Atentionare

Urmatoarea sedinta a cenaclului va avea loc in data de 11.04.10, duminica urmatoare sarbatorii pascale.
Va dorim tuturor sarbatori fericite, sanatate, pace, lumina si bunastare prin harul Celui care a facut toate aceste lucruri posibile in viata noastra.

CRITICABILA CRITICĂ A NECRITICULUI (11)

Întâlnirea din 21 martie 2010 a luceferilor nu a fost deloc una luciferică. Ba chiar din contră... Şi asta în primul rând datorită Relyei Tarniceri, cea care a dat dovadă de mult curaj venind cu poeme cu tematică intens creştină în faţa atâtor păcătoşi. Mă rog, pe cei care nu s-au considerat a face parte din această categorie i-am exclus, cu scuzele de rigoare. Iar tematica aceasta delicată o tratează la un nivel liric înalt. Nici nu e de mirare, ţinând cont de exerciţiul îndelungat al versificării şi al compoziţiei lirice. Stăpână pe o mare diversitate de mijloace de expresie, ştie să fie la fel de convingătoare atât în poemele lungi cât şi în cele scurte (personal le prefer pe cele din urmă), atât în cele cu rimă cât şi în cele (mai puţine) fără rimă, atât în cele cu versuri lungi cât şi în cele mai concentrate, cu versuri scurte. Deşi e posesoarea unui vocabular extrem de bogat, rimele îi sunt de multe ori facile, însă muzicalitatea versurilor este de necontestat. Printre poemele care ar merita citate integral se numără „Ce-ar fi Adam fără Eva”, „Sclipire de divin”, „...Fără cuvinte...” (lăudată de majoritatea vorbitorilor), „lacrimă...”, „Ridică-te şi umblă...” şi „ploaia mea”. Pasaje excelente sunt multe şi în celelalte poeme. Pentru deschiderea apetitului redau doar câteva:
Aţi tot trecut prin Faţa Mea în grabă,
Dar timp nu aţi avut, să vă opriţi,
Nu am ajuns să vă cunosc pe nume,
Să fiu cu voi. Mereu eraţi grăbiţi.
Nu m-aţi lăsat să fiu măcar o parte
Din alergarea voastră, zi de zi.
Aţi stat să Mă-ntrebaţi măcar odată?
Ce vreau Eu de la voi aţi vrut a şti?
Aţi hotărât în locul Meu lucrarea,
V-aţi apucat de ea şi o sfârşiţi,
Dar n-aţi văzut că nu-s şi Eu acolo,
Că pe voi înşivă doar vă slăviţi!
(din „Slujire fără rost”)
De mă uit în jur, văd iadul, chiar sub ochii mei, arzând,
Suflete muncite-n chinuri şi pucioasă fremătând.
Câtă ură, cât orgoliu, răzbunare, răutate,
Iadu-i pe pământ, îmi pare. De priveşti, îmi dai dreptate!
Iadu-i ce am strâns în suflet, poate tu... sau poate eu...
Iadu-i inima în care nu există Dumnezeu!
(din „Absenţă fatală”)
Atunci când uit de mine
şi de tot ceea ce cred că sunt
şi mă văd cu ochii Tăi:
fărâmă de lut în mâinile Tale...
o coajă de nucă în mijlocul valurilor furioase...
dar mereu la adăpost, în palma Ta!
(din „Te iubesc, Doamne”)
E atâta pace...
E atâta pace în sufletul meu
când ochii mei privesc spre Tine
deşi mă-nconjoară furtuna
iar norii sunt tot mai grei,
Te privesc... şi flori de tei
îmi ningi printre pleoape
eşti tot mai aproape
(din „Rugă...”)
Aş mai accentua ceea ce evident iese din tiparele acestui grupaj de poezii, şi anume feminismul interpretării feminine a păcatului originar din „Ce-ar fi Adam fără Eva” sau activismul revoltat şi bărbătesc din finalul poemului „Absenţă fatală” (citatul respectiv îl găsiţi mai sus).
Poftă bună în continuare la preparatele semnate Rely Tarniceri. Se pot consuma cu încredere şi de către cei care ţin post.
A urmat Mircea Pascariu cu un reuşit melanj ce cuprindea instrucţiuni de receptarea poeziei, proze umoristico-lirice şi încercări de a defini ceea ce nu poate fi definit complet niciodată: poezia, toate reunite sub titlul „Fals eseu în cinci capitole”. Neintrând în posesia textelor lui Mircea, necriticul de mine sunt nevoit să fac o critică după ureche (şi la propriu, şi la figurat). Primul capitol începe cu o poezie-semimanea plină de clişee, lucruri comune, versificări ultrafacile, etc., pentru a crea în continuare ocazia unei critici exemplare, ironică la început, apoi de-a dreptul ultraumoristică, la adresa aşazisului poem al lui Ghiuri. Şi ideea şi realizarea sunt remarcabile. Capitolul doi, „Oracolul”, îmbină erudiţia autorului (de care, cică, nu face paradă) cu talentele sale poetico-satirice. D.p.d.v. al ascultătorului, păcat de marea aglomeraţie de vorbe de duh pe centimetru pătrat, pentru că în graba lecturii nu apuci să le savurezi pe îndelete pe toate. Din capitolul trei, „Confesiunea” blogheriţei Andreea (sau cum o fi chemând-o) ar trebui împărţită ca fluturaş la toţi cititorii şi comentatorii de poezie, ca să ştie (în variantă prescurtată) cum să o recepteze. Iar din „Ce e poezia” am aflat foarte multe lucruri importante din bucătăria acestui gen, însă în privinţa întregului poeziei rămân la cele pomenite câteva rânduri mai sus. Conţinuturile capitolelor patru („Avion delfin şi bărcuţă spin”) şi cinci („Căsuţa lui Helmut”) – ambele din ciclul de mare succes Helmut – concurează cu şanse egale la titlul de cea mai lirică dintre povestioarele pentru zăpăciţi şi plictisiţi.
În concluzie, falsul eseu s-a dovedit a fi original şi a produs mare plăcere (despre invidie nu mai pomenesc, că iar se umflă tata lui Helmut în pene...). Pentru cei care vor să aprofundeze creaţiile lui Mircea Pascariu, blogul celui plecat-cu-cercul.blogspot.com (cu www. în faţă) îi aşteaptă. Dacă va trebui să staţi la rând, nu vă impacientaţi. Merită.


H. Şt. S. (şi scuze dacă m-am prea lungit...)

CRITICABILA CRITICĂ A NECRITICULUI (10)

Înainte de începerea şedinţei de cenaclu din preziua zilei femeii (repetiţia e intenţionată, ba chiar căutată), dl. Ioan Henţ ne-a făcut o frumoasă surpriză, oferindu-ne tuturor câte o carte. Este prima lui carte, un microroman, are titlul „Un salt neobişnuit”, e fierbinte (Arad – 2010) şi a fost scoasă la Editura Concordia.


După care am făcut şi noi un salt şi ne-am intrat în pâine. Ni s-au prezentat, alături de creaţiile lor, doi autori cu oareşce vechime, Alexandru Petcu şi Vladimir Belity, a căror experienţă literară cumulată bate suta de ani. E o cifră respectabilă, trebuie să recunoaştem.

Decanul de vârstă şi cel mai harnic cititor al cenaclului nostru, Al. Petcu, a citit o proză puţin icnită, forţată pe alocuri din prea marea dorinţă de a fi original şi băşcălios, lucru care uneori i-a şi reuşit. Asta chiar dacă naraţiunea este puţin bine întortocheată, greu de urmărit, însă salvată pe alocuri de născociri hazoase. Scrierea s-a intenţionat a fi o fotografie irepetabilă a societăţii. A ieşit însă o fotografie uşor neclară.

Celălalt protagonist, Vl. Belity, ne-a oferit un meniu bogat şi gustos, însă cu porţii mici din fiecare sortiment, cât să nu ne săturăm, având parcă grijă de siluetele noastre, bineînţeles de cele literare. Scrise cu maximă sensibilitate şi cunoaştere a genurilor, micropoemele – zic eu – reprezintă vârful aisbergului. Cel puţin şase tanka şi tot atâtea haiku-uri ar purea figura fără nicio problemă în cele mai pretenţioase colecţii naţionale de astfel de poezii. Propunerile mele sunt următoarele:

Bulbucaţi norii
haită înfometată;
cer de furtună.

Arcul amiezii
copleşit de căldură;
tremură zarea.

Ce de suveici
ţes ale pârâului ape:
păstrăvi migratori.

În zori soarele
proptindu-se-n raze
farmă a nopţii taină

Stol de porumbei
pun zborul în mişcare
şi-un cer de aer.

Bătrâna bancă
stă înţepenită-n parc;
dar cate-amintiri.
Neaua toarce vânt
cu-atâta insistenţă
de s-a-ntroienit.
Dangătul clopotului armonizează pacea.

Numai vrăbiile
îşi ciripesc sub streaşină
ultimele ştiri.
Cu-atâta hărnicie
de crezi că-s la piaţă.

Protuberanţe
deşiră zorii zilei
covor soarelui.
Ca să poată astfel
aluneca mai lin.

Se lasă seara
răzleţiţi norii de straje-s
pentru onor.
Că în curând soarele
se va culca în raze.

În nemişcare
se-aşterne seara-n frunze
aromind a vis.
E-o pace duhovnică
aripând umbra nopţii.

De nicăieri vânt
ca-n cazanul cu smoală
arde câmpia.
Indecisă zarea
se frânge părelnic.

Poemele într-un vers oferă imagini delicate, oscilând între definiţii (Lebede – Fulgi de zăpadă plăpumează lacul) şi metafore (Poveste – Doar prin stufuri vântu-şi piaptănă barba) şi culminând cu superbele „Clipe de meditaţie – Gânduri câte ard tutunul din pipă”. Rondelurile şi sonetele sunt scrise cu multă simţire şi maxim profesionalism, ceea ce nici nu prea e de mirare, ţinând cont de îndelungata experienţă în domeniu a autorului. Fiindcă m-am cam întins la genurile scurte, voi da aici un singur citat:

Noi vieţuim pălind de astme,
Hrănindu-ne cu surogaţi,
Ne strecurăm striviţi de spasme,
De veşnicie fiind trădaţi,
Şi-aşa ne băsmuim ca-n basme!

Vreau să închei cu doar trei versuri din „Mirare”, nu înainte de a aminti că prezenţa a fost de 18 (record egalat):

că prea eşti în aerul acesta viciat
mereu lunecătoare nălucă
ce poate înşela firul clipei...

H. Şt. S.