Iarna a devenit îngăduitoare

Cu toate că iarna a devenit mai blândă, spaima cenacliștilor n-a trecut  și la reuniunea de duminica trecută prezența a fost redusă.  Absenții au ce să regrete, Marius Golea, singurul actor pe scena cenaclului, a fost la înalțime, atât prin calitatea textelor prezentate cât  și prin tehnica însoțitoare de care a făcut uz (laptop, retroproiector și ecran mobil).

Cele două capitole care au fost prezentate, din romanul la care lucrează în prezent, au fost bine primite de asistență.  Noua  sa carte are ca subiect întâmplările prin care trece un ofițer român participant la o misiune O.N.U., într-o țară din Africa. Mi s-au părut remarcabile descrierile de natură și rememorările legate de copilărie.

În discuțiile la care au participat: Mircea Iovi, Eugen Pădureanu, Mihai Arcadie Comănici și Rely Tarniceri, au fost subliniate noutatea subiectului abordat,în cadrul cenaclului nostru, ritmul dinamic al acțiunii și spiritul autentic al întâmplărilor narate.   Redăm, în cele ce urmează, fragmente din cele două capitole prezentate de autor :

„Se ridică de pe pragul bucătăriei și se duse sub „șoprul” ce continua micul corp de clădire  al bucătăriei de vară. Căută pe întuneric oala unde în ziua aceea bunica fiersese porumb. (…)

Rămăsese siderat. Bârnele groase de lemn ce susțineau acoperișul de țiglă al șoprului erau acoperite cu paianjeni mari, grași, cu corpul cât o corcodușă și cu picioarele groase și păroase. Aveau aproape cinci centimetri în diametru și erau îngrămădiți unul peste altul, ca și albinele în roi.

În centrul acelei colcăieli arahniene se afla un paianjen cu desă vârșire alb. Față de care celelalte sute păreau că păstrează o distanță plină de respect.              (...)

Destul de speriat, copilul renunță la a mai căuta porumbul fiert și se duse în fugă în casa de sus, unde se băgă în așternuturile răcoroase și adormi degrabă, la adăpost de teama ce i-o crease alaiul „pocalăilor” – cum sunt numiți în zonă, cu un regionalism, paianjenii.”

(Raiul2 – Paianjenii)

„Nici nu-și dădu seama cum se trezi deasupra Mării Mediterane. De la altitudinea acea,  marea avea culoarea apei din piscinele prezentate în reclame; albastru alburiu din preajma țărmului se schimba treptat  într- unul plumburiu. Vremea era splendidă!  Ziua aceea de toamnă însorită răsfirase în cer niște nori scămoși, subțiați de curenți ușori de aer.

Deasupra  Africii îl uimiră combinațiile  de culori al căror nuanțe erau diferite de cele ale Europei. Mai mult maro decât roșcat , mai mult galben maroniu, iar verdele , acolo unde era vegetație, avea preponderent nuanțe închise.

Își imaginase că nesfărșirile Africii vor fi pline de animale sălbatice... Că el va fi un explorator glorios care vine să pacifice triburile belicoase ce se luptă pentru a stăpâni niște nisipuri fără însemnătate...”

(Izgonirea 7 – Eritreea)               

                                                          Constantin Butunoi