marți, 22 februarie 2011

Luceferii arădeni în deplasare

Câţiva „luceferi”(Vlad Belity, Rely Tarniceri şi subsemnatul) s-au deplasat în oraşul Pecica, dând curs invitaţiei directorului Casei de Cultură Pecica, prof.Alin Sfăt, de a participa la lansarea volumului antologic de poezie numit „Tainele inimii”.

Cei cinci autori, Camelia Chifor, Eugenia Ponte- Pete, Bogdan Mihai Gojda, Nicoleta Suceveanu – Dudaş, Tatiana Moş și pictorița Blazena Karkus, „vinovată” de ilustratiile din volumul mai sus amintit, sânt membrii Cenaclului literar „Lucian Emandi” înfiinţat, cu un an în urmă, pe lângă casa de cultură,Lucian Emandi fiind poetul pecican de la a cărui naştere s-au împlinit 91 de ani.

Într-o sală plină, în jur de 300 de spectatori, „luceferii” au participat la un spectacol în regulă, susţinut de membrii cenaclului amintit, Ansamblul folcloric „Păstrătorii tradiţiei” Pecica şi directorul casei de cultură, Alin Sfăt, în calitate de amfitrion şi excelent prezentator.



După scurtele luări de cuvânt, în ordinea invitaţiei adresate de prezentator: Rector UAV – prof. univ.Lizica Mihuţ, deputat – Iustin Cionca, Primar – Petru Antal, preşedintele Cenaclului literar „Luceafărul” – Vladimir Belity şi doi consilieri locali, a urmat momentul de poezie susţinut de membrii cenaclului, semnatarii volumului numit mai sus. Poeme simple, cu adresare sinceră şi directă, într-o alcătuire clasică.





Apoi muzică şi dans, totul antrenant şi cu o coloratură locală.






Nimeni n-a realizat scurgerea timpului, care deja înregistrase trei ore, „luceferiri” încântaţi au trebuit să-şi ia rămas bun punând la cale alte întâlniri cu Pecica, cu oamenii ei.

Dar cel mai încântat era preşedintele „Luceafărului”, nu-şi mai încăpea în piele, avea şi de ce ... el fiind originar din oraşul Pecica.

Constantin Butunoi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu