Iarna-i grea dar cenacliștii nu se predau

E drept, nu toți s-au încumetat la străbaterea străzilor întroienite ale orașului dar, au fost și destui interesați de ordinea de zi anunțată: 1) Despre poezia modernă – punct susținut de subsemnatul; 2) Noile creații ale prozatorului Mihai Arcadie Comănici. La primul punct au fost prezentate opinii în legătură cu poezia modernistă aparținând, în principal, lui Eugen Lovinescu, Nicolae Manolescu și Hugo Friedrich, citez din ultimul: „Textul poetic se va caracteriza prin obscuritate, tensiune, magie lexicală, mister, desentimentalizare”.

În concluzie lirica modernă presupune redimensionarea categoriei estetice a frumosului prin integrarea elementelor nepoetice: banalul, trivialul, monstruosul, urâtul, grotescul, absurdul etc. Dar punctul tare, dacă se poate spune așa, al întrunirii l-a susținut prozatorul Mihai Arcadie Comănici cu povestirea „Ce vrăji a mai făcut casierița”, o proză în care o aventură amoroasă se desfășoară pe un fundal ciudat, inspirat de evocări istorice și profesionale urmată de o scenetă intitulată „Masa de prânz” în care doi soți cusurgii și certăreți, atinși de senilitate, poartă un dialog ce amintește de teatrul lui Eugen Ionescu.

Participanții la discuții au subliniat calitatea expunerii de la punctul unu remarcându-i documentarea temeinică și au elogiat lucrările care au fost prezentate la punctul doi de către prozatorul Mihai Arcadie Comănici din unde am selectat fragmentele care urmează:
„...iar pe canapeaua din fața mea se instalase o tânără roșcată purtând o fustă mini și un sacou bleumarin, asemănător cu uniforma ceferiștilor(...)Trenul mergea încet deși eram în câmpie, tânăra își etala picioarele lungi, argintii din ciorapilor săi de mătase care erau foarte strălucitori, orbindu-mi privirea ațintită asupra lor mai ales că tânăra stătea picior peste picior, frecându-și genunchii ce scoteau un foșnet aparte(...) Ne apropiam în sfârșit de stația Făurei. Roșcata se ridică, își luă poșeta și înainte de a deschide ușa compartimentului îmi spuse direct, fără menajamente, în timp ce trenul intra în stație:
-Domnule, eu locuiesc în casa aceea de dincolo de linii. Dacă doriți să continuați convorbirea cu ciorapii mei mă puteți găsi diseară după ora șase. Bateți în ușă și ne putem vedea.”
(Ce vrăji a mai făcut casierița)
---------------------------------------------------------------------------------------
„-Supa a fost total dezamăgitoare, spuse soţul, cu o figură înăcrită.
-Iar nu-ţi place dragă? Ar fi ironia soartei să fi şi tu mulţumit. Singur ai comandat meniul asta la Fast-Food.
-Uite ce fac cu ea, o arunc la gunoi.
-Speli şi farfuria. Azi este rândul tău!
-Atunci mai bine i-o dau celui din cămară, să vadă şi el ce gust are.
  ...........................................................
-Sper că nu-mi consumă alimentele din cămără?
-Care alimente dragă? Noi am renunţat de multe luni să mai facem piaţa, să gătim singuri mâncarea.
-Dar pe ăla din pod îl ţinem acolo de ieri. Cum o să dăm cu ochii cu el?
-Şi ăla o merita. Nu ne aduce pensia la timp. Auzi-l, continua să alerge, să nu-şi piardă antrenamentul de poştaş.
..........................................................
-Desert nu avem dragă niciodată?
-Ai nevoie de desert? Doar nu vrei să câştigi în greutate, mă tot gândesc la afecţiunile ce ni le rezervă zahărul.
...........................................................
-Ai dreptate, astfel ne vindecăm de nelinişti, chiar de vorbim despre implacabilul sfârşit.
-Dragule, ai spus ceva foarte adânc, plin de sensuri. Nu te-am auzit de mult vorbind astfel. O să-mi permit să te citez. Dar sper că nici organele nu ne vor face probleme în legătură cu cei doi musafiri.
-O să le spunem că aceştia au greşit uşile. Avem prea multe uşi. Unul în loc să iasă afară s-a urcat pe scara podului şi nu ştie să mai desfacă acel capac...celălalt era cam ameţit şi s-a băgat direct în cameră. Asta-i poanta; lipsa de orientare în viaţă şi-n casele străinilor. Nu mai avem valeţi să-i conducă.
-Dar când am avut noi valeţi dragă? În încăpere se auzi din nou soneria de la intrare.
-Crezi c-a venit dânsa? spuse doamna îngrijorată. Nu sunt încă pregătită. Nu mi-am coafat părul. Cum voi arăta eu în ochii vecinelor?
-Nu cred că-i cea aşteptată. Dânsa nu are nevoie de sonerie. Poate intra prin horn ca Moş Crăciun sau prin instalaţiile de aer condiţionat că şi aşa nu mai funcţionează de doi ani de zile.
-Du-te totuşi şi deschide uşa. N-a mai sunat nimeni de ieri.
-Ne-a sosit şi desertul draga mea! Prim plan: În faţa uşii larg deschise se află fotogenica şi mova văcuţă elveţiană numită MILKA
-Bineee! Ciocolata aia-mi place, dar cu asta ce facem? Cum dracu’ o suim în pod?
( Masa de prânz )

Cronicar de serviciu: Constantin Butunoi