În noul an, gheaţa lecturilor (deşi afară erau vreo zece grade cu plus în faţă) a fost spartă de un debutant în cenaclul nostru, George Vesa.
A fost o spargere anemică – şi aici mă refer la cantitate, nu neapărat la calitate. Doar două poezii, nici ele prea lungi, bine şlefuite, scrise cuminţi în versuri aproape clasice, la mulţi kilometri depărtare de biografismele, prozaismele, licenţiozităţile şi alte asemenea ultime cuceriri ale genului. De remarcat la femeia din poemul omonim că ea este adevărata femeie, cu totul alta decât cea „pusă la locul ei” (Ana) de Manole, despre care tocmai ce ne povestise autorul. Iar finalul a fost remarcat de mai toţi vorbitorii:
„Şi-acum mă rog Măria Ta
Să vrei să fii Măria mea.”
Iar fiindcă poezia ne-a fost servită în doze homeopatice, critica necriticului a intrat în rezonanţă, încercând să fie şi ea la fel.
A urmat unul dintre veteranii cenaclului, Mihai Arcadie Comănici, cu o proză ceva mai scurtă decât cele cu care ne obişnuise în ultima perioadă.
Scrisă în stilul său binecunoscut, elegant, pedant şi uneori baroc, abaterea majoră faţă de prozele anterioare nefiind cea legată de lungime, ci tematica şi personajele. De această dată a lipsit omniprezentul până acum Romulus, alter ego-ul autorului. Fără a sa prezenţă restrictivă, fantezia comăniciană a mers mai departe ca de obicei (a nu se înţelege că a luat-o razna), plimbându-ne prin locuri nebănuite şi însoţindu-ne cu eroi mai mult sau mai puţin ciudaţi. Iar concluzia la care am fost conduşi, cea că nebunii sunt de ambele părţi ale gardului unui ospiciu (ceea ce noi cam bănuiam), a fost bomboana de pe tort. Rămâne acum să ne autoînregimentăm în vreuna din tabere: oamenii normali sau cei anormali, deşi, dacă încadrarea noastră la „scriitori” e corectă, atunci şansele de a accede în prima categorie sunt foarte reduse...
La capitolul prezenţă, cu „doar” 17 participanţi, recordul de 20 stabilit data trecută rămâne (încă) în picioare.
Horia Şt. Simon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu