A venit toamna

S-a consumat cea de a doua întâlnire a „luceferilor” după încetarea vacanţei de vară. La prima întrunire, unde nu a fost „aglomeraţie” prea mare, fiecare a prezentat ce a crezut de cuviinţă din „recolta verii”.

Cea de a doua întrunire a avut ca protagonişti pe Livia Ciupav – proză şi Eugen Pădurean – proză şi poezie. Cum nu am fost prezent, am folosit procesul verbal, întocmit de preşedintele cenaclului Vladimir Belity, pentru redarea dezbaterilor ce au avut loc pe marginea textelor prezentate, după cum urmează:

Gheorghe Vesa – E.P. a devenit prozatorul pe care şi l-a dorit, şi felicită pe cei doi pentru textele prezentate;

Petre Don – remarcă la E.P. sensibilitatea şi citează pasaje din povestirea „Rama”, vede în poemul „Trandafirul de mătase” un fel de artă poetică; L.C. este un prozator format, stăpân pe cuvinte şi pe trăirile personajelor;

Lia Faur – felicită pe E.P. pentru curajul ambivalenţei, deşi e din altă generaţie, prin cele prezentate astăzi încearcă se apropie de căile şi metodele post-moderniste dar nu e sigură că-l recomandă; proza L.C. are ritmicitate şi dinamism, este scrisă bine;

Micea Iovi – i-a plăcut „Rama” şi „Trandafirul de mătase”; propune pentru proza L.C. altă denumire(Lanţul sau Cuşca)şi crede că autoare prin autocunoaştere rezolvă multe din problemele ridicate de subiect;

Ioan Dehelean – E.P. îşi aşează creaţiile între epic şi liric, este subtil, cu fericite alegeri de titluri,  la L.C. limbajul este bine strunit, ironie fină şi introspecţia remarcabilă;

Monica Radu Iacob – remarcă unele versuri ce i s-au părut mai reuşite şi felicită pe ambii autorii;

Vladimir Belity – E.P. este într-un moment de desprindere, de ieşire „fericită” din placenta începutului, L.C. crede că dacă introspecţia  continuă la aceeaşi parametri calitatea romanului ar putea să scadă, ar fi nevoie de introducerea  unor noi ingrediente;

Redau, din cele prezentate de autori, câteva fragmente:

Livia Ciupav

„Pescuiesc de pe haina lui un fir lung de păr. Nu pare a fi al meu. Şi odată sâmburele de îndoială încolţit, e imposibil să mai scap de el. Aşa va să zică! Mă înşeală. Bineînţeles că nu recunoaşte nimic. Aş putea angaja un detectiv care să-l urmărească sau mai bine să cumpăr o cameră video şi i-o montez în maşină. Ar trebui să pretind că vreau să ţin evidenţa cheltuielilor şi să-i cer toate bonurile fiscale. În felul asta n-ar putea cumpăra celeilalte nimic.

Şi totuşi nu e prost. Ştie să-şi acopere urmele. Pe telefon nu păstrează mesaje. Sunt chiar dezamăgită. Nici în buzunare nu ascunde nimic. În schimb are cont le Facebook. Lista de prieteni conţine numai …femei. La starea civilă declară că e singur! Ce parşiv! Deci cu asta îşi pierde nopţile. Nu mai sta pe gânduri, părăseşte-l. Cu cât tărăgănezi, cu atât va fi mai greu.

Să primească o alta în căsnicie…şi încă una virtuală. Nimic nu ştie să facă cum trebuie bărbatul acesta al meu. Dacă tot vrea să mă înşele , măcar să o facă cu una în carne şi oase, poate că asta aş putea suporta. La urma urmei , şi bunicul a înşelat-o pe bunica cu o vecină şi taică-meu pe maică-mea, cu d-na Ionescu, dar aventuri virtuale neam de neamul meu n-a avut. Nicio femeie din familia mea n-ar fi înghiţit aşa ceva. Ştiam eu că-i prea leneş să mă înşele cu adevărat.”

(Din romanul aflat în lucru „Primii zece ani trec mai greu”)

Eugen Pădurean

„Mă trezesc într-o cameră inundată de o lumină nepământeană. La o masă rotundă faţă-n faţă mama şi tata mă aşteptau. Ne îmbrăţişăm dar nu-i simt decât ca o lumină plăcută şi cunoscută. „O fi o anticamera a Raiului?”mă întreb – „căci părinţii noştri sunt întotdeauna de căutat în rai”. Ciudat, gândul meu prinse glas sunând aproape muzical în încăperea cu pereţi aproape translucizi. Mirosea plăcut, era un parfum răscolitor complet necunoscut. „Asta nu mai e lumea pământeană” – îmi zic şi iarăşi gândul meu răsună ca un ecou. Mama şi tata îşi aplecară capetele a încuviinţare.

Deodată se porni caruselul amintirilor pământeşti, vesele şi triste. „Ştii – îmi spuse mama – îmi pare rău că în dimineaţa aceea înainte de a pleca n-am apucat să vorbesc cu tine. M-am dus să ud florile şi când m-am întors am zis să aţipesc un pic… Tata, şi el: Trebuie să fi fost tare mânios de ţi-am tras pălmoiul ăla atunci m-am dus la vânătoare de gâşte şi ai uitat acasă patul mic de la puşca mea de vânătoare.”

(Din povestirea „Rama”) 

„Sub cupola echinopţiului de toamnă,

Smochinul sălbătăcit

Sub coroana smochinului,

Tristeţea pantofului care şi-a pierdut pereche

Sub umbrela tristeţii,

Maidanezul sterilizat, lăcrimând.”

(Peisaj urban de toamnă)

 

 

 

Observator de serviciu: Constantin Butunoi

Din nou doar poezie

„Luceferii”, la întrunirea din duminica trecută, au avut parte, din nou, doar de poezie. Textele au fost susținute de Constantin Dehelean și tânărul, în mare vervă, Iulian Petrescu.

Primul, aflat la o vârstă venerabilă, înregistrează și un debut cu poezie în cenaclul nostru. Are câteva volume pregătite pentru tipar dar, se pare că „ceasul bun” nu a sosit încă. Cel de-al doilea, scrie cu ambiţie și se produce frecvent în cenaclu. Calat pe structuri clasice, Constantin Dehelean scrie o poezie care se adresează raţionalului cu note neomoderniste. Versurile sale au adâncime, livrescul şi miticul, sacrul și profanul se înlănţuiesc într-o viziune personală privind existenţa umană. Cele două cicluri, „Esenţiale” şi „Fărădelegea”, care ne-au fost prezentate, îl califică în postura de poet. Aştept să se producă şi debutul editorial.

Iulian Petrecu se află în progres, textele sale, când incantaţii provocate de întâlnirea cu natura sau cu femeia iubită, când interogaţii exclamative, când descriptive dar toate exprimate într-un registru poetic încă nedecis.

Am reţinut:
   
orizontul

pe câmp orizontul toamnei
este un cerc în care aripile cocorilor
cad spre sud.
...............................................................
muzică

Femeia aceea e când pace când război
harfa ei se adună într-un ghem de forţe
faceţi deci ce face şi mănuşa de catifea
când acoperă o mână de fier
..................................................................

Umbre

albul strălucitor al vălului tău – mireasă mincinoasă
este!
nunta-ţi mincinoasă fărdelege e! fărdelege e!
  O nuntă izolată şi singulară pe tărâmurile Ţării Fax
căutând şerpuitor începutul şi sfârşitul...

lejere şezlonguri se lăbărţează pe nisipul plajei din retina mea...
şi toate se închid într-un cerc vicios
lighioane nerăbdătoare ale dorinţei mele naive...
şi ochiul meu neutral – element paradoxal –

priveşte imaginea ta splendidă,
frumuseţea ta fără început şi fără sfârşit...

 (Constantin Dehelean)

-----------------------------------------------------------------------

În cea de mâine

te văd în toate femeile
În cea de ieri
În cea de mâine
Cu siguranţă
Şi ieri ai fost la fel
...............................

Roşul vieţii tale

Simt cum prin vene
Îmi curge numele tău
Îmi curge, de mine
Îmi curge de tine
Îmi curge de vânt
Îmi curge de ploaie
Îmi curge roşul vieţii tale

(Iulian Petrescu)

Cronicar de serviciu Constantin Butunoi

Cronicărit … după ureche

După ureche, pentru că am lipsit de la întrunirea cenaclului din 24.03.2013, și din auzite am încropit cele ce urmează.
Ordinea de zi a avut două puncte: 1)Recenzie susținută de Constantin Dehelean și 2) Grupaj de poezie susținut de Iulian Petrescu.
La discuții, după ce s-au produs cei doi, au luat parte: Petre Don, Mircea Iovi, Eugen Pădureanu. A fost apreciată recenzia prezentată de C-tin Dehelean, referitoare la volumul „Descântător splendorii ferecate”, autor Vladimir Belity, intitulată „Subiectivismul poetic/Experiența personală și arhitectura poetică/Experiența impersonală. Am citit-o și eu. Este, de departe, mai mult decât o recenzie, este o cronică literară de anvergură. I s-ar putea imputa unele expresii prea cătate, începând cu titlul, și unele formulări „clișeistice”(pelerin prin lumea poetică, subiectivismul poetic, merejele efemeridelor orientale etc.), prețiozități ce vor să imprime un aer doct textului.
Textele propuse de Iulian Petrescu au produs o impresie plăcută asistenței, mulți considerându-l în progres. Am văzut și eu grupajul, Iulian este încă în stadiul „adolescentin al poeziei”, deși se văd urme de progres, trebuie să esențializeze într-o măsură mai mare și să renunțe la tonul explicativ-declarativ.



Din textele celor doi autori am reținut:

„Dar experiența lecturii poeziilor cuprinse în cele o sută de pagini mă determină să mă consider un “ucenic vrăjit” de taina „călătoriei spre neantul ferm” cum spune ”îmblânzitorul cuvintelor-necuvintelor”. Poetul Vladimir Belity, un adevărat pelerin prin lumea poetică, face, iată, un popas printre oameni pentru a permite acestora să guste din mana zeilor. La acest popas al lui participăm și noi, după putință, la festinul la care ne invită cu generozitate. Ritualul, sau ritualurile prezente la acest popas/festin este unul cu două componente: unul al subiectivității poetice și unul al arhitecturii poetice. Poezia orientală este cea care are cea mai complexă și completă componentă ritualică. Subiectivitatea descoperită, expusă firii umane, ca un fel de ofrandă; se sprijină pe o formulă de geometrie poetică făcând-o subordonată ritualului. Aceste valențe ale receptării poetice determină dezlegarea enigmelor pe care autorul le produce.” (Constantin Dehelean)

*
„Îmi iau umbra lucrurilor și plec.
Aceeași monotonie.
Ție nici că-ți pasă.
Te visezi mereu,
A nopților crăiasă.
...........................
*
E noapte de decembrie
Noapte bacoviană
Natura zgribulită
Își ascunde ramurile
Sub plapuma de omat”
(Iulian Petrescu)

Cronicar de serviciu: Constantin Butunoi

Doar poezia prezentă la apel

La recentă întâlnire a cenacliștilor a fost luată în discuție doar poezia, pe baza textelor susținute de Carmen Popescu Radu și Claudiu Stelian Georgescu, ocazie prin care s-a produs debutul lui Carmen în cenaclu.Cei doi se situează pe poziții diferite, Carmen optând pentru linia clasică a poeziei iar Claudiu preferând o poetică lipsită de rigori.
Propunerile lui Carmen sunt texte blânde, fără aspirități, dar și fără sclipiri, monotone și plângăcioase. Lipsește detașarea față de trăirile intime, de datele biografice. Registrul său de exprimare pare mai potrivit poeziei pentru copii.
Claudiu continuă în stilul său narativ jurnalistic , dar cu tușe exclamativ-interogative mai accentuate, cu un limbaj când excesiv „intelectualizat”, când colorat de mahala. Cu mici retușuri, având în vedere actulitatea modului său de exprimare, textele sale pot crește în valoare.
La discuții au participat: C-tin Dehelean, Rely Tarniceri, Ioan Henț, Vlad Belity și Maria Aiftincăi.

Am selectat din textele przentate:

Reverie

„Precum noaptea se arată
În tăcuta ei mândrie,
Valuri lungi de altădată
Strălucesc ca o făclie.
E-amintirea unor vremuri
Ce demult s-au petrecut,
Și rămân ca niște fumuri
Ale focului trecut.
..................................
Basmul primăverii
......................................
Forța iernii mai răzbate
Ca un balaur înfumurat
Doar cojoacele rând pe toate
Și le pierde la...spălat.

(Carmen Popescu Radu)

===================================================================

Încăpăținare de iarnă

  Iarnă, iarnă nu ne lași
De ce pizmui, de ce taci?
Faci un joc, dar fără sensuri
Albă ești, te așezi agale
Cu ninsoare și cu cețuri
Ce-ți înmoaie orice păsuri
Fii te rog mai respectoasă
Ca și-o mamă, mai duioasă
..........................................
A șaptea femeie
...................................
S-a mai întortocheat de-atunci istoria
Decădere, măreție, agonie și extaz
Dar toate au sclipit dintr-o geneză
De la femeia, păcat, pornit de la dulceagul măr
Și prin încâlcita treabă, ea s-a însinuat
Rămânând ca o matroană, peste toate, peste
Vremuri, peste gând....

(Claudiu Stelian Geoegescu)

Cronicar de serviciu: Constantin Butunoi
Foto: Rely Tarniceri

Debut și lansare în cenaclu

Reuniunea cenacliștilor din 10 martie s-a petrecut sub semnul sărbătorii: aniversarea zilei de naștere a președintelui cenaclului, care a împlinit frumoasa și respectabila vârstă de 75 ani. Cu această ocazie Vladimir Belity, că despre el este vorba, a lansat noul său volum de versuri „Descântător splendorii ferecate”.

 

Dar lucrurile nu s-au oprit aici, ci s-a consumat și un nou debut, în persoana lui Claudiu Stelian Georgescu, despre care știm că într-o vreme a profesat jurnalismul, cu proză și versuri.

Să le luam pe rând, după adresarea felicitărilor și urărilor cerute de momentul aniversar, s-a trecut la prezentarea cărții, după tipic, chiar de către persoana mea, din care am să redau câteva  idei: Vladimir Belity este  un truditor vechi pe tărâmul literelor și participă activ la viața literară a urbei noastre. A apărut în volume colective, în antologii și a publicat patru cărți de poezie, incluzând-o și pe cea prezentă. Scrie o poezie densă, plină de sensuri, în tipare clasice de cele mai multe ori, motivele existențiale sunt majoritare iar trecerea timpului și influența asupra naturii umane pare prioritară.

Găsim în paginile ei o paletă largă de exprimări poetice, de la formele fixe precum rondelul, sonetul, poeme într-un vers, cele de inspirație niponă tanka și haiku-ul, până la poezia în vers liber. Spiritul de observație fin , exprimarea lapidară și abruptă alături de ludic și jocuri de cuvinte, meditații învăluite în melancolii și amestecul de fragil și impulsiv, de dur și delicat, fac deliciul acestui volum pe care îl recomand cu plăcere.

Claudiu Stelian Georgescu s-a prezentat cu o proză intitulată „Despre debut și alte începuturi”, un eseu aș zice, în care se glosează pe tema începutului în diverse domenii însistându-se pe cel al literaturii .

Scriitura nu este lipsită de inteligență, ironie fină și unele picanterii fac plăcută lectura dar apelarea la textele biblice mi s-a părut deplasată sau poate n-am înțeles intenția autorului.

 Grupajul de versuri conține poeme în proză, multe semănând cu reportajele jurnalistice cu un discurs poetic viguros. Claudiu este adeptul adresării directe, într-un registru metaforic restrâns, cu versuri ce par rostite dintr-o suflare. Ar fi bine să renunțe la rimele „accidentale”și la unele cuvinte cu încărcătură arhaică ce contravine stilului său, spre exemplu: dărătăcesc, coțcăiesc etc.

 Mai jos, vă propun din ce am ales:

 *

Hămesit lupul;

de foame și frig

 se visează oaie.

 *

Pe hornul casei

drept roza vântului

o turturică.

 *

Basmele desigur

se nasc în crepuscul

când lumina-i delir;

când soarele-n odăjdii

se tăvălește-n culori.

 
Artistul

Cu-n ochi interzis să vezi lumea.

 

Dimineață

Bursa de știri vinde vrăbii pe sârmă.

 

Iarnă retro

Ninge-n dezmăț de aseară

iar ceața-i stăpână-n oraș,

cerul așa ni-l furară

norii fuduli, cu pănaș...

Zboru-i sistat, nici o cioară

în zbor, că-i frigul nănaș,

ninge-n dezmăț de aseară,

doar ceața-i stăpână-n oraș,

că-n mari tăceri ne-nconjoară

ai iernii zglobii amorași,

ce-n scâncet ca de vioară

se vremuie-n chip poznaș,

.....Ninge-n dezmăț de seară!

 (Din volumul„Descântător splendorii ferecate”, Ed.Concordia, Arad, 2013, autor Vladimir Belity)

 ....................................................................................................
 

„De alfel, orice debut nu este original. El provine din alt debut anterior. Pentru un debut nou nu se petrece altceva decât o convertire a unor debuturi anterioare.

(...)Un poet, de pildă, este poet în el însuși, chiar dacă n-a apucat să-și publice poeziile . E o stare de spirit. Nu le-a publicat, dar poate le-a scris, deci el s-a lansat, dar nu în public, artistic, dar sub altă formă, așa cum îi este interiorul, solitar, fără fanfară, fără „zâmbeturi”de protocol, fără tam-tam. Un lucru bun totuși, ar crede unii, că n-are critică, nu poate fi acuzat, mânjit, atacat, făcut fărmițele, dar și ratat, ar crede alții, pentru că ar fi considerat laș, un „nevăzut”, un pelerin care nu există.

Deci, unde am rămas...Debutul poate fi, ca atare, o succesiune de alte debuturi. El nu este pur, ci excrescența altui debut anterior și de ce nu...interior”

(Autor- Claudiu Stelian Georgescu)

La Joy's

 Erau ei

implicați

în visurilivrești.

Aerul culturii

inunda

încăperea

cafenelei literare.

Arta plutea

rostită

pe rând

de oamenii

slovei.

Liniștea se

auzea
cu putere
în inimi,
iar sensibilitatea
aluneca
unduind

în

sufletele

lor

stinghere.

.................

(Autor-Claudiu Stelian Georgescu)  

Observator de serviciu, Constantin Butunoi. Foto: Rely Tarniceri

Întrunire cu...teatru

Reuniunea din duminică trecută a cenacliştilor de la „Luceafărul” a avut pe masa de disecţie o piesă de teatru „Dacă accepţi un favor, îţi vinzi libertatea”, autor tânărul Iulian Petrescu care, după cum se vede, cochetează cu mai multe genuri literare.



Piesa, aparţinând teatrului scurt, are ca subiect pericolul SIDA, una dintre ameninţările majore ale contemporaneităţii. În condiţiile precarităţii zilelor de astăzi, nu e de mirare, creşterea numărului de familii dezorganizate este un fapt evident şi ca urmare membrii lor sunt cei mai expuşi consumului de droguri şi infecţiei cu HIV.

 

În legătură cu calităţile şi defectele scriiturii s-au manifestat două opinii: cea susţinută de Rely Tarniceri, în principal, cum că este un text bine scris dar nu rezistă din punct de vedere teatral, în sensul că intriga nu atinge o anumită cotă şi o altă opinie, la care am subscris şi eu, cum că dialogul este bine mânuit, personajele bine conturate, limbajul adecvat, ar trebui lucrat finalul ce pare a fi facil găsindu-se o altă rezolvare a conflictului.

Piesa este într-un act şi are şase scene, am ales un fragment din scena II:

„Dan: Ce faci Alina? Ai cumpărat pâine? A zis mama că întârzie, vine mai târziu în seara asta. Alina: Ştii ce...nu e obligaţia mea să cumpăr pâine, şi în legătură cu mama...nu ai observat că întârzie cam mult noaptea? Dan: Ce să observ măi fată, că de când tata a plecat, s-a destrămat familia noastră. În trecut eram o familie unită. De ce? Că exista un stâlp al casei dar acum ce să spun de mama când nici pe tine nu te văd decât noaptea, poate nici atunci!
  ........................................................................................................................

Dan:(ironic)Normal că nu ştii, dacă ai uitat unde stai, vii doar să-ţi umpli stomacul şi pleci. Dar eu, na acum, pot spune că întreţin familia, chiar şi pe tine surioară. Alina: Dragul meu frăţior, să-ţi dau o veste, pot să mă întreţin şi singură! Chiar aşa! Din ce bani întreţii tu familia? Ai grijă că dacă încalci legea eu nu vin la puşcărie să îţi dau chiftele cu praştia. Dan: Stai liniştită că nu voi ajunge acolo, dacă nu mă toarnă cineva. Este vorba de nişte făină albă pe care o vând la pliculeţ(îi arătă un pliculeţ)nu ca în magazin la kg. Alina: Măi omule, astea-s droguri? Dan: Eu nu le-aş spune aşa...sunt doar visele altora şi banii lor în buzunarul meu.”

Observator de serviciu: Constantin Butunoi

Ședință cu proză în două chipuri

Ultima întâlnire a „Luceferilor” a fost onorată cu două proze, autori: Livia Ciupav și Eugen Pădurean.

Cei doi, numiți mai sus, și-au prezentat textele, după care asistența, destul de numeroasă, a fost invitată, de către președintele cenaclului Vladimir Belity, să-și expună impresiile prin scurte intervenții.

Livia Ciupav a prezentat încă un fragment din romanul „Primii zece ani trec mai greu”, roman aflat în lucru cu intenția de publicare spre sfârșitul anului. Este pe cale să creeze o Doamnă Bovary  în ipostază contemporană; surprinde, cu multă acuitate, instalarea rutinei și  a plictisului în mariaj și relaționarea unei femei ambițioase, ce-și propune să devină scriitor, cu un mediu neprielnic.

Eugen Pădurean își continuă periplul narativ prin lumea satului focusat  pe propria-i copilărie; un epic bogat care are în centru evocarea, nu lipsită de umor, a  unor întâmplări(năzbâtii de cele mai multe ori) unde autorul, participant activ și inițiator, are alături pe Radu, „ prietenul de nădejde” pe care pica măgăreața, adică deconta șotiile. În final, autorul ne face părtași la durerea provocată de dispariția prietenului din copilărie Radu, zis Fântânel, poreclă dată de bunicul său.

 Discuțiile care au urmat au fost susținute de: Petre Don, Mihai Jarpen, Lavinia Ionoaie, Vlad Belity și Rely Tarniceri pe care le redăm, pe scurt, în cele ce urmează.

Livia Ciupav  surprinde, în textul scris cu dibăcie, impasul la care se ajunge în viața cotidiană datorită angoasei existențiale iar Pădurean evocă, cu mult umor, o copilărie fericită(Petre Don).

Întâmplările din relatările lui Pădurean corespund unei anumite perioade istorice, bine surprinsă de autor.(Mihai Jarpen)

Miza romanului bănuiește că ar fi condiția scriitorului într-o societate bulversată; apreciază, în mod special, cum știe să observe, să noteze Livia Ciupav mediul și anturajul în care se mișcă personajele sale, precum și dialogul subtil; Eugen Pădureanu evocă, cu multă plăcere, întâmplări din copilărie și nu numai într-o narațiune unde descrierea este în planul doi. Deși sunt unele ezitări stilistice, firul povestirii este bine condus într-o  proză interesantă.(Lavinia Ionoaie)

O proză captivantă, bine scrisă și care are șanse reale de publicare, deci, Livia e pe cale bună;  povestirea lui Eugen, de tip memorialistic, este plină de sentiment, cam prea edulcorată uneori, dar îndârjirea cu care ține să reflecte realitatea îl face, uneori, să sară „pârleazul”.(Vladimir Belity)

 

Cităm din textele celor doi autori:

 

Livia Ciupav

 

„Ceasul arată ora exactă. La începuturile relației noastre, la fiecare oră ne sărutam. La 11, la 12, 13 fix. Când îi aduc aminte, el se ridică, iese pe balcon, scotocind prin buzunare după o țigară. Fumul întră în sufragerie, mă învăluie, ochii mă ustură. Când revine, desface o sticlă de bere. Bea din ea singur.

..................................................................................................................................................................

El nu-mi mai vorbește. Nu mă ascultă. Nu mă atinge. Nu mă vede. E atât de absent, de străin. Absorbit doar de ceea ce face el. Tot ce fac eu e inutil. Nu mai e de acord cu nimic. Nu recunoaște niciodată că am dreptate. Asta e deja grav, în orice căsnicie care se respectă, se știe că femeia are dreptate. În plus, refuză  același fel de mâncare două zile la rând. Ieșim tot mai rar în oraș. Întotdeauna uită ziua mea de naștere, iar când îi aduc aminte, nu-mi cumpără flori, din principiu. Luni are zi de meci, marți joacă tenis,  miercuri-biliard, joi seara dă o tură cu mașina, duminica își vizitează rudele; cu mine își petrece maxim o zi completă pe lună.

.......................................................................................................................................................................

O ceartă, odată începută, e urmată de a doua. Când nu începe nicio ceartă, îmi trebuie la baie. De câte ori mă gândesc să-l părăsesc, se arde un bec ori trebuie schimbată o siguranță. Așa că ne împăcăm încă o vreme. Și veșnic aștept să se schimbe ceva, dar nu se întâmplă nimic. Nu se schimă nimic.”

(Livia Ciupav – „Primii zece ani trec mai greu”)

 

 

Eugen Pădurean

 

„Eram în primul an de liceu, când în primăvară o vulpe se pripășise pe lângă sat. Începură să dispară găinile de la vecinii lui Fântânel, la capătul uliței spre câmp. Îi găsirăm repede „vila” cu două intrări în malul  nisipos al unui vechi canal numit „Iarcul”. Scenariul era următorul: aveam să astupăm complet ieșirea de rezervă iar la gura celaltă să fixăm înăuntru o cutie de conservă cu apă și carbid. Toată mașina „infernală”era completată de un fitil din ață groasă, muiat în petrol.

Zis și făcut! Am așteptat urmărind cum focul alerga vesel pe fitil, spre gura gropii. Nimic! Ni s-a părut că fitilul s-a stins și am făcut doi pași spre gura vizuinii. În clipa aceea o bubuitură îngrozitoare și o flăcără de vreo trei metri ne trânti la pământ. Am simțit miros de păr și piele arsă, iar în gură, nisip cât încăpea.

Urlând de usturime am luat-o la goană amândoi spre  sat. Fântânel a încasat-o din plin.

......................................................................................................................................................................

Povestea cu blestemata de vulpe nu s-a încheiat acolo. Supraviețuise și tulbura liniștea cotețelor. Nu se mai temea nici de oameni, nici de câini. Trebuia lichidată! Scenariul era pus la punct tot de mine: seara, în fața viziunii urma să batem un țăruș și cu o sfoară de el legată o găină. Aceasta, cârâind și zbătându-se va atrage vulpea. Tatăl meu, vânător împătimit, a zâmbit neîncrezător dar a venit.

......................................................................................................................................................................

Tata, într-un târziu își pierduse răbdarea și hotărî: „Gata plecăm, aduceți găina”! Care găină? Capătul de sfoară atârna bleg în zăpădă iar țărușul părea rușinat de rușinea noastră. Vulpea desigur râdea pe sub mustăți. ”

(Eugen Pădurean – „Fântânel”)

 

Observator de serviciu: Constantin Butunoi

 

Iarna-i blândă, cenaclul continuă…

Ca deobicei și duminica trecută, cenacliștii s-au adunat la Casa de cultură a Sindicatelor pentru a vedea/audia ce au mai pus la cale cei programați să urce pe scenă: Doina Bojidar – proză și Iulian Petrescu – Poezie.

Proza Doinei Bojidar, intitulată „Ultimul bal”, a cucerit auditoriul prin ritmul alert al acțiunii și prin momentele umoristice conținute. Autoarea a renunțat la limbajul dulceag și la idealizarea vieții rurale, practici întâlnite în alte scrieri care-i aparțin. Scenele pline de haz realizate provoacă și un sentiment de îngrijorare privind trecerea timpului, posturile grotești în care poate ajunge ființa umană.



Iulian Petrescu, cu noul său grupaj de poeme , a demonstrat că este în progres. Liricul este tot mai prezent în textele sale dar, trebuie să aibă în vedere eliminarea explicitările supărătoare, versurile să fie mai sugestive abordând o gamă mai largă de motive.

Și-au exprimat păreri în legătură cu prestațiile celor doi : Dacian Don, Petre Don, Eugen Pădurean, Monica Rodica Iacob, Livia Ciupav, Vladimir Belity etc.



Întrucât nu am întrat în posesia textului Doinei Bojidar, am ales numai textele lui Iulian Petrescu:

*
De nuelușa ei fermecată,
Care îmi încălzea trupul în miezul verii


**
Natura zgribulită
Își ascunde ramurile
Sub plapuma de omăt

***
Trenurile și-au întins șinele
Prea de vreme
Prea repede
Pentru anul ce ne bate-n geam

Observator de serviciu: Constantin Butunoi

Prima întrunire a anului 2013

S-a consumat prima întrunire a anului 2013 char în zi de 13. Cenacliştii nu le au cu superstiţiile sau bucuria revederii, în noul an, le-a adormit vigilenţa. Oricum s-a meritat efortul şi „riscul”.





Pe scenă s-au produs Ioan Henţ cu poezie şi Mihai Arcadie Comănici cu, premieră în istoria cenaclului, scenariu de film.



Priceput în ale versificaţiei, textele lui Ioan Henţ pleacă de la meditaţii privind slăbiciunile omeneşti şi efemeritatea existenţei umane, au o doză fină de satiră şi umor dar şi o accentuată notă moralistă. Cultivă cu succes tableta, catrenul şi haiku-ul. Este un autor cu spirit de observaţie puternic dar care se lasă sedus de propria-i spontaneitate. De aici, probabil, unele texte mai puţin elaborate, cu clişee şi un limbaj mai puţin adecvat. Dar pentru că a reuşit să distreze, chiar să stârnească hohote de râs, i s-a iertat totul.



Prozatorul, decanul de vârstă al cenaclului, aflat într-o vervă literară comparabilă doar cu a prozatorului Marius Golea, a pus în încurcătură asistenţa prin al său scenariu de film; o premieră absolută în istoria cenaclului nostru, domeniu în care nimeni nu are experienţă, mai puţin tânărul Iulian Petrescu.



Ideea scenarului este interesantă şi chiar originală. Prozatorul îmaginează o localitate în febra pregătirii pentru a fi vizitată, întâi de rege, apoi de Nicolae Ceauşescu şi apoi de o comisie europeană care urma să aducă ajutoare. Din motive, care nu au fost explicitate, vizitele nu au mai avut loc, mai puţin ultima, despre care aflăm că s-a anulat pentru că s-au furat şinele de la calea ferată şi trenurile nu au mai putut circula. Ideea scenariul o are cu zeci de ani în urmă, dar, e de înţeles, că nu era posibil să o facă publică. Derularea scenariul mi s-a părut puţin încurcată şi prin felul cum a fost prezentat textul dar, un regizor vede altfel lucrurile, în schimb i-am apreciat calităţile prozastice. Ar putea fi o reuşită nuvelă intitulată „Vizitele”
La discuţii au participat: Dacian Don, Cristian Pop, Rely Tarniceri, Iulian Petrescu şi Vladimir Beliy.

Din textele prezentate am ales:

Ioan Henţ

Patronului stelist

Are firme cu prestanţă;
Şi un club de performanţă
De-ar avea un lup maseor
Ar mai fi Gigi păstor?

Sărăcie

Cred că nu îmi fac păcate
Când zic: viaţa-i un calvar,
În ţară deşi-s de toate
Vântul bate-n buzunar!

*
Vin colindători,
În casa bătrânului
Greierele mut

**
Noaptea târzie;
La masa tăcerii...
Luna de veghe.

Mihai Arcadie Comănici

TEXT:-ALO! Mi-au mâncat toate merele măi Pompiliane. Alooo! Am înţeles, trenul special n-a ajuns nici la staţiile dinspre Bucureşti.
Secvenţa 14. La fântână e moarte de om. Cei tari îi dau în lături pe ce mai slabi, cei răi de gură înjură. Deasupra ciuturei se izbesc câte cinci capete deodată. Palmele în formă de cupă se îndeasă să ia apa ce se scurge pe jos. Setea este potolită cu greu. Murmurând, mulţimea se împrăştie pe peron, alţii trec liniile sau se aşează la umbra salcâmilor. Copiii se fugăresc pe sub vagoanele de marfă garate pe o linie moartă. Se ascund în gheretele frânarilor. Unii mai îndrăzneţi împing un vagon pe şinele ruginite. Iar alţii aruncă cu pietre în paharele albe de pe stâlpii de telegraf. Fetele şi flăcăii merg spre lunca râului din apropiere şi se ascund pe după răchite. Aşezat pe bordura peronului un moşneag povesteşte unui om mai tânăr:
TEXT: Moşneagul:-Eu am apucat şi când urma să vină regele. Eram elev şi învăţătorul ne-a învăţat imnul. Eram aşezaţi în rând pe peronul ăsta şi tocmai cînd cântam noi: „ în pace şi onor, apărător de ţară „ intră ca un trăznet trenul regal în gară speriindu-ne pe noi şi pe cei ce jucau „răţuşca”. N-a oprit în staţie şi fetele au rămas cu buchetele de flori în mână, iar bucuria s-a transformat în teamă de viteza trenului zburând pe lângă noi. N-am reusit să văd decăt nişte mănuşi din piele albă fluturănd la o fereastră deschisă.Cel care avea să devină Carol al II-lea peste un timp, probabil că a trecut la fel de repede frontiera la Odesa impreuna cu amanta sa Lupeasca, riscându-şi tronul Pe Ceauşeşti n-am apucat să-i mai vedem, vizita lor de lucru prăbuşindu-se în praful ultimului lor drum sub tirul automatelor paraşutiştilor. Să vedem împreună cea de-a treia vizită cu ajutoare europene.

Observator de serviciu, Constantin Butunoi.

Se apropie sfârșitul anului...

Apropierea sfârșitului de an nu pare să descurajeze pe cenacliști, ci, din contra, duminica trecută s-a petrecut una dintre întrunirile ce pot fi considerate printre cele mai reușite , mă refer la cele care au avut loc în anul acesta.
 






Drept protagoniști i-a avut pe Rely Tarniceri și pe cunoscutul ziarist Lucian Valeriu.



Rely Tarniceri scrie o poezie ce s-ar putea încadra în tiparele clasice. Versurile sensibile, într-o montură din care nu lipsește „bărbăția”, alcătuiesc scenarii ce țin de un orizont poetic dominat de meditație și melancolie.

 

Lucian Valeriu prin diversitatea formulelor prin care și-a prezentat textele, mai ales prin grafia și spontaneitatea lor, pare să fie adeptul așa-zisei„literatura net”. Cele mai multe dintre ele sunt caracrerizate de concizie și fluență. Pe lângă inteligență, scriitura sa are vădite note ironice iar prin amestecul controlat a prozei cu poezia se anunță un perpetuu avangardist. În cele ce urmează, redau, pe scurt, părerile exprimate de cei care au participat la discuții :



Petru M.Haș - Rely Tarniceri scrie versuri melodice și este evidentă abordarea clasică a prozodiei. O poezie de meditație, sensibilă, în care cititorul se regăsește. Lucian Valeriu nu face distincție între proză și poezie, de fapt asta este tendința literaturii actuale, la el totul se petrece sub zodia fragmentariului, sintagme întrutotul deosebite, termeni imprevizibil și un stil aforistic din care nu lipsește ironia.



Ioan Matiuț - Rely e pe linia stilului ei, poezie plăcută la ureche, are abilitatea versificării. La Lucian lucrurile se schimbă, s-a prezentat cu tot felul de texte care-l anunță mai degrabă ca prozator și-i recomandă proza scurtă.



Vlad Belity – poezia lui Rely este în progres, a remarcat că a făcut unele retușuri la unele texte care au mai fost prezentate cu alte ocazii și consideră că o prinde mai bine exprimarea în modalitate clasică. Textele prezentate de Lucian i s-au părut modalități de exprimare fulgurantă, pline de inteligență ce par a fi sențințe, aforisme.
Ioan Henț le-a dedicat câte un catren, din păcate, nu le-am putut reține.

Din cele prezentate am ales:

Rely Tarniceri

Citadină

În orașul pădure,
unde copacii sunt beton
iar crengile, cabluri
de înaltă tensiune,
țiglele se cred păsări
ce-au uitat zborul...

Confesional

mi-e timpul catedrală-n care ceasurile
sunt rugi însoțite de tic-tacul cuvintelor

pe treptele pustii nu sunt nici măcar cerșetori,
nu cred în dumnezeul meu încremenit

negustorii de icoane au dat faliment
lumânările abia mai pâlâie, fumegânde

sub bolta imensă doar vocea mea îngânată de ecou
dă notă explicativă existenței

Lucian Valeriu

Anunț interesant
-Repar karme;
-Operez evadări din penitenciare anonime;
-Mint eficint;
-Înfloresc;
-Dau iluzii pe gratis;
-Revând și răscumpăr;
-Nu ofer acte;
-Prestez declarații de independentă;
-Pup libertăți.

*
La cinci dimineață făceam autostopul și...
Cum să nu te iubesc , viață?”...

Mai ales când știu că va urma și habar n-am ce
bunăziuă ne așteaptă.

**

Lasăți poeții să conducă apocalipsa!...că va fi mai bine și
pentru politicieni, și pentru oamenii de știință cu grave handicapuri emoționale,
și pentru popi, și pentru soldați, și pentru confrați!





Observator de serviciu:Constantin Butunoi