A fost şi ultima şedinţă a cenaclului „Luceafărul” din 2010. Conform obiceiului împământenit aici din timpuri imemoriale, am făcut-o festivă. Adică Maria Aiftincăi, îmbrăcată în strai popular a împodobit sala cu o scoarţă şi câteva ştergare cu motive populare iar noi, ceilalţi, am venit la totul gata.
Dar n-am venit cu mâinile în buzunare, deşi afară erau cam mulţi, adică vreo minus şapte grade celsius. Ci şi-a adus fiecare contribuţia la buna desfăşurare a întâlnirii: unul cu un vin, altul cu o ţuiculiţă, unul cu sărăţele, altul cu prăjiturele, unul (una) cu aparatul foto, altul cu soţia...
Fix la ora 11 şi zece, preşedintele nostru Vlad Belity şi-a început cuvântul de întâmpinare şi bilanţ, remarcând îndeosebi multele apariţii editoriale ale luceferilor în acest an, pe locul întâi (detaşat) figurând antologia de cenaclu „Borna de la km 2010”.
Au mai publicat volume individuale următorii: Ioan Henţ, Constantin Grigoroşcuţă, Mihai Arcadie Comănici, Horia Simon, Domnica Pop, Maria Aiftincăi, Lazăr Magu şi, din nou cu două cărţi (la fel ca şi anul trecut!) Marius Golea. O recoltă destul de bogată pentru un an de criză. Iar la anul sperăm să fie şi mai şi (recolta, nu criza).
După acest succint inventar, li s-a dat cuvântul „luceferilor”, dar nu oricum, ci în ordinea locurilor din sală. Iar ordinea a fost următoarea: Ioan Henţ (cu o anecdotă şi o poezie tomnatecă), Constantin Grigoroşcuţă (cu înţepături versificate la adresa tuturor colegilor, inclusiv unora absenţi), Horia Simon (cu un mesaj prezidenţial către un alt prezident), Constantin Butunoi (cu trei epigrame şi poezia „tandreţuri cu luna”), Maria Aiftincăi (cu o poezie despre satul natal şi o alta umoristică), Mihai Jarpen (cu o frază întortocheată despre timp şi vreo trei perpetabole), Marius Golea (cu proza prea scurtă „Psihoză cu zurgălăi” – ne-ar fi plăcut să o mai lungească preţ de două pagini), Eugen Pădureanu (cu fix opt micropoeme – bijuterii), Doina Bonţa Bojidar (cu trei poezii de sezon din acelaşi ciclu, având laitmotivul „ninge”), Eleonora Bede Iluţan (care ne-a citit două poezii ale Hertei Muller, dintre care una garnisită şi cu o cacofonie), Ioan Năiduţ (cu două poezii în stilul său personal recitate dintr-o memorie ce pare prodigioasă), Monica Rodica Iacob (cu două poeme, pregătiţi-vă mai încolo să citiţi unul) şi Mihai Arcadie Comănici (care şi-a citit o compoziţie proprie fabricată cu „zgârcenie” de cuvinte în chiar timpul cenaclului). Au mai fost două lecturi, care însă nu au mai ţinut seama de locurile din bănci (de fapt scaune): fotoreporteriţa Rely Tarniceri (cu ceva ce veţi citi imediat) şi timida Domnica Pop, ale cărei haiku-uri au fost citite de Vladimir Belity. După care s-a sărit peste repriza a doua, cea de critică, „luceferii” aruncându-se direct în repriza a treia. La început s-au făcut auzite şi câteva colinde, apoi zgomotul plăcut al ciocnirii paharelor şi al mestecării bucatelor a acoperit aproape totul, mai puţin discuţiile tot mai înfierbântate şi mai zgomotoase.
Iar ca să nu vă plictisiţi până la următoarea cronică (aferentă primei şedinţe din 2011, cea din 9 ianuarie), vă las să lecturaţi cîteva spicuiri din creaţiile prezentate în prima parte a întâlnirii.
Domnica Pop – poeme haiku
Am ceva în comun
cu stelele:
îmi clipesc existenţa
Tu, Doamne,
fă-mă o pasăre cântătoare
şi uită-mă
Constantin Butunoi - şarjă prietenească
Cu Vladimir preşedinte
Cenaclul merge-nainte.
Mână, frate, fără frică,
Gura doar de-ar fi mai mică...
Constantin Grigoroşcuţă
Luciei Cuciureanu
Plimbi căţelul tău pe stradă
Până-l plictiseşti, săracu’.
Lasă-l liber, să mai vadă
Şi tu vino la cenaclu.
Energoterapeutului G. Vesa
Suntem bolnavi cu toţi de versuri,
Tu ai puteri în terapie.
Eliberează-ne de stresuri
Şi vindecă-ne-n poezie.
Lui Vladimir Belity
De când toate-ţi merg în strună
O-nţepătură eu ţi-am copt:
Poezia-ţi este bună,
Pipa-ţi este doar un moft.
Rely Tarniceri – Unde dai şi unde crapă
Dumnezeu a creat pământul. Şi i l-a dat omului în stăpânire, spunându-i: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l...”
Dar fiindcă Dumnezeu nu a specificat cu ce să-l umple, omul l-a umplut cu ce a putut...
Şi fiindcă Dumnezeu nu a spus cum să fie supus pământul, omul l-a supus... tuturor torturilor posibile... şi încă nu a terminat.
Când omul a mâncat din pomul cunoaşterii, blestemat a fost şi pământul din pricina omului.
Şi pe măsură ce omul a ajuns să cunoască tot mai mult, om şi pământ, înfrăţiţi prin blestem, se macină unul pe altul, omul străpungându-i măruntaiele, pământul înghiţindu-i fiii, până când devin una, om şi pământ... ţărână... şi-atunci e pace... pentru o clipă...
Există mizerii şi... mizerie. Unele dispar până a doua zi spălate de ploaie şi uscate de vânt... dar pentru că Dumnezeu a poruncit „să nu-ţi ridici stâlpi de aducere aminte!”, omul a găsit alte metode de a-şi marca trecerea...
Horia Simon – Mesajul preşedintelui de Rom-în-ie către V. Belity, preşedintele aşa-zişilor „luceferi” arădeni - fragment
Vă mai anunţ că tocmai acum pregătesc o ordonanţă de urgenţă pe care guvernul Poc condus de mine să şi-o asume, prin care să se taie la toate cenaclurile 25% din creaţiile literare, să se plătească anticipat contribuţia la sănătate 5,5% din ce rămâne iar fumătorii, în special cei de pipă, să stea doar pe balcon. Şi nu cumva să mai îndrăzniţi să încropiţi vreo antologie de cenaclu. Sau, dacă totuşi veţi mai publica vreuna, să-i faceţi neapărat coperţi portocalii.
În speranţa că m-aţi înţeles, vă doresc multe succesuri, ca să citez un adevărat intelectual, pe fie-mea, Elena. Că ea, probabil, nu vrea să vorbeşte cu voi.
Monica Rodica Iacob – Peisaj de iarnă cu privighetori
Plecaţii noştri fac cenaclu-n Bellu.
Pe aleea scriitorilor îşi mai recită poezii,
Îşi spun ce au mai scris
Şi ning apoi,
Apoi se împrimăvărează,
Se învărează
Şi-apoi se întomnează,
Precum din pomii plini de rod cad cărţile precum fructele coapte
Peste mormintele lor şi peste însingurarea noastră.
De-acolo ei tot mai scot o carte
Îmbogăţind bibliotecile de sub pământ.
Ei stau la taifas pe aceeaşi alee
Depănând amintiri şi idei,
Se apropie 1 Decembrie al românilor,
Se apropie Crăciunul ninsorilor de tei.
Noi, deasupra, am rămas orfani
Dezlănţuiţi şi deznădăjduiţi în veşnice ninsori.
Şi acum, la final de cronică şi de an, ce aş putea să vă mai spun? Decât să vă pregătiţi colindele şi şampaniile, să le aveţi la îndemână şi să vă distraţi temeinic. LA MULŢI ANI !, CRĂCIUN FERICIT ! şi UN AN NOU CU BUCURII ŞI ÎMPLINIRI !
H. Şt. Simon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu