cu toate că iarna a devenit mai blândă, spaima cenacliștilor n-a trecut  și la reuniunea de duminica trecută prezența a fost redusă.  Absenții au ce să regrete, Marius Golea, singurul actor pe scena cenaclului, a fost la înalțime, atât prin calitatea textelor prezentate cât  și prin tehnica însoțitoare de care a făcut uz (laptop, retroproiector și ecran mobil).

Cele două capitole care au fost prezentate, din romanul la care lucrează în prezent, au fost bine primite de asistență.  Noua  sa carte are ca subiect întâmplările prin care trece un ofițer român participant la o misiune O.N.U., într-o țară din Africa. Mi s-au părut remarcabile descrierile de natură și rememorările legate de copilărie.

În discuțiile la care au participat: Mircea Iovi, Eugen Pădureanu, Mihai Arcadie Comănici și Rely Tarniceri, au fost subliniate noutatea subiectului abordat,în cadrul cenaclului nostru, ritmul dinamic al acțiunii și spiritul autentic al întâmplărilor narate.   Redăm, în cele ce urmează, fragmente din cele două capitole prezentate de autor :

„Se ridică de pe pragul bucătăriei și se duse sub „șoprul” ce continua micul corp de clădire  al bucătăriei de vară. Căută pe întuneric oala unde în ziua aceea bunica fiersese porumb. (…)

Rămăsese siderat. Bârnele groase de lemn ce susțineau acoperișul de țiglă al șoprului erau acoperite cu paianjeni mari, grași, cu corpul cât o corcodușă și cu picioarele groase și păroase. Aveau aproape cinci centimetri în diametru și erau îngrămădiți unul peste altul, ca și albinele în roi.

În centrul acelei colcăieli arahniene se afla un paianjen cu desă vârșire alb. Față de care celelalte sute păreau că păstrează o distanță plină de respect.              (...)

Destul de speriat, copilul renunță la a mai căuta porumbul fiert și se duse în fugă în casa de sus, unde se băgă în așternuturile răcoroase și adormi degrabă, la adăpost de teama ce i-o crease alaiul „pocalăilor” – cum sunt numiți în zonă, cu un regionalism, paianjenii.”

(Raiul2 – Paianjenii)

„Nici nu-și dădu seama cum se trezi deasupra Mării Mediterane. De la altitudinea acea,  marea avea culoarea apei din piscinele prezentate în reclame; albastru alburiu din preajma țărmului se schimba treptat  într- unul plumburiu. Vremea era splendidă!  Ziua aceea de toamnă însorită răsfirase în cer niște nori scămoși, subțiați de curenți ușori de aer.

Deasupra  Africii îl uimiră combinațiile  de culori al căror nuanțe erau diferite de cele ale Europei. Mai mult maro decât roșcat , mai mult galben maroniu, iar verdele , acolo unde era vegetație, avea preponderent nuanțe închise.

Își imaginase că nesfărșirile Africii vor fi pline de animale sălbatice... Că el va fi un explorator glorios care vine să pacifice triburile belicoase ce se luptă pentru a stăpâni niște nisipuri fără însemnătate...”

(Izgonirea 7 – Eritreea)               

                                                          Constantin Butunoi

Luceferii aradeni in vizita

Sâmbăta trecută, dând curs invitației Cenaclului literar „Lucian Emandi” din orașul Pecica, câțiva membri ai cenaclului nostru au participat la lansarea antologiei de cenaclu intitulată „Porți deschise” organizată la Casa de cultură a orașului, având ca moderator chiar pe directorul Casei de Cultură, prof. Alin Sfăt.

Este al doilea volum la care și-au dat concursul membrii cenaclului: Camelia Chifor, Eugenia Ponta-Pete, Bogdan Mihai Gojda, Rodica Maria Popa, Tatiana Moș și Nicoleta Suceveanu – Dudaș și despre care au avut cuvinte de laudă, în primul rând, prezentatorii, Anton Ilica, Decanul Facultății de Științe Umaniste UAV Arad , poetul Ioan Vasile Marcu și ceilalți participanți la discuții, amintim doar pe primarul orașului Peter Antal.

Autorii, amintiți mai sus, au citit fiecare câte două poeme cu mici pauze acoperite de muzică susținută de interpreți locali. A urmat apoi concertul formației Steel Jazz Café din Hunedoara, foarte gustat de public. Repertoriul fiind prin excelență, muzica din filme.

Volumul, cu o tinută tipografică demnă de invidiat, a apărut cu sprijinul Consiliului local Pecica, fapt ce merită toată considerația noastră. După momentul autografelor și a nelipsitului pahar de șampanie, „luceferii” au luat calea Aradului însoțiți de, nu vă vine să credeți, Bace Toghiere care nu numai că le-a pus mașina la dispoziție dar i-a și amuzat cu noile lui povestiri în limbaj neaoș.

Constantin Butunoi

Iarna-i grea dar cenacliștii nu se predau

E drept, nu toți s-au încumetat la străbaterea străzilor întroienite ale orașului dar, au fost și destui interesați de ordinea de zi anunțată: 1) Despre poezia modernă – punct susținut de subsemnatul; 2) Noile creații ale prozatorului Mihai Arcadie Comănici. La primul punct au fost prezentate opinii în legătură cu poezia modernistă aparținând, în principal, lui Eugen Lovinescu, Nicolae Manolescu și Hugo Friedrich, citez din ultimul: „Textul poetic se va caracteriza prin obscuritate, tensiune, magie lexicală, mister, desentimentalizare”.

În concluzie lirica modernă presupune redimensionarea categoriei estetice a frumosului prin integrarea elementelor nepoetice: banalul, trivialul, monstruosul, urâtul, grotescul, absurdul etc. Dar punctul tare, dacă se poate spune așa, al întrunirii l-a susținut prozatorul Mihai Arcadie Comănici cu povestirea „Ce vrăji a mai făcut casierița”, o proză în care o aventură amoroasă se desfășoară pe un fundal ciudat, inspirat de evocări istorice și profesionale urmată de o scenetă intitulată „Masa de prânz” în care doi soți cusurgii și certăreți, atinși de senilitate, poartă un dialog ce amintește de teatrul lui Eugen Ionescu.

Participanții la discuții au subliniat calitatea expunerii de la punctul unu remarcându-i documentarea temeinică și au elogiat lucrările care au fost prezentate la punctul doi de către prozatorul Mihai Arcadie Comănici din unde am selectat fragmentele care urmează:
„...iar pe canapeaua din fața mea se instalase o tânără roșcată purtând o fustă mini și un sacou bleumarin, asemănător cu uniforma ceferiștilor(...)Trenul mergea încet deși eram în câmpie, tânăra își etala picioarele lungi, argintii din ciorapilor săi de mătase care erau foarte strălucitori, orbindu-mi privirea ațintită asupra lor mai ales că tânăra stătea picior peste picior, frecându-și genunchii ce scoteau un foșnet aparte(...) Ne apropiam în sfârșit de stația Făurei. Roșcata se ridică, își luă poșeta și înainte de a deschide ușa compartimentului îmi spuse direct, fără menajamente, în timp ce trenul intra în stație:
-Domnule, eu locuiesc în casa aceea de dincolo de linii. Dacă doriți să continuați convorbirea cu ciorapii mei mă puteți găsi diseară după ora șase. Bateți în ușă și ne putem vedea.”
(Ce vrăji a mai făcut casierița)
---------------------------------------------------------------------------------------
„-Supa a fost total dezamăgitoare, spuse soţul, cu o figură înăcrită.
-Iar nu-ţi place dragă? Ar fi ironia soartei să fi şi tu mulţumit. Singur ai comandat meniul asta la Fast-Food.
-Uite ce fac cu ea, o arunc la gunoi.
-Speli şi farfuria. Azi este rândul tău!
-Atunci mai bine i-o dau celui din cămară, să vadă şi el ce gust are.
  ...........................................................
-Sper că nu-mi consumă alimentele din cămără?
-Care alimente dragă? Noi am renunţat de multe luni să mai facem piaţa, să gătim singuri mâncarea.
-Dar pe ăla din pod îl ţinem acolo de ieri. Cum o să dăm cu ochii cu el?
-Şi ăla o merita. Nu ne aduce pensia la timp. Auzi-l, continua să alerge, să nu-şi piardă antrenamentul de poştaş.
..........................................................
-Desert nu avem dragă niciodată?
-Ai nevoie de desert? Doar nu vrei să câştigi în greutate, mă tot gândesc la afecţiunile ce ni le rezervă zahărul.
...........................................................
-Ai dreptate, astfel ne vindecăm de nelinişti, chiar de vorbim despre implacabilul sfârşit.
-Dragule, ai spus ceva foarte adânc, plin de sensuri. Nu te-am auzit de mult vorbind astfel. O să-mi permit să te citez. Dar sper că nici organele nu ne vor face probleme în legătură cu cei doi musafiri.
-O să le spunem că aceştia au greşit uşile. Avem prea multe uşi. Unul în loc să iasă afară s-a urcat pe scara podului şi nu ştie să mai desfacă acel capac...celălalt era cam ameţit şi s-a băgat direct în cameră. Asta-i poanta; lipsa de orientare în viaţă şi-n casele străinilor. Nu mai avem valeţi să-i conducă.
-Dar când am avut noi valeţi dragă? În încăpere se auzi din nou soneria de la intrare.
-Crezi c-a venit dânsa? spuse doamna îngrijorată. Nu sunt încă pregătită. Nu mi-am coafat părul. Cum voi arăta eu în ochii vecinelor?
-Nu cred că-i cea aşteptată. Dânsa nu are nevoie de sonerie. Poate intra prin horn ca Moş Crăciun sau prin instalaţiile de aer condiţionat că şi aşa nu mai funcţionează de doi ani de zile.
-Du-te totuşi şi deschide uşa. N-a mai sunat nimeni de ieri.
-Ne-a sosit şi desertul draga mea! Prim plan: În faţa uşii larg deschise se află fotogenica şi mova văcuţă elveţiană numită MILKA
-Bineee! Ciocolata aia-mi place, dar cu asta ce facem? Cum dracu’ o suim în pod?
( Masa de prânz )

Cronicar de serviciu: Constantin Butunoi