O ședintă cu un singur protagonist

Întrunirea din duminica trecută a „Luceferilor” (se vede treaba că nu au fost luate în seamă părerile unora cum că la cenaclu s-ar pierde timpul), s-a petrecut într-o afmosferă înălțătoare, presărată cu melancolii provocate de textele unui singur protagonist – poeta Domnica Pop, proaspăt primită în U.S.R..

Autoare a mai multor cărți de haiku-uri, membră a Asociației Haijinilor din România, a trecut acum peste barierile impuse de acest gen liric, dând frâu liber exprimării poetice printr-o modalitate modernistă și printr-o abordare largă de tematici și motive. Poemele sale de tip narativ, în vers alb, fără titlu, învăluite în aura tristeții, au sensibilitate și gingășie părând a se coagula într-un text mai amplu, în care se scrie biografia eului poetic personal sau poate imaginar.

Au avut intervenții: Petre Don, Mihai Arcadie Comănici, Marius Golea, Mircea Iovi, Lazăr Magu, Rely Tarniceri și Vlad Belity din care am reținut cele de mai jos. Textul cam lung pentru o singură ședință, poate fi o viitoare carte , multă sensibilitate fără a cădea în patetism (P.D.); metafore deosebite, își încheie poemele în stil haiku (M.A.C.); o diversitate de motive și trăiri marcate de trecerea timpului pe care poeta o simte cu acuitate (M.G.); teme de actualitate tratate într-o modalitate deosebită reușind să depășească anumite granițe ce țin de exprimările poetice (L.M.); poeta parcă a citit un jurnal în cuvinte și imagini (R.T).

În final președintele cenaclului Vladimir Belity, cel care a dat citire textelor Domnicăi Pop la rugămintea autoarei, a anunțat ca la întrunirea viitoare, duminică, 06.05.2012, va citi poetul Lazăr Magu. Dintre poemele prezentate am ales: * mă strânge la piept lipsa ta nu-i nimic nu-i nimic am mai plâns în somn voi adormi și voi visa că dragostea este cel mai dulce nimic * insula de exil luna cu maluri de singurătate cu munți de frică fără tine * sînt felia de pîine din mîna copilului sînt mîna copilului pe felia de pîine există o foame de-a trăi (viața este un ghioc plin de foame) omul felia de pîine care se mănîncă pe sine

Constantin Butunoi

Întrunire la „Luceafărul”

Noua întâlnire a cenacliștilor de la„Luceafărul”a fost una dintre cele mai reușite chiar dacă avem în vedere doar numai următoarele considerente: debutul reușit al Liviei Ciupav (pseudonim literar), asistența numeroasă care s-a apropiat de cea de la lansarea antologiei de cenaclu, petrecută în 2010 și nota aparte dată de prezența câtorva nume care contează în literatura arădeană și nu numai: poetul Vasile Dan redactor-șef al revistei „Arca”și președinte al Filialei U.S.R. Arad, prozatorul Horia Ungureanu, poeta Lia Faur și eseista Lavinia Ionoaie.

Nici nu știu cum o să-i povestesc necriticului(Horia Șt. Simon pentru cine a uitat), care continuă să strălucească prin absență, să nu crape de ciudă sau de invidie, pentru că a ratat o așa ocazie.

Președintele cenaclului Vladimir Belity, după o scurtă introducere în care a salutat asistența și fluturând un interminabil CV (Lavinia Ciupav), a anunțat ordinea de zi: proze la ambele puncte susținute de Livia Ciupav cu „Loredana” și Eugen Pădurean cu „Mesagerul”.

L.C. , utilizând un limbaj ce ține de cotidian, flirtează cu genul fantastic marșând pe suspans și paranormal într-o proză care a reușit să rețină atenția asistenței. Un GPS vocal(Loredana) conduce un tânăr la o înmormântare, temeiurile nu se cunosc, pe drum peripeții iar vocea aceea care îl conduce capătă corp fizic în mintea tânărului devenind o ființă seducătoare pe care o urmează fără să crâcnească. La întoarcere nu poate evita un accident care-i curmă viața, se pare că vocea aceea era chiar destinul.

E.P. a continuat o povestire cu epic extrem de bogat, scrisă în stil clasic,  în care este evocată lumea satului, un sat special după cum afirmă vocea auctorială, centrată pe viața de cuplu - Șofronică-Anghelina – ce se desfășoară într-un cadru pastoral, în care numeroase animale își aduc aportul la desfășurarea acțiunii și chiar, temporar, prin rotație, dețin  rolul de personaj principal.

La dezbateri, după citirea textelor la care m-am referit mai sus, au participat următorii: Horia Ungureanu, Gheorghe Vesa, Marius Golea, Elena Ciupav, Ioan Tuleu, Mircea Iovi, Mihai Arcadie Comănici, Vasile Dan și Vlad Belity.  Redăm, în rezumat, opiniile exprimate.

Textul prezentat de L.C. este bine scris face parte din categoria scrierilor  de ordin fantastic cu un final ce i s-a părut facil(H.U.); textul este sugestiv, i-a adus aminte de întâmplări curioase  pe nu-și le poate explica nici acum, e o proză scurtă reușită(M.I); deși unele lucruri se repetă, vocea GPS devenind enervantă, povestirea curge fluent și finalul este neașteptat(M.G.); intriga este mai mult sugerată și este plasată în mister, ascunde o carență de substanță epică(V.D.).

Proza lui E.P. este un text lung și stufos, personajele și lumea în care se mișcă aparțin începutului de secol 20 iar limbajul utilizat nu este cel actual(H.U.); material adunat în urma unei îndelungi documentări și pus în pagină pentru a aduce în actualitate viața din mediu rural cu multă vigoare(M.I și M.G); ca arheolog îl știe în stare,  dacă găsește o toartă, să reconstituie vasul în întregime, fapt ce se vede și în scris încercând cu acribie să ne redea viața dintr-un anumit sat, într-un anumit timp(I.T); întâmplările sunt de natură fals istorică, povestea pare de pe uliță, de la marginea satului, un paseism, o formă de conservare a ceva ce nu-i aparține(V.D).

Poetul Vasile Dan a dat un răspuns, care trebuie menționat, unei întrebări ce trebuie să și-o pună cei care scriu, de ce o fac? Dacă o fac în perspective unei cariere literare, atunci problema este foarte complicată; dacă o fac dintr-un impuls pornit dintr-o formă privată pentru a-și prospecta biografia, atunci se poate oricum.

Din textele prezentate, am ales următoarele fragmente:

Livia Ciupav

„Mașina era însă la locul ei. Trebui să depună un efort considerabil pentru a urca  la volan și a porni motorul, fără să-i tremure prea tare mâinile. După vreo 2 kilometri, benzile se înmulțiră, amețindu-l. În rest același peisaj, la infinit. Oftă ușurat când Loredana începu să-i vorbească. Vocea ei, atât de familiar, îl liniști.

Și ca de fiecare dată când călătoreau împreună, se întrebă a cui o fi vocea. Ce femeie se ascundea în spatele ghidului vertical? Pe cine asculta el de fapt? Cui aparținea intonația plăcută, inflexiunile dulci și misterioase?

………………………………………………………………………

Cu toate că luminile se apropiau, nu intră în panică, nu schiță vreo mișcare, nici la 5 metri…nici la 1 metru…ochii lui erau pironiți pe Loredana, în mintea lui era loc doar pentru glasul limpede și atât de drag:

- Ați ajuns… la destinație…”

Eugen Pădurean

„În următoarele săptămâni, satul cunoscu întâmplări ciudate, unele trăite chiar de Șofronică. În toiul verii se pripășise venind de nu se știe unde, în pădurile Lupeștiului, un lup singuratic cu o înfățișare și comportament straniu. Uriaș, dar nu înfiorător, avea o particularitate inconfundabilă: un guler de un alb ca al zăpezii proaspăt căzute. Îl văzuseră și oamenii din sat care se grăbiră să-l boteze: lupul Mielul.

Apăruse  și pe la stâna lui Savu Drâmboi, ba chiar pe pășune, lângă stâna sibianului Pamfil. Se mulțumea însă să privească minute în șir. Câinii păcurarilor - nu puțini, se comportau și ei curios și inexplicabil: hămăiau neconvingător ceva între simțul datoriei, fidelitatea față de stăpân și fraternitatea lor ancestrală de fiare. Nu atacase nici o oaie și numai Dumnezeu știa ce mânca.

Baba Voica , toboșarul satului, era în stare să jure că moșul ei, Sentie, îl văzuse mâncând iarbă.”

La următoarea întâlnire(22.04.2012) va citi poezie Domnica Pop.

Constantin Butunoi