A venit toamna

S-a consumat cea de a doua întâlnire a „luceferilor” după încetarea vacanţei de vară. La prima întrunire, unde nu a fost „aglomeraţie” prea mare, fiecare a prezentat ce a crezut de cuviinţă din „recolta verii”.

Cea de a doua întrunire a avut ca protagonişti pe Livia Ciupav – proză şi Eugen Pădurean – proză şi poezie. Cum nu am fost prezent, am folosit procesul verbal, întocmit de preşedintele cenaclului Vladimir Belity, pentru redarea dezbaterilor ce au avut loc pe marginea textelor prezentate, după cum urmează:

Gheorghe Vesa – E.P. a devenit prozatorul pe care şi l-a dorit, şi felicită pe cei doi pentru textele prezentate;

Petre Don – remarcă la E.P. sensibilitatea şi citează pasaje din povestirea „Rama”, vede în poemul „Trandafirul de mătase” un fel de artă poetică; L.C. este un prozator format, stăpân pe cuvinte şi pe trăirile personajelor;

Lia Faur – felicită pe E.P. pentru curajul ambivalenţei, deşi e din altă generaţie, prin cele prezentate astăzi încearcă se apropie de căile şi metodele post-moderniste dar nu e sigură că-l recomandă; proza L.C. are ritmicitate şi dinamism, este scrisă bine;

Micea Iovi – i-a plăcut „Rama” şi „Trandafirul de mătase”; propune pentru proza L.C. altă denumire(Lanţul sau Cuşca)şi crede că autoare prin autocunoaştere rezolvă multe din problemele ridicate de subiect;

Ioan Dehelean – E.P. îşi aşează creaţiile între epic şi liric, este subtil, cu fericite alegeri de titluri,  la L.C. limbajul este bine strunit, ironie fină şi introspecţia remarcabilă;

Monica Radu Iacob – remarcă unele versuri ce i s-au părut mai reuşite şi felicită pe ambii autorii;

Vladimir Belity – E.P. este într-un moment de desprindere, de ieşire „fericită” din placenta începutului, L.C. crede că dacă introspecţia  continuă la aceeaşi parametri calitatea romanului ar putea să scadă, ar fi nevoie de introducerea  unor noi ingrediente;

Redau, din cele prezentate de autori, câteva fragmente:

Livia Ciupav

„Pescuiesc de pe haina lui un fir lung de păr. Nu pare a fi al meu. Şi odată sâmburele de îndoială încolţit, e imposibil să mai scap de el. Aşa va să zică! Mă înşeală. Bineînţeles că nu recunoaşte nimic. Aş putea angaja un detectiv care să-l urmărească sau mai bine să cumpăr o cameră video şi i-o montez în maşină. Ar trebui să pretind că vreau să ţin evidenţa cheltuielilor şi să-i cer toate bonurile fiscale. În felul asta n-ar putea cumpăra celeilalte nimic.

Şi totuşi nu e prost. Ştie să-şi acopere urmele. Pe telefon nu păstrează mesaje. Sunt chiar dezamăgită. Nici în buzunare nu ascunde nimic. În schimb are cont le Facebook. Lista de prieteni conţine numai …femei. La starea civilă declară că e singur! Ce parşiv! Deci cu asta îşi pierde nopţile. Nu mai sta pe gânduri, părăseşte-l. Cu cât tărăgănezi, cu atât va fi mai greu.

Să primească o alta în căsnicie…şi încă una virtuală. Nimic nu ştie să facă cum trebuie bărbatul acesta al meu. Dacă tot vrea să mă înşele , măcar să o facă cu una în carne şi oase, poate că asta aş putea suporta. La urma urmei , şi bunicul a înşelat-o pe bunica cu o vecină şi taică-meu pe maică-mea, cu d-na Ionescu, dar aventuri virtuale neam de neamul meu n-a avut. Nicio femeie din familia mea n-ar fi înghiţit aşa ceva. Ştiam eu că-i prea leneş să mă înşele cu adevărat.”

(Din romanul aflat în lucru „Primii zece ani trec mai greu”)

Eugen Pădurean

„Mă trezesc într-o cameră inundată de o lumină nepământeană. La o masă rotundă faţă-n faţă mama şi tata mă aşteptau. Ne îmbrăţişăm dar nu-i simt decât ca o lumină plăcută şi cunoscută. „O fi o anticamera a Raiului?”mă întreb – „căci părinţii noştri sunt întotdeauna de căutat în rai”. Ciudat, gândul meu prinse glas sunând aproape muzical în încăperea cu pereţi aproape translucizi. Mirosea plăcut, era un parfum răscolitor complet necunoscut. „Asta nu mai e lumea pământeană” – îmi zic şi iarăşi gândul meu răsună ca un ecou. Mama şi tata îşi aplecară capetele a încuviinţare.

Deodată se porni caruselul amintirilor pământeşti, vesele şi triste. „Ştii – îmi spuse mama – îmi pare rău că în dimineaţa aceea înainte de a pleca n-am apucat să vorbesc cu tine. M-am dus să ud florile şi când m-am întors am zis să aţipesc un pic… Tata, şi el: Trebuie să fi fost tare mânios de ţi-am tras pălmoiul ăla atunci m-am dus la vânătoare de gâşte şi ai uitat acasă patul mic de la puşca mea de vânătoare.”

(Din povestirea „Rama”) 

„Sub cupola echinopţiului de toamnă,

Smochinul sălbătăcit

Sub coroana smochinului,

Tristeţea pantofului care şi-a pierdut pereche

Sub umbrela tristeţii,

Maidanezul sterilizat, lăcrimând.”

(Peisaj urban de toamnă)

 

 

 

Observator de serviciu: Constantin Butunoi