Pe scenă s-au produs Ioan Henţ cu poezie şi Mihai Arcadie Comănici cu, premieră în istoria cenaclului, scenariu de film.
Priceput în ale versificaţiei, textele lui Ioan Henţ pleacă de la meditaţii privind slăbiciunile omeneşti şi efemeritatea existenţei umane, au o doză fină de satiră şi umor dar şi o accentuată notă moralistă. Cultivă cu succes tableta, catrenul şi haiku-ul. Este un autor cu spirit de observaţie puternic dar care se lasă sedus de propria-i spontaneitate. De aici, probabil, unele texte mai puţin elaborate, cu clişee şi un limbaj mai puţin adecvat. Dar pentru că a reuşit să distreze, chiar să stârnească hohote de râs, i s-a iertat totul.
Prozatorul, decanul de vârstă al cenaclului, aflat într-o vervă literară comparabilă doar cu a prozatorului Marius Golea, a pus în încurcătură asistenţa prin al său scenariu de film; o premieră absolută în istoria cenaclului nostru, domeniu în care nimeni nu are experienţă, mai puţin tânărul Iulian Petrescu.
Ideea scenarului este interesantă şi chiar originală. Prozatorul îmaginează o localitate în febra pregătirii pentru a fi vizitată, întâi de rege, apoi de Nicolae Ceauşescu şi apoi de o comisie europeană care urma să aducă ajutoare. Din motive, care nu au fost explicitate, vizitele nu au mai avut loc, mai puţin ultima, despre care aflăm că s-a anulat pentru că s-au furat şinele de la calea ferată şi trenurile nu au mai putut circula. Ideea scenariul o are cu zeci de ani în urmă, dar, e de înţeles, că nu era posibil să o facă publică. Derularea scenariul mi s-a părut puţin încurcată şi prin felul cum a fost prezentat textul dar, un regizor vede altfel lucrurile, în schimb i-am apreciat calităţile prozastice. Ar putea fi o reuşită nuvelă intitulată „Vizitele”
La discuţii au participat: Dacian Don, Cristian Pop, Rely Tarniceri, Iulian Petrescu şi Vladimir Beliy.
Din textele prezentate am ales:
Ioan Henţ
Patronului stelist
Are firme cu prestanţă;
Şi un club de performanţă
De-ar avea un lup maseor
Ar mai fi Gigi păstor?
Sărăcie
Cred că nu îmi fac păcate
Când zic: viaţa-i un calvar,
În ţară deşi-s de toate
Vântul bate-n buzunar!
*
Vin colindători,
În casa bătrânului
Greierele mut
**
Noaptea târzie;
La masa tăcerii...
Luna de veghe.
Mihai Arcadie Comănici
TEXT:-ALO! Mi-au mâncat toate merele măi Pompiliane. Alooo! Am înţeles, trenul special n-a ajuns nici la staţiile dinspre Bucureşti.
Secvenţa 14. La fântână e moarte de om. Cei tari îi dau în lături pe ce mai slabi, cei răi de gură înjură. Deasupra ciuturei se izbesc câte cinci capete deodată. Palmele în formă de cupă se îndeasă să ia apa ce se scurge pe jos. Setea este potolită cu greu. Murmurând, mulţimea se împrăştie pe peron, alţii trec liniile sau se aşează la umbra salcâmilor. Copiii se fugăresc pe sub vagoanele de marfă garate pe o linie moartă. Se ascund în gheretele frânarilor. Unii mai îndrăzneţi împing un vagon pe şinele ruginite. Iar alţii aruncă cu pietre în paharele albe de pe stâlpii de telegraf. Fetele şi flăcăii merg spre lunca râului din apropiere şi se ascund pe după răchite. Aşezat pe bordura peronului un moşneag povesteşte unui om mai tânăr:
TEXT: Moşneagul:-Eu am apucat şi când urma să vină regele. Eram elev şi învăţătorul ne-a învăţat imnul. Eram aşezaţi în rând pe peronul ăsta şi tocmai cînd cântam noi: „ în pace şi onor, apărător de ţară „ intră ca un trăznet trenul regal în gară speriindu-ne pe noi şi pe cei ce jucau „răţuşca”. N-a oprit în staţie şi fetele au rămas cu buchetele de flori în mână, iar bucuria s-a transformat în teamă de viteza trenului zburând pe lângă noi. N-am reusit să văd decăt nişte mănuşi din piele albă fluturănd la o fereastră deschisă.Cel care avea să devină Carol al II-lea peste un timp, probabil că a trecut la fel de repede frontiera la Odesa impreuna cu amanta sa Lupeasca, riscându-şi tronul Pe Ceauşeşti n-am apucat să-i mai vedem, vizita lor de lucru prăbuşindu-se în praful ultimului lor drum sub tirul automatelor paraşutiştilor. Să vedem împreună cea de-a treia vizită cu ajutoare europene.
Observator de serviciu, Constantin Butunoi.
