Cenaclul „Luceafărul” a intrat în vacanță. Ultima ședință, din acest sezon, a avut loc duminica trecută când decanul de vârstă al cenaclului, prozatorul Mihai Arcadie Comănici și-a lansat noua sa carte intitulată „Jurnalul călătorului printre întrebări și răspunsuri”,Ed.Concordia, Arad, 2012 și și-a sărbătorit împlinirea a 80 de ani de viață, împreună cu membrii cenaclului și a invitaților săi, fiind prezent chiar si strănepotul său din Cluj, în vârstă de numai 8 luni.
Câteva cuvinte despre cele două ședințe precedente despre care nu am zis nimic. În una din ele, fiecare membru , la libera alegere, a prezentat câte un mic text. A fost o ședință relaxată, nu s-a criticat, toată lumea a plecat cu fruntea sus. Cred că asemenea ședințe trebuie repetate pentru o mai deplină activizare a cenacliștilor. Cealaltă ședință a avut ca protagonist pe Doina Bojidar care a prezentat o proză inspirată din activitatea sa muzicală evocând un moment concertistic, petrecut în Palatul Cultural Arad cu ani în urmă , când s-a interpretat „Aleluia” de Hendel.
Despre activitatea literară a lui Mihai Arcadie Comănici și noua sa carte au avut intervenții: prozatorul Horia Ungureanu, criticul de artă Dan Lăzărescu, prozatorul Marius Golea, Gheorghe Vesa, poetul și jurnalistul Petre Don, Mircea Iovi, Rely Tarniceri.
Ideea autorului era să scrie un jurnal având ca reper bogata colecție de fotografii pe care familia o avea în păstrare și chiar așa începe, apoi volumul devine o veritabilă saga a familiei Comănici cu punct de plecare străbunicul său, subofițer în armata austro-ungară, ca să se transforme într-un roman autobiografic.
Este cunoscută celebra afirmație a lui Napoleon: „Ce mai roman și viața mea”. M.A.C. vine să demonstreze că orice viață de om poate deveni subiect de roman dacă este bine scrisă și el reușește. Întâmplările memorabile, informațiile istorice, descrierile reușite a locurilor pe unde l-a purtat destinul precum și reflecțile legate de momente cruciale fac deliciul acestei cărți la care aș mai adăuga și „MĂRTURISIRILE” legate de viață erotică ce pot stârni invidii: era totdeauna ales de genul frumos, efortul său consta în a răspunde avansurilor, să nu zic asalturilor feminine.
După o mai mult sau mai puțin binemeritată vacanță de vară, luceferii arădeni își vor relua activitatea în data de 16 septembrie.
Constantin Butunoi
Dragilor!
RăspundețiȘtergereEu nu voi vorbi despre carte, căci cele ce se cuveneau le-am aşternut în scris, în cuvântul înainte, a cărei încredinţare către umila mea persoană mi-a produs o mare bucurie: am perceput această sarcină ca pe o dulce povară şi ca pe un sigiliu împărătesc pe care prietenul Mihai Arcadie Comănici l-a aşezat peste împreună trăirea şi peste comune trăirile, cu care Senioria Sa m-a împărtăşit atât de generos.
Mă voi opri pentru început asupra a ceea ce, cunoscându-i opera şi viaţa – nu ştiu dacă nu cumva pentru scriitorul sărbătorit astăzi, alăturarea acestor două cuvinte „opera” şi „viaţa” nu constituie un pleonasm… căci una o presupune pe cealaltă -, voi expune, deci, ceea ce cred că e definitoriu pentru scriitorul Mihai Arcadie Comănici: scrisul, pentru Domnia Sa, reprezintă o cale de supravieţuire.
Mihai Arcadie Comănici se află într-o permanentă stare de conştienţă, într-o căutare continuă a sensurilor existenţei, pe care se căzneşte să le extragă de sub îngrămădirea prozaicului. Cu „limba vechilor cazanii”, asta s-ar putea descrie ca lupta pentru a dobândi „vederea raţiunilor simple ale lui Dumnezeu din lucruri”.
Şi pentru a face asta, Domnia Sa scrie. Adică transpune realitatea în cuvinte, decantând-o, esenţialializând-o, fragmentând-o până la atom pentru a o recompune armonizată, suportabilă, trăibilă.
Scrisul este totodată pentru Mihai Arcadie Comănici o luptă cu sine însuşi, cu angoasa, cu faptul că sărăcia alungă pofta de lectură a cititorilor, care, ce-am putea face oare?!..., nu mai citesc!
Iar sublima nebunie de a scrie sub aceste auspicii, cum altfel ar putea fi numită decât jertfă?!... O jertfă pe altarul literaturii am vrut să spunem, dar ar fi prea simplist. Deci mai mult!: a scrie în aceste condiţii este o jertfă sublimă pe altarul însănătoşirii socialului, pentru resuscitarea cetăţii, atât de mult afectate de acuta lipsă de moralitate, de conştiinţă şi, prin acoperirea de întuneric, chiar de conştienţă.
Mihai Arcadie Comănici a publicat nouă cărţi. Da, scriitorul Mihai Arcadie Comănici a născut nouă lumi. Mihai Arcadie Comănici şi-a turnat sufletul în nouă universuri…
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne destăinuie că cifra nouă reprezintă, încifrează, descrie, citez: „hotarul dintre materie şi formă, între cele sensibile şi simţire”.
Vă lansez dumneavoastră, distinsă audienţă, provocarea de a vedea cât de mult s-a situat scriitorul - scriindu-şi cele nouă cărţi - dincolo de realitatea văzută, acolo unde timpul nu mai are nicio importanţă.
Închei reluând micul fragment maieutic plasat la sfârşitul „cuvântului înainte” la „Jurnalul călătorului printre întrebări şi răspunsuri”:
„Putem oare spune că autorul acestui jurnal a fost un om fericit? Desigur că da! A fost el oare şi nefericit? Bineînţeles: pe măsura fericirii care i-a fost dăruită!...”
Vă felicit Domnului Mihai Arcadie Comănici şi vă doresc încă multă putere de a scrie şi de acum încolo!
Permiteţi-mi să vă înmânez o „Diplomă de excelenţă”, pentru întreaga activitate pe tărâmul scrisului şi să vă mulţumesc pentru onoarea de a vorbi cu ocazia acestui moment important din viaţa dumneavoastră!