Noua întâlnire a cenacliștilor de la„Luceafărul”a fost
una dintre cele mai reușite chiar dacă avem în vedere doar numai următoarele
considerente: debutul reușit al Liviei Ciupav (pseudonim literar), asistența numeroasă
care s-a apropiat de cea de la lansarea antologiei de cenaclu, petrecută în
2010 și nota aparte dată de prezența câtorva nume care contează în literatura
arădeană și nu numai: poetul Vasile Dan redactor-șef al revistei „Arca”și președinte
al Filialei U.S.R. Arad, prozatorul Horia Ungureanu, poeta Lia Faur și eseista
Lavinia Ionoaie.
Nici nu știu cum o să-i povestesc necriticului(Horia Șt.
Simon pentru cine a uitat), care continuă să strălucească prin absență, să nu
crape de ciudă sau de invidie, pentru că a ratat o așa ocazie.
Președintele cenaclului Vladimir Belity, după o scurtă introducere
în care a salutat asistența și fluturând un interminabil CV (Lavinia Ciupav), a
anunțat ordinea de zi: proze la ambele puncte susținute de Livia Ciupav cu „Loredana”
și Eugen Pădurean cu „Mesagerul”.
L.C. , utilizând un limbaj ce ține de cotidian, flirtează
cu genul fantastic marșând pe suspans și paranormal într-o proză care a reușit
să rețină atenția asistenței. Un GPS vocal(Loredana) conduce un tânăr la o înmormântare,
temeiurile nu se cunosc, pe drum peripeții iar vocea aceea care îl conduce
capătă corp fizic în mintea tânărului devenind o ființă seducătoare pe care o
urmează fără să crâcnească. La întoarcere nu poate evita un accident care-i
curmă viața, se pare că vocea aceea era chiar destinul.
E.P. a continuat o povestire cu epic extrem de bogat,
scrisă în stil clasic, în care este
evocată lumea satului, un sat special după cum afirmă vocea auctorială,
centrată pe viața de cuplu - Șofronică-Anghelina – ce se desfășoară într-un
cadru pastoral, în care numeroase animale își aduc aportul la desfășurarea
acțiunii și chiar, temporar, prin rotație, dețin rolul de personaj principal.
La dezbateri, după citirea textelor la care m-am referit
mai sus, au participat următorii: Horia Ungureanu, Gheorghe Vesa, Marius Golea,
Elena Ciupav, Ioan Tuleu, Mircea Iovi, Mihai Arcadie Comănici, Vasile Dan și
Vlad Belity. Redăm, în rezumat, opiniile
exprimate.
Textul prezentat de L.C. este bine scris face parte din
categoria scrierilor de ordin fantastic
cu un final ce i s-a părut facil(H.U.); textul este sugestiv, i-a adus aminte
de întâmplări curioase pe nu-și le poate
explica nici acum, e o proză scurtă reușită(M.I); deși unele lucruri se repetă,
vocea GPS devenind enervantă, povestirea curge fluent și finalul este
neașteptat(M.G.); intriga este mai mult sugerată și este plasată în mister,
ascunde o carență de substanță epică(V.D.).
Proza lui E.P. este un text lung și stufos, personajele
și lumea în care se mișcă aparțin începutului de secol 20 iar limbajul utilizat
nu este cel actual(H.U.); material adunat în urma unei îndelungi documentări și
pus în pagină pentru a aduce în actualitate viața din mediu rural cu multă
vigoare(M.I și M.G); ca arheolog îl știe în stare, dacă găsește o toartă, să reconstituie vasul
în întregime, fapt ce se vede și în scris încercând cu acribie să ne redea
viața dintr-un anumit sat, într-un anumit timp(I.T); întâmplările sunt de
natură fals istorică, povestea pare de pe uliță, de la marginea satului, un
paseism, o formă de conservare a ceva ce nu-i aparține(V.D).
Poetul Vasile Dan a dat un răspuns, care trebuie
menționat, unei întrebări ce trebuie să și-o pună cei care scriu, de ce o fac?
Dacă o fac în perspective unei cariere literare, atunci problema este foarte
complicată; dacă o fac dintr-un impuls pornit dintr-o formă privată pentru a-și
prospecta biografia, atunci se poate oricum.
Din textele prezentate, am ales următoarele fragmente:
Livia Ciupav
„Mașina era însă la locul ei. Trebui să depună un efort
considerabil pentru a urca la volan și a
porni motorul, fără să-i tremure prea tare mâinile. După vreo 2 kilometri,
benzile se înmulțiră, amețindu-l. În rest același peisaj, la infinit. Oftă
ușurat când Loredana începu să-i vorbească. Vocea ei, atât de familiar, îl
liniști.
Și ca de fiecare dată când călătoreau împreună, se
întrebă a cui o fi vocea. Ce femeie se ascundea în spatele ghidului vertical?
Pe cine asculta el de fapt? Cui aparținea intonația plăcută, inflexiunile dulci
și misterioase?
………………………………………………………………………
Cu toate că luminile se apropiau, nu intră în panică, nu
schiță vreo mișcare, nici la 5 metri…nici la 1 metru…ochii lui erau pironiți pe
Loredana, în mintea lui era loc doar pentru glasul limpede și atât de drag:
- Ați ajuns… la destinație…”
Eugen Pădurean
„În următoarele săptămâni, satul cunoscu întâmplări ciudate,
unele trăite chiar de Șofronică. În toiul verii se pripășise venind de nu se
știe unde, în pădurile Lupeștiului, un lup singuratic cu o înfățișare și
comportament straniu. Uriaș, dar nu înfiorător, avea o particularitate
inconfundabilă: un guler de un alb ca al zăpezii proaspăt căzute. Îl văzuseră
și oamenii din sat care se grăbiră să-l boteze: lupul Mielul.
Apăruse și pe la
stâna lui Savu Drâmboi, ba chiar pe pășune, lângă stâna sibianului Pamfil. Se
mulțumea însă să privească minute în șir. Câinii păcurarilor - nu puțini, se
comportau și ei curios și inexplicabil: hămăiau neconvingător ceva între simțul
datoriei, fidelitatea față de stăpân și fraternitatea lor ancestrală de fiare.
Nu atacase nici o oaie și numai Dumnezeu știa ce mânca.
Baba Voica , toboșarul satului, era în stare să jure că
moșul ei, Sentie, îl văzuse mâncând iarbă.”
La următoarea întâlnire(22.04.2012) va citi poezie
Domnica Pop.
Constantin Butunoi
Fugiti! Traieste nana Saie!!!!
RăspundețiȘtergere