După care am făcut şi noi un salt şi ne-am intrat în pâine. Ni s-au prezentat, alături de creaţiile lor, doi autori cu oareşce vechime, Alexandru Petcu şi Vladimir Belity, a căror experienţă literară cumulată bate suta de ani. E o cifră respectabilă, trebuie să recunoaştem.
Decanul de vârstă şi cel mai harnic cititor al cenaclului nostru, Al. Petcu, a citit o proză puţin icnită, forţată pe alocuri din prea marea dorinţă de a fi original şi băşcălios, lucru care uneori i-a şi reuşit. Asta chiar dacă naraţiunea este puţin bine întortocheată, greu de urmărit, însă salvată pe alocuri de născociri hazoase. Scrierea s-a intenţionat a fi o fotografie irepetabilă a societăţii. A ieşit însă o fotografie uşor neclară.
Celălalt protagonist, Vl. Belity, ne-a oferit un meniu bogat şi gustos, însă cu porţii mici din fiecare sortiment, cât să nu ne săturăm, având parcă grijă de siluetele noastre, bineînţeles de cele literare. Scrise cu maximă sensibilitate şi cunoaştere a genurilor, micropoemele – zic eu – reprezintă vârful aisbergului. Cel puţin şase tanka şi tot atâtea haiku-uri ar purea figura fără nicio problemă în cele mai pretenţioase colecţii naţionale de astfel de poezii. Propunerile mele sunt următoarele:
Bulbucaţi norii
haită înfometată;
cer de furtună.
Arcul amiezii
copleşit de căldură;
tremură zarea.
Ce de suveici
ţes ale pârâului ape:
păstrăvi migratori.
În zori soarele
proptindu-se-n raze
farmă a nopţii taină
Stol de porumbei
pun zborul în mişcare
şi-un cer de aer.
Bătrâna bancă
stă înţepenită-n parc;
dar cate-amintiri.
Neaua toarce vânt
cu-atâta insistenţă
de s-a-ntroienit.
Dangătul clopotului armonizează pacea.
Numai vrăbiile
îşi ciripesc sub streaşină
ultimele ştiri.
Cu-atâta hărnicie
de crezi că-s la piaţă.
Protuberanţe
deşiră zorii zilei
covor soarelui.
Ca să poată astfel
aluneca mai lin.
Se lasă seara
răzleţiţi norii de straje-s
pentru onor.
Că în curând soarele
se va culca în raze.
În nemişcare
se-aşterne seara-n frunze
aromind a vis.
E-o pace duhovnică
aripând umbra nopţii.
De nicăieri vânt
ca-n cazanul cu smoală
arde câmpia.
Indecisă zarea
se frânge părelnic.
Poemele într-un vers oferă imagini delicate, oscilând între definiţii (Lebede – Fulgi de zăpadă plăpumează lacul) şi metafore (Poveste – Doar prin stufuri vântu-şi piaptănă barba) şi culminând cu superbele „Clipe de meditaţie – Gânduri câte ard tutunul din pipă”. Rondelurile şi sonetele sunt scrise cu multă simţire şi maxim profesionalism, ceea ce nici nu prea e de mirare, ţinând cont de îndelungata experienţă în domeniu a autorului. Fiindcă m-am cam întins la genurile scurte, voi da aici un singur citat:
Noi vieţuim pălind de astme,
Hrănindu-ne cu surogaţi,
Ne strecurăm striviţi de spasme,
De veşnicie fiind trădaţi,
Şi-aşa ne băsmuim ca-n basme!
Vreau să închei cu doar trei versuri din „Mirare”, nu înainte de a aminti că prezenţa a fost de 18 (record egalat):
că prea eşti în aerul acesta viciat
mereu lunecătoare nălucă
ce poate înşela firul clipei...
H. Şt. S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu