Cei doi autori, Alexandru Petcu şi Mihai Arcadie Comănici – căci despre ei vom vorbi acum – au multe lucruri în comun: ambii au vechime mare atât în literatură şi cenaclu, cât şi în viaţă, adunând împreună peste 158 de toamne-primăveri, sunt cei mai harnici dintre cenacliştii noştri la scris şi la citit, ambii scriu şi proză şi poezie şi – cu această asemănare mă şi opresc – ambii au aceeaşi freză cu păr rar şi cărunt. Stilurile lor sunt bine cunoscute şi apreciate, comentându-le până acum de nenumărate ori. Ceea ce nu ne opreşte să ne mai aplecăm o dată asupra noilor creaţii ale acestora.
Primul a fost, conform normelor de politeţe, cel mai puţin tânăr, adică „doctorul” (medic oftalmolog) Al. Petcu. Ne-a citit, cu răbdare şi sfătoşenie, proza „Navigând pe Amazon”. Mă rog, cu Amazonul (şi împrejurimile) nu prea ar fi probleme, că ni le-a prezentat conştiincios, ca într-un documentar gen Teleenciclopedia sau Discovery, în imagini scrise uneori într-un mod şugubăţ, alteori într-unul didactic, de dicţionar. În schimb Navigândul din titlu nu prea se justifică, fiindcă în această lucrare nu prea se navighează şi, în general, nu prea se întâmplă nimic. Dintre pasajele considerate de necritic mai reuşite (datorită încărcăturii de umor – părerea mea), vi-l prezint pe următorul:
„Ducea o încărcătură preţioasă: grilaje de morminte. Pentru soacrele răposate. Căci se ştie că soacra este veşnic nemulţumită, ba că odaia repartizată ei e prea îngustă, ba că podeaua e din pământ, ba că e prea rece şi o trage la şale. Tot felul de motive. Numai soacră să nu ai.” Bănuiesc că Al. Petcu nu are soacră de îşi permite astfel de afirmaţii misogine şi inconforme cu principiul corectitudinii politice. Dar să-l lăsăm pe dl. doctor să-şi rezolve singur problemele şi să trecem la următorul cititor, la cel mai tânăr.
Mihai Arcadie Comănici – căci despre el este vorba – ne-a prezentat mai multe micropoeme care aveau toate silabele perfect numărate pentru încadrarea în genul haiku. Acesta, de exemplu, chiar pare a fi un haiku: „Pom în furtună. / Şi iar o să îl doară / frânt umărul drept.” Dar de acesta ce ziceţi? „Privighetoarea / încearcă să se-agaţe / de zori cu un tril.” A se reţine pentru un eventual viitor manual de literatură! Şi-acum, în vederea unei treceri line, un micropoem jumătate haiku, jumătate nu: „Lacul albastru / păstrează poemele / pe nuferi plutind.” Tot în trei versuri (şi 17 silabe) se poate vorbi şi despre trecerea ireversibilă a timpului: „Când scrii haikuuri / n-o să ştii niciodată / câte frunze-ţi cad.” Sau, în variantă mai optimistă: „Doar pagina mea / uneori nu are timp / să-mbătrânească.” Închei exemplificările cu un reuşit micropoem erotic cu iz nipon: „Când muşti o pară / visezi la cireşele / de sub chimonou.” Vise, vise...
Să revenim totuşi cu picioarele pe pământ şi să vă informez că DA, în cele din urmă, după lupte seculare care au durat aproape un an, antologia cenaclului Luceafărul (vol. II, vol. I apărând cu exact zece ani în urmă) s-a născut şi arată foarte bine. Cel puţin aceasta e părerea mea, a unuia dintre cei 26 de părinţi-luceferi. Mai multe amănunte în cronica următoare, mai ales că la întâlnirea din17 octombrie va avea loc şi lansarea oficială a respectivei antologii.
H. Şt. Simon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu